se strâng în palmele mele
bucăţi de realitate pe care toţi le aruncă,
deşi ar vrea să le povestească
trupurilor fără chip.
pe care le evită de la ceas la ceas.
Se risipesc timid cuvinte cu miros
de struguri si ţigări de foi
pe care degetele stângace
se-ncăpăţânează să le ruleze.
Ei nu cunosc goliciunea acestor ochi,
ştiu doar să le astupe lumina

Uneori mă tem că începi să-i aparţii. Dincolo de cuvintele pe care mi le spui, recunosc o urmă de regret. Păreri de rău că nu ai ştiut cum să atragi mai demult atenţia oamenilor care ţi-ar fi întărit încrederea în tine. Dar ce vină au ei sau am eu dacă tu nu ai învăţat nici până acum să citeşti în sufletele persoanelor viaţa amândurora? Poate ţi-ar fi mult mai uşor dacă ai dispărea din fărâmele mele de respiro!

Ploile au fugit spre alte tărâmuri şi nu-mi mai amintesc cum îmi cuprindeai prezentul...

Ganduri

Ai murdarit strazile cu vise uitate.
Asa-i ca nu te mai doare nici macar rasaritul?
Lumina nu si-a schimbat nuanta,
doar a devenit mai sangerie,
iar norii si-au scris testamentele-n zare.
Ai desenat pe asfalt chipuri de creta,
albe, inerte, triste, impersonale.
vrei sa le stergi azi...numai ca pustiu...
Ti-ai scrjelit pe pielea-mi pasii spre nicaieri...
Asa-i ca nu te mai doare?
Nici pe mine.
Tacut.Absent. Ascuns....
Dalele miros a tine, a floare plapanda de august...
tarziu, spre sfarsit..