If you wanna know me... just LISTEN!

Noiembrie...

O perioada mai mult decat intensa in care n-am reusit sa ghicesc daca visez sau traiesc cu adevarat totul. Am inspirat prea multa liniste si fericire in plamani cat pentru cinci ani. Si mi-am amintit ce inseamna sa zambesti din senin, sa razi cu gura pana la urechi, sa te lasi pierdut in brate atat de cunoscute si straine in acelasi timp. Iubesc luna noiembrie, mai ales pentru ca te-am cunoscut pe tine atunci. Acorduri de chitara si tacere in care m-am simtit vie. As lungi la nesfarsit acest timp. Nu m-am oprit din simtit. Am renuntat la cenzura, la blocare, am iubit, am zambit, am plans. Totul la maxima intensitate. Am uitat ce inseamna timpul si am prefacut zilele in momente de amintit pe viata. A fost o toamna cum n-am mai avut de ceva vreme... 

Frumoasa sunt cand ma privesti si ma atingi... si da sunt indragostita. Mai indragostita ca acum patru ani cand mi-am abandonat mai mult de jumatate de suflet la mare. Sunt VIE! 

Astazi este testul de foc.... wish me luck :) 

Cand am deschis ochii, te-am simtit iarasi aproape. N-am visat. A fost real totul : mai ales lacrimile de fericire. N-ai inteles nimic.... 

"-  Stii ca sunt a ta?

- Stiu, insa nu stiu de ce...."

Nici eu n-am nici cea mai vaga idee, insa sunt vie. Cand respir, cand iti apartin, cand te privesc, cand ma privesti... cand te vad dormind... Asta sa fie fericirea? Asta sa fie linistea? Chitara si tacere....

.....

Linisteste-te pentru cateva momente. Lasa-ma sa te privesc mai de aproape. Sincronizeaza-ti pentru cateva minute, respiratia de a mea. Simti? Ma simti? Constientizezi c-as opri toate cesurile? Le-as ingropa cu rugina, zgura si nisip doar pentru  a nu ne mai masura clipele! Blestemat timp care nu ne permite sa ne privim mai mult. Nu rosti niciun cuvant. Doar canalizeaza-ti energia care ti-a ramas spre mine. Mi-amintesc prima dimineata pe care am impartit-o : mi se pareau atat de ireale detaliile incat am inchis ochii pentru niste fractiuni de secunde. Nu. Eram acolo. Erai acolo. 

In timp ce dormeai, ti-am cautat inima. Batea. Se lupta pentru o noua zi. Daca ar fi vorba despre inima mea, te-as primi in ea cand ai avea nevoie de un loc safe pentru a te ascunde. Ti-as fi totul... doar daca m-ai lasa....

M-ai invadat cand am uitat ce inseamna, de fapt, sa fii invadata. Si am pretuit fiecare moment. Te-ai intors in mine cand ma asteptam mai putin. Si am capitulat incetul cu incetul. Si-am ales sa te primesc in inima mea. Si ai venit. Si m-am indragostit. Si refuz sa accept. Si simt. Te simt, oricat de departe ai fi. Momentele pe care mi le-ai oferit si pe care le-am impartit... simt si e suficient.

Clipe. Am trait minute care s-au transformat in ore. Ore care au devenit zile. Momente indescriptibile. Sau poate exista cuvinte care sa povesteasca despre noi in diminetile in care mainile ni se ingemaneza, dar inca nu le-am gasit. Dar de ce as vrea asta? Zambesc si sunt mai frumoasa cand te afli in aproierea mea. Ti-am mai spus, insa nu stiu daca ai si simtit. Uneori am impresia ca nu reusesc sa-mi arat sentimentele reale. Cand iti aud vocea... simt. In tampla, in urechi, in umeri... te simt desi esti departe. Timpul schimba tot, calmeaza pana si cele mai furioase tornade. Te simt chiar daca esti departe. Oriunde ai fi, ma gandesc la tine...  Ma intreb daca tu simti...

Momente

Mi-e dor de tine. Sa ma trezesc privindu-te pe ascuns si frecandu-ma la ochi pentru a vedea daca este reala imaginea pe care o am proiectata in fata. Respir un aer diferit in apropierea ta si nu stiu daca singura mi-l creez sau este adevarat. Mi-e dor si de mine. Pentru ca prin tine m-am regasit, am simtit ca sunt completa. Intreaga. E atat de nou si straniu sentimentul. Cum sa descriu mai bine? Celulele-mi se unesc cu ale tale, pielea-mi se muleaza cu a ta, respiratia se sincronizeaza. E un drum atat de necunoscut. "Eu nu traiesc dimineti, doar momente....in care ma pierd in tine..."

Dulce. Sublim, Momentele cu tine nu au cuvinte....

Picaturi de vin pe trupuri calde. Sangele se intrece in venele fiecaruia si uita sa se mai opreasca. E ca o batalie pe care ei incearca sa o castige, iar singurul tipat al victoriei este cel al pescarusilor. Simt. Se simt, iar sangele clocoteste din ce in ce mai tare. In minciuna pe care o rescriu de fiecare data cand se apropie. E cald.E ca acasa. Acel loc safe pe care ea nu l-a mai gasit de ceva vreme. Miros de strain care devine acasa. Cat de straniu. Ea vrea sa se indragosteasca. El tanjeste dupa piele si dominare. E o poveste nespusa. Nu o rosteste nimeni si totusi o spun amandoi. Ar vrea sa nu piarda sentimentul de a apartine. Si lupta si lupta si...pierde in batalia sangelui...

