Pages

23 November 2011

Gol. Ca și cum toată lumina s-ar fi șters o data cu distanțarea ta. Noiembrie se sfârșește atât de straniu. De parca, visele devin, pentru câteva clipe, reale, tangibile. Se materializează  detaliile: mâinile ni se apropie pentru foarte puține secunde, atât cat sa-și amintească îngemănarea fiecărei amprente. Pielea ni se mulează, pe trupurile care se mint, zi de zi, ca încă mai pot simți. Insa uita ca tristețea unei minciuni este mult mai puternica ca frenezia lor de a-și rescrie diferit diminețile.

Absent. Pași care nu ma mai poarta spre tine, ci spre nicăieri. Totuși, străzile pe care nimeni nu le cunoaște, în afara de noi, ne-au trasat o cale comuna. Greșeala m-a trezit. De parca, m-am lovit de un zid mai înalt ca tine. Dar... Inca atavic.

21 November 2011

Moto: “Je ne sais pas encore où abandonner mes pas, où suivre mes souvenirs, où chercher moi-même. Il est vraiment triste de voir comme on se perd à cause des mots, des personnes qui quittent ta vie, des rêves qui s’acharnent à ne pas vivre…”

Farama de liniste. Eram atat de aproape de ea si nu credeam. De ceva vreme imi refuzasem orice inceput, alungasem imbratisarile desi le iubeam, ascunsesem amintirile si atunci am decis sa-mi caut echilibrul si sa raman in preajma ta. Sa devin zambetul dinaintea rasaritului. Sa-ti pastrez privirea de copil inocent si neincrezator in fata altei mangaieri decat cea pe care o cunostea si deseori o simtea. Sa nu-ti pierd bogatia sufleteasca. Sa topesc cu timpul ghetarul ce ti-a inlocuit sentimentele. Sa-ti numar bataiile inimii. Sa te cunosc. Sa te recunosc. Sa te regasesc.

Clipa de tacere. Linistea renuntase la mine. Pe undeva m-am ratacit. Nici in acest moment nu stiu unde anume. Am gresit drumul si crezand ca nu-ti vei da seama am continuat cu aceiasi pasi spre tine. Imi era dor de mine si aveam impresia ca prin tine voi reusi sa ma regasesc. Dar…. Atat de multi « dar » si atat de putine certitudini…

Iarta-mi mainile daca au uitat si au incetat sa te mai caute.

14 November 2011

Trăiesc, clipa de clipa, reminiscențele unui noiembrie care-mi lipsește. Azi, mai mult ca oricând. Te vei întreba despre cine mai scriu. Despre mine și atât. Poate și despre tine, însă tu nu-mi cunoști limba. Deși cuvintele sunt aceleași, ele nu reprezinta decât sunete pentru tine. Nu vei afla niciodată ce simt... sau ce-am simțit, nici eu nu mai știu. Nu ma întristează povestea care n-a existat intre noi, numai ca în anumite momente...   inima-mi pulsează atât de rapid pe străzile necunoscute celorlalți. De ce ar fi ei interesați? Chipuri ce transmit altceva... 
Respir, minut cu minut, un aer.... greoi. Aroma de neliniște, de cafea cu lapte, mere coapte și scorțișoara. Noiembrie... ultima suflare a toamnei... Noi, eu si tu... nu existam nici măcar în fantezie.


8 November 2011

Tarziu... spre inceput de noiembrie..

Ma doare de fiecare data când privirea ta îmi spune ca n-ai vrea sa te afli în apropierea mea. De fapt, cred ca ne-am mințit prea multa vreme. Și-mi pare atât de rău ca n-am știut să-ți arat drumul spre mine. Tu iți cautai calea și ai găsit în mine o poveste pe care n-ai vrut sa o simți. Ai ales doar sa te reverși în mine. Să-ți lași amprentele pe umeri, pe piele, pe fiecare centimetru de carne obosita de prea mult tine.

Ia-mi mâna stângă  
răstignește-o lângă clipe
lângă timp
lângă tine...
Ia-mi umbra
şi poart-o
pe braţe de fum
prin cratere de vise
prin ploi de... tristeţe
Ia-mi mâna dreaptă
smulge-o din trup
arde-i oasele...
Ia-mi lacrima
sparge-o în mii de cristale.
Îngenunchez în fața ta...
greșesc, nu?
Cuvintele vor cădea de pe cruce... 
 

7 November 2011

M-am hotărât sa uit Sa risipesc din fărâmele trecutului pe care, la un moment dat, l-am împărțit. Este atât de simplu sa te eliberezi. De oameni, de locuri, de imagini, de tot ce implica poveste. Astăzi zâmbesc. Cu toate ca as vrea sa-mi strig uneori dezamăgirea. Nu doar sentimente care te macină, stari care te trimit in infern si te ridica undeva sus.
M-am hotărât sa șterg. Umbrele. Pașii. Fășiile de liniște pe care doar câteodată le trasez... Dar priviri solitare și... rânduri...
"Știai ca oamenii singuri dorm dezbrăcați ? "
Își închid pleoapele grele de prea multa lumina,
Întrebându-se dacă vor mai privi aceleași chipuri fără expresie.
Oamenii solitari nu cunosc literele din frazele pe care le aud zi de zi,
Știu doar ca sunt datori cu o poveste,
Una în care pășesc spre întuneric desculți de cuvinte și brate...