At the end

Urasc sfarsiturile de an. Le detest pentru ca de fiecare data trebuie trasa o linie interminabila sub care sunt ingramadite reusitele si esecurile. Si iarasi apar intrebarile pentru care nu exista raspunsuri. Sau pentru care nu ne dorim sa gasim raspunsuri. Am amanat aceasta clipa. Nu stiu neaparat din ce motive. De fapt, imi place sa cred ca nu cunosc cauza reprogramarii deciziilor importante. As victimiza daca as afirma ca acest an nu a fost unul bun. Schimbari mai mari ca cele produse in ultimele luni, nu am trait de foarte multa vreme. Sunt tentata sa spun ca am pierdut multi oameni. Unii pe care ii consideram importanti, insa un actor mi-ar spune ca-mi irosesc energia degeaba. Am castigat clipe indescriptibile in compania unor persoane nemaipomenite. Dintotdeauna am vazut partea buna din oameni si partea rea din mine. Wrong! Double wrong! 

Notiunea de timp si-a piedut, pentru cateva luni, sensul propriu. Din simplu motiv ca tu te-ai transformat in minute/ore/zile/saptamani, iar eu...m-am ratacit si mai tare in labirint.

Insa diminetile de inceput de saptamana au devenit mai placut, chiar daca ploua. Umbrela ta stia sa ma apere. La trecut, fara doar si poate.

Ceva s-a intamplat cand m-am intors in Bucuresti. Am realizat ca TU esti singurul care conteaza cu adevarat. Pentru ca te-ai indragostit de partile rele din mine, de acele lucruri pe care eu le urasc din tot sufletul meu.

Dar... ma astept la multe in anul ce urmeaza... sper ca si voua. Gandurile mele bune doar pentru voi. 

Am toate cuvintele pe care nu le pot rosti. Incerc sa te fac sa le intelegi, insa ma privesti uimit si taci. Stiu sa te ranesc cand te astepti mai putin. Nimic nu este intentionat. Nici macar linistea. Mi-ai invatat harta atat de repede, dar eu nu mai stiu sa mai ajung la mine. Dar la tine? Chiar am ajuns? As vrea sa..... Dar.... Pustie si....

Ma intreb daca visez cu ochii deschisi sau chiar traiesc prin tine de.... mii de clipe. Da.... imi raspunzi la aproape toate intrebarile pe care nu indraznesc sa ti le adresez. Doar atingandu-mi tamplele zvacnind de dor... 

Every yesterday is empty.....

Je finis chaque jour par oublier. Les instances. Les mains. Tes doigts le long de mon peau.

De mon passe....

Daca nu stiti ce inseamna norocul, cititi aici!

De vreo cinci ani sunt norocoasa pentru ca lucrez cu niste oameni nemaipomeniti. Daca in Galati, eram inconjurata de foarte multi cunoscuti, cand am ajuns in Bucuresti, ma aflam printre straini. Cert este ca cei de acum imi sunt dragi astazi. 

Vale. Mi-e greu sa o caracterizez pentru ca nu cred ca sunt cuvinte care sa descrie cat imi este de draga. Deunazi, o priveam si-mi exclama "Femeie nebuna, nu te mai uita astfel la mine ca ma intimidezi!". Ca sa-ti raspund draga mea, ce-i frumos si lui Dumnezeu ii place.

Livaia. Te pup, te sun eu. Livaia e un om mult prea matur pentru varsta pe care o va implini pe 26 decembrie. "Sunt viitorul Ceausescu, doar am venit cand l-au dat pe el jos." Nu esti viitorul Ceausescu, esti un om mare, ambele cu majuscule. 

Andra. Ea este egala cu respectul. Si nu afirm asta pentru ca imi este supervizore. Ci pentru ca este adevarul. Pur si simplu. "Ce face fetele?" De fiecare data cand aud, ma trezesc din reverie si-mi amintesc de ce ma aflu acolo.

Mina. Pe post de constiinta din prima zi. Si ea e pur si simplu. Pentru ca nu am cuvinte sa o descriu. 

