Pages

27 November 2015

Era spre finele lui noiembrie cand ai aprins in mine... nu stiu exact ce, insa.... se transforma... in sentiment. De un acasa atat de distant... cu miros de mare si nopti impartite la si in doi.... sa nu ne doara timpul pe care l-am simtit impreuna. Si sa nu uiti sa-mi scrii cateva randuri cand te vei simti singur. Eu asa voi face. Desi intre noi nu poate fi vorba despre o poveste sau despre iubire daca doare. Nu e nici pe departe despre astfel de senzatii. 
Doar despre sfarsitul de noiembrie pe care nu l-am inteles. Sau nu am vrut. Nu stiu cand mi-am dorit ultima data sa inteleg ce se intampla. Cu noi. Cu tine. Sau cu mine. 
Sa nu iubim putin, ci doar.... sa lasam veninul din an sa se prefaca in vin. In licoare dulce-amaruie de piele si vis....

12 November 2015

Se amesteca in mine. Sentimentele. Senzatiile. Mai ales, oamenii, Se contopesc si se despart, Violent. E noiembrie. A naibii toamna si luna in care am fost, sunt si voi fi, Cum ? Eu. Sau fericita sau despre ce voi mai scrie aici, Nu e ca si cum ai mai citi, Ai mai simti, Sau ti-ai mai aminti. Nici eu nu mai stiu. Nu ca as fi stiut vreodata. 
Se amesteca in mine. Brume de senzatii. Franturi de oameni. Se amesteca si pe mine ma lasa pe dinafara. Se contopesc. Se iubesc si eu raman in .... sau ma intorc Si se amesteca. Blestemat verb fara sinonime perfecte, Se intampla. In. Langa si pe langa. Si eu... nu mai, Doar NU MAI!


Viata se intampla ca o tigara pe care o aprinzi, Dimineata sau seara, peu importe. Se petrece in cateva clipe pe care noi ni le traducem ca pe niste ani. Cunoastem sufletele. Rezonam. Impartim bucati de piele. Momente indescriptibile, Toate fara sa le constientizam insemnatatea. Pentru ca suntem construiti de asa natura incat sa pretuim oamenii si clipele de-abia dupa ce se consuma. Le traim, Ne hranim cu sentimente pe care ni le povestim in iubire, De ei, De acele inimi care vorbesc aceeasi limba ca noi. Si-s atat de multe cuvintele pe care ni le spunem. Ni le adresam prin ceilalti. Le traim. Le ... 
Viata devine un fum. Un lung sir de evenimente pe care nu ajungem sa le pretuim decat atunci cand trec. Pentru ca suntem construiti de asa natura incat sa nu intelegem semnificatia unor lucruri decat atunci cand... nu mai sunt. Valabil si pentru oameni. Ii iubim mai mult cand nu mai EXISTA....sa iubim si sa-i iubim cat mai SUNT!

9 November 2015



Aceeasi inima carpita, trei ani mai tarziu, iese din carapace in noiembrie. In luna cea mai curata a anului. Si-au batut joc de noi cei care au inventat masurile de timp. Ele nu comprima nici macar un sfert din notiunea pe care o avem construita in minte. Acelasi suflet cusut cu ata de trecut isi bate rasuflarile in casuta in care iarasi nu se mai intampla nimic, Acorduri de chitara asemanatoare ii mai rasuna din cel mai indepartat colt, dar nu mai trezesc nici pe departe aceeasi intensitate cu care traia in urma cu trei toamne. Au cazut frunze, picaturi, lacrimi si zambete intre noi, insa acel sentiment unic nu s-a stins pe deplin. Nici nu ar avea cum. Oricat s-ar minti dulce ca nu mai exista nimic in ea, acele senzatii sugrumate se strecoara. Si incepe...

Si nu se mai sfarseste. Se obstineaza sa-si aminteasca minciunile si atingerile infometate de el. Care el ? Cine este el ? Dar ea ? Niste fantome care s-au sincronizat pentru cateva masuri iluzorii de timp intre cateva acorduri de chitara. Totusi... nu mai doare.