Voiam sa vad daca mai stii 

Cum respiratiile se intampla,

La trei batai Sud de usa. 

N-ai inteles cum coboara degetele

Pe umerii goi ai minciunii ? 

Voiam sa cred ca tacand

Imi povestesti o ultima rasuflare de toamna, 

Dar.... 

Am cazut pe marginea orei de vara. 

S-a petrecut o bucata de minune. 

Atunci.

Cand.... Eu nu cunosteam gustul tau, 

Iar tu.... Te deschideai unei fapturi...

Unei farame de fiinte ce nu stia

Sensul gingiilor sangerande. 

Gandul ca te sufoci ... 

Se sperie de miracolul de a ... 

Sfarama frantura de ... Ghemuire in forma de fetus. 

Desparte peretele de ieri 

De tarfa amintire de....

Maine!

Nesincronizarea se intampla, de cele mai multe ori, atunci cand te opresti din fuga. Si ridici privirea. Si vezi. Il/O vezi. Iti penetreaza zidul cu grija ridicat. Te transforma. Te bantuie noaptea. Te trezesti ca iti proiectezi imaginea lui/ei in minte de foarte multe ori pe zi. 

Avem nevoie sa ne cream povesti. Sa adoram felul in care o anumita persoana isi musca buza sau isi lasa un zâmbet strengar in coltul gurii. Avem nevoie sa intelegem cum oamenii se intampla in viata noastra. Sau cum aleg sa se petreaca. Cum ni se face pielea gaina doar auzindu-le vocea. Sau cum mirosul pielii e aproape. Cum miroase a aproape. Sau a acasa. Dar un acasa iluzoriu. 

Avem nevoie sa trăim povestile pe care ni le cream. Poate doar asa vom constientiza ca doua alunite paralele nu se vor cunoaste niciodata. But then again... Who knows ?

Daca te uit sau ma uit... aminteste-mi ....

https://www.youtube.com/watch?v=5ZDsCJ4rGD4