Hitlerica. Are inocenta pe care eu am pierdut-o. Si e atat de simpatica, chiar si atunci cand incearca sa fie dura si-mi spune sa ma trec in pauza. 

Fiecare om din prezentul meu e un real cadou. De Craciun nu-mi doresc lucruri materiale. Doar sa-i am aproape pe cei de mai sus, pe Salah, pe Roxana, Tania, Sonaia, Gabi, Irina, Alina, Hefe, Rebeca, Oani, pe Estelle (ce dor imi e de ea... les sovenirs sont la, ma belle)... sunt asa multi, iar eu ma simt mai bogata cu fiecare zi pentru ca ei sunt langa mine. Cu bune, cu rele.... Je vous appelle de la part de BTT:)

Spre sfarsit...

Nu-mi mai fac planuri pentru ca arareori totul se deruleaza conform lor. Imi place mai mult sa traiesc momente spontane si pline de oameni care-mi erau straini in trecut. La dorinte am renuntat in urma cu putin timp. Lor le cresc aripile pentru cateva secunde. Mai apoi, isi risipesc umbra si ma abandoneaza in singuratate.  Imi place sa cred ca sunt speciala. Prin intensitatea cu care simt anumite secvente, melodii, atingeri, cuvinte. Fiecarui om pe care l-am iubit/am crezut ca-l iubesc sau ca-l...ceva anume, i-am oferit bucati din mine. Putin cate putin. De curand, am numarat inca o iarna si am realizat ca sunt numerosi cei care se gandesc la mine, dintr-un motiv sau altul. Nu stiu exact de ce am fost trista in acea zi. Simteam ca imi lipseste ceva. Sau cineva. Mai multe ceva-uri si mai multi...cineva-uri (stiu ca nu exista aceste pluraluri). Devin adult si...e ciudata senzatia. Inca din adolescenta, mi-am dorit libertate. A venit in doze mici, ca fiecare lucru, de altfel. La timpul lui. Astazi, ma bucur de independenta dupa care am tanjit multa vreme, insa-mi lipsesc cafelele din Seven cu Oana, cele din Gallery cu Ana, noptile din camine, bataile cu zapada din facultate de la 3 dimineata, artarii de acasa, mirosul din acea iarna, micile barfe de la munca sau imbratisarile Angelei. Cred ca cea mai frumoasa urare pe care am primit-o a fost "Sa fii un om puternic!".

Spuneam ca nu-mi mai fac planuri. Pentru ca ele nu reprezinta decat niste pretexte pentru a ne organiza orele sau vacantele si aproape niciodata nu le respectam. Ne place sa le facem pentru a bifa inca o casuta din lista interminabila pe care o purtam ca o povara zilnic.

Plec acasa. Ma intorc la voi. Insa le multumesc oamenilor care s-au gandit vineri la mine. Gandurile mele bune sunt tot timpul pentru voi si aproape deloc pentru mine. Linistea si imbratisarile sa va copleseaca lumea in aceste zile care sunt pentru noi.

P.S. Trei amintiri la care tin... si parca a trecut o viata de atunci.

Obisnuiam sa cred ca distantarea se produce doar la nivel fizic. Acele momente in care atingerile de demult sunt inlocuite de mangaieri straine, iar amprentele care odata iti povesteau clipe, astazi devin...nimic. Praf si pulbere. Crampeie dintr-o viata de care nu esti totalmente convins/a ca ai trait-o.
Indepartarea fizica nu doare atat de tare pe cat simteam la un moment dat. In esenta, oamenii sunt facuti pentru a-i abandona pe ceilalti. Din motive credibile sau nu. Prea putin conteaza. De vreme ce dispar, inseamna ca nu aveau ce cauta de la bun inceput intr-un anumit spatiu sau timp. Cu alte cuvinte, persoanele nepotrivite in locurile nepotrivite. 
Insa cel mai greu se resimt legaturile sufletesti care se rup. Inimi care se intelegeau din priviri. Maini care se regaseau in multime atat de usor. Cuvinte ce nu aveau nevoie sa fie rostite. Mi-e dor de cei/cele cu care am rezonat in trecut. Ne-am pierdut, unii de altii, mult prea repede. 
Distantarea nu se produce doar la nivel fizic. Distantarea e...DEFINITIVA!

