Mainile tale m-au iertat
intr-o dimineata de mai,
cand ochii mei ti-au sfaramat
Lumina.
Ti-am spus doar ca atingerile
te mint.
Hai, mai ghemuieste-te in mine
ca ultima data,
Mai canta-mi un acord mut
si lasa-ma sa
Respir.

Aduceri...

In urma cu ceva timp, diminetile mi se pareau cel mai greu de suportat. Stiam ca nu-mi va fi usor sa te sterg de pe umerii mei, insa am crezut pana in ultimul moment ca vei disparea de la sine. In naivitatea mea, imi traduceam nevoia de atentie cu un sentiment foarte puternic fata de tine. Doar ca am confundat idealizarea cu necesitatea unei povesti diferite de cele cotidiene. Si am gresit. M-am afundat in tine si am uitat ce inseamna cu adevarat sa-ti apartii. Traiesti prin fiecare por al meu. Ma recunosti dupa oftari. Vocea mi-o temperezi doar sincronizandu-ti respiratia cu a mea. Imi amintesc ultimele noastre clipe: degetele-mi trasau formele, iar ochii imi strangeau cutele bratelor.
Dar despre ce povestesc eu, de fapt ? Incerc sa nu te pierd desi tu dispari pe masura ce secundele se desprind de timp. Pe langa asta nici nu-ti mai cunosc culoarea palmelor sau forma degetelor..... nici pe a mea....

Confesiune

Îmi respiri celulele. Îmi alergi sângele în vene și ma lași sa ma odihnesc doar atunci când timpul se oprește din privit. Cumva te traduc prin fiecare pas pe care-l fac în drumul spre un tărâm necunoscut. Ar fi oare diferit dacă as fi fost mai puternica? Ți-am spus de prea multe ori "adio". Am obosit. M-am vindecat și îmbolnăvit de numeroase ori de tine. 
Recunosc aici ca pentru câteva masuri de clipe, te-am simțit atât de aproape. Am respirat același aer, ne-am unit pieile pline de păcat de noi. Ne-am adulmecat fărâma cu fărâma și am zâmbit pentru a nu știu cata oara privindu-ne ochi în ochi. 
Ce ne leagă cu adevărat? De ce ne întoarcem mereu unul în celalalt? De ce nu ne oprim? De ce ma rănești și te rănesc cu o astfel de pofta? Ce-i cu foamea asta de piele? Ce-i cu mine?

    

Refuz sa te uit. Ma tem sa nu te pierd din mine. Cumva nopțile de primăvara și cele de toamna se traduc prin tine, prin acele secvențe în care ți-am aparținut pana la vânătăi și zâmbet. Am crezut ca nu-mi vei mai da drumul și ca ma vei lăsa sa te cunosc. Sau sa te recunosc pentru ca deja știam despre ce era vorba. Gustasem din interzis și trecusem prin foc și chin avându-te. Pernele miros a tine, a aroma de liniște pe care mi-ai dat-o în noiembrie. Nu știu dacă povestesc despre un străin sau despre un cunoscut. In mine se sparg cuvinte fara sens si picaturile de vin le sterg tristetea din ochi. Dor.....