Opreste-te pentru cateva clipe din activitatea pe care o desfasori in acest moment. Gresesc cand spun ca ai uitat cum e sa pui punct? Chiar si pentru putina vreme? Te vei intreba sarcastic daca ai ce sa termini. Poate realitatii in care iti place sa crezi ca traiesti. Renunta la fantomele care iti tin companie in timpii morti sau vii, ucide-le, ingropandu-le in cel mai ascuns loc al fiintei tale si aminteste-ti cum era sa zambesti doar atingand alunite. Prea putin conteaza cui ii apartineau, doar redeseneaza-ti in fata sentimentele in care te pierdeai. Astazi si nu in alta zi pe care o eliberezi printr-o fantezie numita "viata".
De la Mami citire
De fiecare dată când îşi elibera gândurile în faţa lui, o întreba dacă povestea s-a sfârşit. În astfel de momente, nici ea nu îşi mai amintea răspunsul corect. Curiozitatea lui nu trebuia să rămână la stadiul iniţial. Îşi repeta în minte : „Nu a fost doar fantezie! Am trăit cu adevărat! De ce mă întreabă asemenea lucruri? Cumva el însumează impresia generală sau singulară? Dar cine mai conştientizează?”
Singurele clipe în care îşi mai aparţinea se reduceau la minute fetide de singuratate voită sau nu. Atunci încerca să deseneze forme nedesluşite de pustiu, chipurile iluzorii ale unor indivizi pentru care nu ştia dacă simţise infinitul sau doar golul cu care îşi umplea trăirile. Fărâmele din puzzle-ul ei cotidian se obstinau să rămână în spaţii nelumeşti cu toate că faţa i se schimonosea de durere. Se pedepsea ucigându-şi ideile la colţ de stradă. Ca o bucată bolnavă de carne. Amară şi sordidă. Şi mai ales lipsită de o culoare definită.
Dintr-o dată, o exclamaţie ciudată îi atrase atenţia : „Povestea s-a terminat!” Realităţile lor se desprinseseră una de cealaltă şi îşi urmau drumul spre nicăieri. Firesc. Tăcut. Arareori absent.
Copilul o privea cu inocenţa pe care ea o pierduse într-o noapte cu zăpadă şi negru. O îmbrăţişă pe neaşteptate şi plecă fără să se uite în urmă.