Ore ploioase pe care nu le inteleg. O tresarire si un gol nesfarsit in stomac la auzul vocii tale. Oare sunt singurele reactii pe care le pot avea cand esti in preajma? Sau doar imi place sa cred ca sentimentele pe care le aveam pentru tine inca mai rasuna in mine?  

"Si s-au iubit pana cand nu au mai stiut unul de celalalt...." povestea un batranel, intr-o dupa-amiaza de noiembrie. O toamna care se sfarsise mult prea devreme. Ori prea tarziu in anotimpul lui."Si s-au iubit pana au uitat ce-i legase cu adevarat..."

Seri care plang. Un fior si o durere muta in clipa regasirii. Oare sunt unicele senzatii pe care mi le poti provoca? Si ploua..si continua sa ploua... in timp ce tu-ti poposesti povestile in mine...

Sfârşit de noiembrie. Dimineţi cu aromă de linişte. Un sentiment care mi-e străin de ceva timp. În realitate, nu cred că l-am trăit în toată plenitudinea lui. Au fost doar secvenţe ieftine în care am avut o impresie vaga că sunt în singuranţă. Acele momente în care lumea se oprea. Până şi ceasurile îşi curmau bătăile în clipele în care rămâneam captivă în braţele tale şi nimic nu mai conta. 

Fine de toamnă. Cu frunze arămii care parcă-ţi ţipă absenţa în locul meu. Clape de pian... si gol.

Yiruma - ''River flows in you''

Vezi mai multe video din muzica

Nu obişnuiesc să scriu despre necunoscuţi. Sau mai bine spus, nu am deprins încă obiceiul de- a-i cunoaşte realmente pe oamenii pe care-i amintesc în acest.... roman virtual. Pe Miruna, am descoperit-o relativ târziu, în 2008, pe vremea când mai credeam în zâmbete adevărate şi-n coincidenţe. Pe atunci, Bucureştiul sufletului meu cuprindea podurile de pe Dâmboviţa, Cismigiul pe care-l vizitasem o singura dată până la acel moment, dar şi...imaginile pe care le desprindeam din rândurile ei. Nu aveam de unde să ştiu că peste doi ani, acest loc va deveni...acasă. Blonda mea preferată... mi-e mai dragă cu fiecare sentiment sau senzaţie cărora le dă formă prin intermediul cuvintelor care, lately, se obstinează să rămână în...... undeva.... 

• My last obssession  

Niciodata nu am stiut adevarul. Poate o minciuna era mai buna in locul lui cu toate ca mereu am vrut sa-l spun. De fiecare data era altceva : atmosfera era de asa natura incat sa ma reduca la tacere sau el nu merita sa afle acel adevar. Nu am nici cea maivaga idée. Dar ce stiu? Ca am aflat ceva ce nu trebuia? Ca el nu a vrut asta? Doare.. sa dau vina pe mine? Dar oricum a cui e vina? E dificil sa vezi, sa vorbesti,

sa spui… Imi povestea despre importanta sinceritatii in toate clipe si tocmai el a fost cel care a mintit. Ironic. Sau nu.

De fapt nu a eliberat niciun cuvant. Doar a tacut. Sopteste-mi ominciuna frumoasa… o poveste despre o fata care nu a stiut sagaseasca forta necesara pentru a spune clar si raspicat… ea simte…suficiente neadevaruri, nu vrea sa te mai stie atat de adanc in toata fiinta ei… Spune-mi.. e tot ce iti cer.. fara niciun scop. Numaiintrebari retorice. Raspunsurile le ai tu. Sau eu si nu vreau sa le accept? Nu vreau sa victimizez, e prea usor sa fiu considerata o victima. Stiu doar ca te vreau inapoi. Daca vrei, te urasc pentru a te ierta. Numai ca nu constientizezi cat de mult contezi…

O tigara stinsa. Ore tarzii de noiembrie. Noapte fara.... imi pierd trecutul foarte indepartat. In realitate, am inceput sa te uit. Pe masura ce-ti sterg imaginea, imi amintesc de el. Au fost clipe in care nu distingeam amintirile cu tine si cele care-l includeau pe barbatul din vietile amandurora. Va uit si doare...

