Pages

25 June 2014

Ploua de prea multa vreme. Cumva sunetul ploii ma duce cu gandul la tine.  La acele momente in care ne ascundeam in acel loc fara nume.  Nu rosteam niciun cuvant. Doar ne priveam. Nu ne saturam unul de celalalt . Era semi-intuneric, iar singura lumina perceptibila era cea a sufletelor noastre. Ma cuprindeai si-mi numarai coastele ca si cum nu ai mai fi simtit pana la acel moment.... piele de femeie indragostita de viata si fluturi. Dar.... cateva clape de pian se loveau timid de  parca de abia atunci s-ar fi cunoscut. M-ai imblanzit cand te uram cel mai tare. Si ai fugit...
Povesteam saptamana trecuta ca te-am ucis dupa doisprezece ani. O vreme in care nu am fost constienta de ceea ce am simtit. Te-am cautat in bratele care m-au primit pentru cateva masuri de timp. M-am lasat imbatata de acorduri de chitara care mi-au linistit furtuna. Sau mi s-a parut ca au mai temperat-o.  Desigur ca totul a fost doar o impresie. Sentimentele nu s-au redus, iar nevoia de tine s-a dublat. Fara sa constientizez m-am risipit in tine si in altii. 
M-am intrebat de nenumarate ori daca drumul pe care am pasit, a fost cel potrivit insa intrebarile s-au inmultit. Cand am crezut ca s-a schimbat aerul in plamanii mei, ai reaparut din neant.  Ca o fantoma ma bantui si vrei sa ma sufoci, sa ma dai iar peste cap. Cumva am invatat sa traiesc in absenta ta si da poate ca sunt nebuna uneori si exagerez, insa nu ai cum sa te intorci. Nu ai de ce si mai ales pentru ce.!
Si da, e cu dedicatie si blesteme!

20 June 2014

Eu nu cunosc culoarea macilor salbatici. Nici ei nu o stiu pe a mra, insa cantul nostru este asemanator. Ei zboara pe aceleasi note ca si mine in fiecare noapte de iunie. Se iau la intrecere cu florile de tei.....
De fapt, eu nu-ti disting nici macar culoarea si nu constientizez daca e din cauza distantarii noastre fizice sau doar pentru ca asa este firesc. In lumea ta, nu in a mea. In universul meu, iadul e rai.... acolo respir fara tine. Plamani-mi respira..., aici.... imaginea ta se stinge cu fiecare bataie de inima....
Dar stai! Tu ai o inima? Nu cred....

13 June 2014

Ti-am furat pielea si m-am imbracat in ea in timp ce dormeai. Ai simtit si ai zambit usor si m-ai lasat sa ma lupt in continuare cu invelisul tau. De fapt, ai devenit parte din mine cand m-am asteptat mai putin si cumva te zidesc din clipele pe care nu le mai posed. Si nici nu cred ca le voi mai avea prea curand. Cu toate ca stiu ca te vei intoarce in mine, ma simt ca si cum nu ai fi fost adevarat si ca totul nu a reprezentat decat reverie. Si pana la urma de ce nu ar fi fost asa ? Au fost doar cateva sute de ore in care m-ai invadat pana in suflet si m-ai mintit frumos ca manile ni se vor intalni undeva..... 
Mi-s tamplele grele de lumina. O lumina alba si tacuta ce se revarsa din tine. M-ai privit pentru prima oara ca si cum as fi fost goala si n-as fi avut cum sa ma mai ascund. Nici de mine. Nici de tine. Mi-ai trasat un drum dificil spre noi. Oare il voi termina? Oare se va sfarsi cumva? Oare visez? Oare de ce ai pus punct ?

9 June 2014

Astazi te-am ars. De-abia acum am avut curaj sa te ard pana la scrum. M-am vindecat de tine dupa doisprezece ani. Mi-a fost teama de acest moment pentru ca am stiut ca o data cu sosirea lui, pana si sentimentele mele se vor stinge si nu va mai ramane nimic. Pana la urma, chiar a fost nimic, de la piele, cuvinte, voci, atingeri, framantari de carne mincinoase care mi-au luat mintile! Nici scarba nu-mi mai trezesti. Doar un gust amar pentru ca te-am iubit cu toata fiinta mea. Ironia gandurilor mi-a purtat ieri pasii in locul in care mi-am pierdut inocenta in urma cu opt ani. Cand te-am privit si mi-ai intrat adanc in suflet. Si a fost dureros de dulce si tacut. Mi-a urlat pielea de dor si degetele mi-au devenit inerte. De ce naiba te-am lasat????? Ce mi-ai facut? Asta sa fie fericirea ?! Pe naiba! 
Astazi te-am ars si am renuntat si la HIMERE, CHITARI, NOIEMBRIE SI MAI.... Azi, 9 iunie,  te-am ucis si m-am eliberat. Astazi, am inceput sa traiesc cu adevarat..... Adio, R......