Mi-am lasat mai mult de jumatate de suflet la mare. L-am abandonat in urma cu patru ani pe niste strazi care duc spre nicaieri. Am crezut ca am uitat, ca mi-am smuls din suflet ochii tai verzi. Te-am privit cu neincredere, iar cand mi-ai luat palmele in ale tale, am crezut ca ma dezintegrez. Muta. Ca atunci cand ni s-au intalnit privirile in acea de zi de inceput/sfarsit. "Si privirea pe care o aveai inainte sa pleci...." Nu-mi mai amintesc nimic de atunci pentru ca am sters. Ori eu, ori acele imagini. Pana la urma am fost, ori tu, ori eu. "Cine ar putea intelege ce se intampla intre noi?" Nici macar noi, doar inimile noastre.
Povesteam ca mi-am parasit mai mult de jumatate din suflet la mare. Ti l-am lasat tie, sa ai grija de el si sa mi-l inapoiezi cand ai sfarsit cu el... eu nu-l mai vreau. Arunca-l in valuri, poate ele-l vor spl de pacate. E prea intunecat, insa in mainile tale devine alb... din ce in ce mai luminos... si doar pentru ca-l atingi tu....

N...

Noiembrie..... Ti-am mai spus ca ador sa ma trezesc in bratele tale? Sa te privesc respirand. Sa te analizez. Pentru mai tarziu cand nu te vei mai afla in apropierea mea. Stii ca mi-am simtit inima batand cand m-ai atins? Am amutit. Mi-am dat seama ca sunt atat de mica.... atat de fragila. Insa inca-mi alearga sangele in vene... doar gandindu-ma ca voi mai fi a ta. Ca n-am visat. Si-i atat de bizar ca se intampla uneori lucruri cand te astepti mai putin... Si atunci zambesti din senin si te intrebi..oare daca noiembrie... nu-i doar o iluzie.... 

Dor...

Eden...

Motto : "Iti spuneam in urma cu ceva timp ca ma tem de singuratate, intuneric si uitare. Ai ras cand ti-am spus asta pentru ca nu-ti venea sa crezi. Nici mie nu-mi vine sa cred ca tu ai devenit o amintire mult prea indepartata. Iar eu.... o umbra in plus pe lista neagra. Sa ne iertam? Noi intre noi? Eu pe mine? Tu pe tine? Sau viceversa? Nici eu nu mai stiu, dar sunt sigura ca nici tu nu ai nici cea mai vaga idee de ce s-a rupt astfel. Fara nicio privire din partea fiecareia. Stiu doar ca imi lipsesc noptile albe cand vorbeam pana ne amorteau mainile pe tastatura, cand povestile tale se ingemanau cu alte mele, cand ne spuneam cate o vorba buna pentru a mai stinge setea de razbunare pe care o aveam impotriva barbatilor din viata noastra sau a altora. Cand am pierdut drumul spre tine? Nu mai stiu, cert e ca era foarte multa lumina "

Realitate. Am visat si am trait. Sau poate nu. Am simtit. Mi-am amintit. Atat de departe totul. Ochi verzi. Eden. Am respirat impreuna si am simtit. Iarasi dupa prea multa vreme ti-am simtit sufletul aproape. Si mi-am amintit ca te iubesc. Mai mult ca pe orice barbat care a fost la un moment dat. Am trait cu FIECARE CELULA. Si am poposit. Inca o data in sufletul tau. Si in al meu.... pian. Clape care m-au trezit....  in surdina am avut marea in noiembrie. Si a fost dulce. Te-am iubit, dar niciodata nu te-am urat. Doar m-am rugat sa iti amintesti de mine. De rau. 

"Am rezonat in trairi si ganduri. Am incercat sa ne intelegem haosul care ne inconjoara. Sau mai bine spus care aveam impresia ca ne inconjoara. Treptat, am realizat ca unele evenimente au puncte comune si merita sa fie spuse pentru a nu ramane in tacere. Straniu.... esti a doua persoana care a reusit sa ma linisteasca. Pentru asta iti voi multumi incontinuu si voi incerca sa-ti dau inapoi linistea. Nu te pierde, copil atomic ! Inca mai ai nevoie de tine si altii mai au... Liniste.... invata acest limbaj si te vei regasi...."

Ouch. A durut placut sa te respir iar. Si iar. Si n-am uitat... niciodata.... 

Ca si cum mi s-ar risipi cu fiecare secunda, sangele din vene. Viata secandu-mi-se tacut in fata ta,  iar tu, inert fiind, m-ai privi fara sa schitezi niciun gest. Nu cred ca voi mai simti pentru ca mi-ai luat aproape tot. Inca mai respir totusi si este sinonim cu a trai.

Desi sangele alerga pe cai necunoscute, zambesc si te opresc din a ma tempera. Nu ca ai fi in stare de o asemenea actiune. Daramite sa ai vreo reactie la tabloul pe care incerc sa-l zugravesc din cuvinte. Vezi tu, respir din ce mai seren si nu vei reusi sa ma strivesti. Ai uitat sa mai privesti lumina din intunericul tau si inca n-ai aflat ca eram salvarea ta. Si respir si respir si respir…