"Am nevoie de confirmari cand ma astept mai mult. In mod ironic, le primesc mult prea tarziu. Sau chiar deloc. Imi doresc atat de mult sa le ascult pentru ca ele sunt singurele care imi pot crea o senzatie de siguranta. In fond, acest sentiment dispare cand pamantul pe care pasesc, se pierde.
Mi-e dor de imbratisari pentru ca ele imi amintesc de stabilitate, sentiment pe care nu-l mai recunosc.... Mi-e teama si nu de ceea ce este in jur, ci de haul din mine, prapastie pe care pe zi ce trece o acopar mai mult cu o senzatie necunoscuta de optimism.
As vrea ca noiembrie sa nu se termine niciodata. "

Am iarasi nevoie de un acord de chitara care sa ma faca sa zambesc.

Necunoscuti care-mi marturisesc emotia pe care o simt cand imi citesc randurile. Persoane pe care le-am iubit din lumea virtuala. Straini de pe strada a caror poveste as vrea s-o aflu. Oameni trasi la indigo in fiecare zi. Existenta mea se invarte in astfel de cercuri. Uneori am impresia ca joc intr-un film prost. Sau poate rolul este exagerat. Insa dintotdeauna viata a batut filmul. In nicio clipa, happy ending-ul nu e real. As vrea sa ma opresc si sa poposesc pentru cateva minute in lumea ta. Intrebarea potrivita ar fi...Despre universul cui vorbesc? Nici asta nu mai stiu. Dar stiu ceva? 

Lasand la o parte aberatiile... e inca noiembrie...si mi-e dor de mare..... mult prea dor.... 

Untold

• Miroase-a toamnă-n noi,
• A dor de linişte
• şi plâns de femeie rănită.
• Ţipă copacii-a uitare,
• pe străzi pustii ce închid oamenii...
• uitati-ntr-o clipă de noiembrie.
• şopteşte-a moarte-n noi....
• şi-a ţigară stinsă...

What if a wound is already too big and too infected to be healed? Do they make soul transplants, also?

Rw.......

De cele mai multe ori, amintirile despre noi insine se pastreaza intr-un loc nestiut Randurile de mai jos contin un review al trecutului meu :

• La cateva  luni pronuntam "Buru". Pisicile primeau acest apelativ. Trebuie mentionata si placerea sadica pe care o aveam in a-mi murdari botosii de rotile caruciorului.... a si bufneam ca o soba.
• In perioada caminului, uram sa raman si sa dorm acolo. Imi amintesc foarte vag ca ma ascundeam sub patura si le pacaleam pe educatoare. Inca de pe-atunci am incercat sa devin cantareata. Am esuat lamentabil...
•  La gradinita a inceput aventura limbii franceze. Graiul lui Napoleon m-a urmarit 18 ani si continui sa fiu terorizata.
• Ciclul primar include prima nota 1, la citire in clasa intai. In pofida acestei note, am luat premiul intai. Doar atunci. 
• In perioada scolii generale am avut parte de cele mai frumoase amintiri. De la primul sarut la 12 ani la prima tigara la aceeasi varsta. Dar si momentele in care am descoperit fardurile si frecventam scoala, machiata mai ceva ca la petrecere. Prietenii legate pe viata. Toate prostiile posibile. Ce dor imi e sa chiulesc... si sa stau cu teama ca ne vor gasi profii prin apropierea scolii. Inca de pe atunci am inceput sa fac experimente cu parul meu. De la blond la mov.. pe toate le-am incercat. 
• Liceul..... la 15 ani am publicat prima data o poezie intr-un ziar local. La 16 ani am facut debutul intr-o revista literara, iar la 17 am ajuns invitata la un radio timp de patru luni.... Din aceeasi perioada dateaza activitatea mea ca si colaboratoare a ziarului in care am publicat prima data..momentan merg pe noua ani.. insa e mai dificil sa mai public acum..
• Pe la 16 ani luam primii bani pe cateva articole. Iar in campul muncii am intrat practic la 18 ani. Nu-mi vine sa cred ca sunt sase ani de acum....
• La 22 de ani m-am indragostit cu adevarat de un chitarist... a ramas o amintire...frumoasa...
• La 23 de ani am decis sa fac ceva cu adevarat important pentru mine si am plecat de acasa...
• La 24 de ani..nu stiu...nu i-am implinit inca. Hasta la pista:) 
• Leapsa preluata de la Blonda mea preferata.
• Prezent: recitesc aceste randuri si constientizez ca sunt de-abia la inceput si simt ca am trait.....mult..... continui sa fiu bantuita de limba lui Moliere, sa scriu intr-o maniera trista, sa colectionez bile colorate de decor, pietre, melodii ciudate, esarfe si carti.... :) Multumesc, Miruna!

Just....

Toamna de toamna, respir un alt aer. Pe cel al clipelor care nu se sfarsesc. Recladesc un trecut care nu mi apartine. Prezentul imi creeaza stari contradictorii. Nu ma mai recunosc. Si acest sentiment nu ma incearca pentru ca imaginea din oglinda nu-mi mai apartine. Ci pentru simplul motiv ca am renuntat. La anumiti oameni. La sentimente... la trecut. Si la mine. Respir un aer diferit. Numai ca... noiembrie se apropie. Si-mi va fi dor. Si voi constientiza amar pentru a nu stiu cata oara ca am pierdut. Insa...noiembrie. 

Te uita cum ploua, frunze

Si copacii-si pierd bratele 

In mine. 

Asculta fosnetul rochiei...de vant. 

Se apropie noiembrie....

Si toamna imi fuge din privire. 

Te uita cum ploua, 

Si mi-e dor....

Nothing left to squander

Dimineti in care bratele nu ni s-au mai intalnit la marginea cestii de cafea. Ganduri mute si o poveste care se obstineaza sa continue. Nu, nu dragul meu, nu ai inteles nimic. To ne honest, si mie imi scapa sensul ultimelor evenimente. Am abandonat noptile de.......cred ca am obosit sa fiu prezenta. Sa te apar de tine insuti. Sa sterg din...trecutul pe care l-am fragmentat. Ecoul cuvintelor tale imi rasuna la nesfarsit in minte : "Ar fi ca o tradare daca te-as atinge" Te-ai trada? 

Dimineti in care nu ne mai privim..... Iti multumesc ca m-ai lasat sa te ucid din mine!

Just....

15 march 2009 that kind state of mind

"De fiecare data cand ii lasam singuri pe oamenii a caror frumusete si bunatate spirituala au forta de a schimba infernul in care traim, ii pierdem. In clipa in care inchid usa,  imi lipesc umbra de ea si iti amintesc ca dincolo se afla tot ceea ce mi-am dorit vreodata. As vrea sa nu te risipesc, dar simt ca te uit. Cu fiecare minut care se sfarseste, oroce lumina care se stinge in intunericul din mine. Mi-as dori sa nu te sterg, dar timpul nu face decat sa-ti estompeze imaginea. Si doare... incat "se anuleaza orice gand spre tine". Ce nu stii este ca toate gandurile mele se indreaptau spre tine..... Iarta-ma ca te uit.... tu m-ai anulat deja si .... simt ca nu mai am nici oase...nici carne... nimic.... si mi-e dor, dor de tine...."

As vrea sa nu te sfarsesti niciodata din prezentul meu insa am impresia ca te distantezi cu fiecare secunda. La multi ani....rain.....she s forgetting her umbrella day by day...

5

Ce am facut in ultimii cinci ani?

Nu este un task deloc usor sa descriu intr-o pagina de word realizarile mele din ultimii cinci ani. Am trait atat zile fericite, cat si mai putin demne de amintit. In jurul varstei de 18 ani am reusit, dupa o munca de trei ani intr-o redactie de ziar, sa primesc o legitimatie de colaborator al respectivului cotidian. Am cunoscut iarasi oameni foarte interesanti prin intermediul acestui hobby. De la interviuri cu sportivi la jurnalisti, cantareti, oameni care au avut ceva de spus la momentul respectiv.

            Un alt aspect destul de important petrecut in aceasta perioada il reprezinta scurtul timp pe care l-am impartit cu redactorii dintr-un post de radio local. Atunci mi-am dat seama ca ar fi superb daca, intr-o buna zi ,m-as putea numi redactor muzical. Insa nu doar aceste lucruri merita a fi amintite.

Am crescut din toate punctele de vedere, am invatat sa ascult oamenii, chiar si pe straini, sa-mi gasesc timp pentru cei dragi, dar si pentru mine. Astazi stiu cum se traduce dorul in propriu-mi limbaj, ce inseamna sa muncesti din greu pentru un minut de recunostinta din partea superiorilor, dar mai ales cu ce este echivalenta increderea in sine.

Cinci ani insumeaza 1825 de zile. Momente in care nu am stiut daca fac cele mai bune alegeri din toate punctele de vedere. Insa cea mai importanta decizie din acesti cinci ani, am avut-o in urma cu sapte luni, cand m-am hotarat sa o iau de la capat si sa-mi construiesc o alta viata. Departe de familie, de prieteni, de mine insami. Si am reusit sa imi indeplinesc visul : acela de a fi libera.

Cu toate aceste randuri pe care am incercat sa le umplu cu experientele pe care le-am trait in 1825 de zile, cred ca cel mai mult conteaza omul care sunt astazi.  Unul care creste in fiecare zi.  Care va fi sfarsitul ? Nimeni nu poate sti prea curand. But the show must go on and on…

Jeux d'enfants....

Ce ne sont que des simples paroles
tâchant de toucher ton coeur...
Ce ne sont que des caresses voulant te dominer
sans sourire, sans respirer, sans croire...
"jamais" decrit si bien mon état d'âme....
car je ne pense pas à ce qu'a été, ce qu'est, ce que sera, mais à quoi ne serait jamais entre nous....
Elle parle de "nous".... qui sommes nous?
Je tente de trouver la réponse , mais tout ce que je trouve n'est rien qu'un jeu...
Un jeu d'enfants....

Incoerenta...

Ii strapungea carnea cu o frenezie ciudata. Pielea i-o poseda aproape animalic si nimic nu o oprea. Nici macar gemetele lui : "Stop! You're hurting me!" Se obstinase sa-i provoace trairi noi. Nicio alta femeie sa o stearga din el. Sa nu o uite. Sa-si aminteasca de noaptea in care a renuntat la ratiune si s-a pierdut in ea Si-a lasat simturile sa nu mai reactioneze. Sa ramana inerte. I s-a daruit fara nicio retinere. Ca si cum ar fi fost prima si ultima femeie care ar fi putut sa-l acapareze total. Ore in care s-a lasat angrenat intr-o transa inimaginabila. Ii sfredelea cu toata forta, umerii, scrijelindu-i pe tors, povestea ei sangerie. Stia ca urma sa traiasca ultimele clipe in care-i putea apartine in adevaratul sens al cuvantului. Si continua sa-l lege de trecut, prezent si viitor.... dar stia ca el o va elibera.............

Nimic

Ma pustieste fiecare privire pe care o sangerezi cand noaptea devine mai amaruie....

Gandurile ti le risipesti, povestindu-mi despre tine, taceri atat de grele si infinite...

Daca nu m-ar durea orice bataie a inimii tale, poate as zambi.

Asa-i ca mi-ai blestemat timpul?

Neant si mai ales....tu.

Autoportret

Literele aleargă
pe hârtia fără de care eu nu aş mai fi
fără de care rândurile n-ar mai smulge
umbrele de ceară ale asfinţitului.
Scrisoarea de adio a trupu-mi
şi-a împrăştiat în vid trăirile
daţi-mi un suflet!
Întins-am mâini de om singur
spre cerul de toamnă,
într-o clipă când tu ai uitat
să laşi otrava acelui noiembrie,
la rădăcina plânsului Evei.
Umbra acelui martir al munţilor
de piatră se pierde-n zenitul cuprins de alt soare.

Detalii

Cand lacrimile ti se  obstineaza sa-ti cada, nimic nu le poate opri. E singura clipa in care se pot elibera. De trecutul care nu mai conteaza. De oamenii care au devenit straini. De povestile a caror sfarsit nu ai stiut sa-l materializezi. De....propria ta persoana. Oare unde raman suspendate toate aceste clipe? Oare unde se termina ce incepe in minutul de acum? Se pierd, pur si simplu, in eter? As vrea sa cred ca esti inca aici....insa ma mint... miss you

In aceste ore mute, gandurile mi s-au oprit in apropierea ta. Mi-am adus aminte pentru cateva secunde, miile de cuvinte pe care ni le-am spus doar privindu-ne. Trupurile ne tipau intr-un limbaj pe care nimeni nu l-ar fi inteles, insa atat de familiar...... Am citit din trecut....Am salvat in acest html povesti, trairi, barbati care m-au uitat mai repede decat m-au cunoscut. Maini, atingeri, nopti de pasiune sau nu, tigari fara filtru, sticle de vin, scrumiere pline de cenusa unor clipe pe care nu cred ca as vrea sa le mai traiesc. Insa ma intreb amar: ce mai ramane din mine, la sfarsit? Unde sunt eu? In ei?

.....

Am putea spune ca existenta noastra nu se rezuma la nimic altceva decat la o cautare continua a intregului din care am facut o data parte, dupa cum bine spunea Platon. Si atunci, de ce, cu fiecare zi, ma simt mai pustie de cuvinte, care ar descrie intr-o maniera sau alta, cautarea mea? Din ce motive, ascunse atat ratiunii cat si inimii, sfredelesc oamenii care ma iubesc, in clipele in care se apropie de mine? De ce le ofer cate o bucata din mine, minut cu minut? Unde se pierd toate fasiile de timp pe care le impartim? Se suprima pur si simplu? Ca si cum am pocni din degete si am goli se sens.. zilele si noptile...si inca ma sufoc... aminteste-mi cum sa respir... pt ca nu mai stiu de ceva vreme...

Leapa. Another one..

De la Sarmanul Dionis

1.Când ai simtit ca părinții tăi au fost cu adevărat mândri de tine?

....cand am plecat de acasa si acum sunt aproape pe picioarele mele:)

2 Pe cine ai dezamăgit cel mai tare?

… cred ca pe o ea, insa...ranile se cicatrizeaza cu timpul.

3. La ce ești cel mai bun, ce știi să faci mai bine decât toți oamenii pe care-i cunoști personal?

… la privirea pierduta si expresiva pe care o am deseori.

4. Ce crezi că e cel mai enervant la tine, în ochii celor dragi ?

… imaturitatea

5. Care e lucrul cel mai groaznic pe care l-ai face pentru bani?

… hmmm....Nu cred ca mi-as vinde sufletul diavolului pentru bani sau pentru tinerete vesnica.

6. Care crezi că e cea mai importantă calitate pe care ai moștenit-o de la părinții tăi?

…sinceritatea

7. Când ai simțit că ai arătat cel mai bine din toată viața ta?

....la nunta surorii mele

8.Care e cel mai prost om pe care-l cunoști?

…. nu am intalnit

9. Care e sunetul care te enervează cel mai tare?

… Picaturile de apa

10. La ce eveniment din viața ta ai fost cel mai emoționat?

… cand i-am cuiva anume "Te iubesc"

11. Care ar fi singurul lucru pe care ți-ar plăcea să-l furi (fiind singura șansă de a-l avea)?

… o clepsidra anume

12. Care a fost cel mai stânjenitor moment din viața ta?

… fac foarte des gafe...:P

13. În fața cui te simți cel mai pierdut, emotionat, blocat?

… aromei de liniste...

14. Când ți-a fost cel mai greu să spui adevărul?

… de curand...

15. Ce-ai vrea să schimbi cel mai tare în viața ta?

… sa fi fost mai putin pasionala 

16. Cu cine vorbești cel mai des despre sex?

…stie el cine:P

17. Care e cea mai proastă scuză pe care ai folosit-o vreodată?

… m-am impiedicat prin casa de pisici si am ajuns la urgente:))

18. Ce nu i-ai putea ierta niciodată omului pe care-l iubești?

…adevarul...

19. Care a fost jucariă ta preferată în copilărie?

… Domnul Maslina

20. Pe cine te bazezi dacă ți se întâmplă o nenorocire?

… familie

21. Pe cine simți cel mai tare nevoia să protejezi?

....el...

22. Care e domeniul despre care ai vrea să știi cel mai mult?

…sunt multe..nu e unul singur....:)

23. Cine-ți lipseste cel mai tare în acest moment?

....de o persoana careia sigur nu-i lipsesc

24. În ce privință crezi că ești cel mai puțin înțeles?

…al alegerilor mele

25. Care e cel mai frumos cuvânt din limba ta?

...liniste

26. Unde te simți cel mai în siguranță?

...senzatia de acasa mi-a conferit-o un singur om....candva demult...

27. Care a fost cel mai frumos compliment ce ți s-a făcut vreodată?

… :)... ca am niste maini frumoase

28. Care e persoana care te face să râzi, să te simți relaxat?

fiecare om drag din viata mea

29. Pentru ce te rogi cel mai des?

… pentru cei dragi

30. Cine te-a influentat cel mai mult până acum?

… Angela

31. Care a fost primul tau vis împlinit?

…Sa-l cunosc pe idolul meu in materie de presa...

32. În ce an al vieții tale ai simțit că te-ai schimbat cel mai mult?

… 2009

33. Ce invenție din acest secol crezi că are cel mai mare impact în viața ta?

… minunatia asta de laptop

34. Care a fost cel mai îndrăznet lucru pe care l-ai făcut cu o persoană de același sex cu tine?

… a kiss...:P

O poate prelua cine doreste

Poveste despre acasa....

Pentru a nu stiu cata oara Blonda mea preferata  mi-a dat curajul sa scriu. In cateva ore, implinesc sase luni de Bucuresti. Nu sunt nici prima si nici ultima persoana care a ales sa-si traiasca visul, sau cel putin sa creada cu naivitate ca si-l va indeplini , plecand in alte locuri mai promitatoare ca orasul natal. Decizia de a pleca nu a fost una deloc usoara. Am avut de cantarit prietenii, iubiri, familia, acasa, dar si dorinta mea de a fi independenta in adevaratul sens al cuvantului. Nu neg.... am lasat foarte multe relatii de suflet in orasul in care am trait 23 de ani. Am impresia ca le pierd, printre degete, cu fiecare zi pe care o petrec aici. Desi, asa cum spunea si Miruna, "nu în frecvenţa telefoanelor stă o relaţie de suflet (fiindcă nimic nu e obligatoriu pe lumea asta. Un telefon pe zi- cu atât mai puţin. ), însă ea -frecvenţa- este un indice important." Vocea oamenilor dragi este vitala pentru mine. In lipsa unei materializari, telefonul sau messengerul devine substitutul ideal. Insa.... cine te imbratiseaza cand ti-e frig? cine te saruta pe frunte cand te doare pana si carnea de dor? Cine se uita in ochii tai si-ti sopteste in absenta cuvintelor ca esti cel mai important om? Am pornit de la sase luni de capitala si am ajuns la ranile sufletesti.... Voi posta niste poze care vor vorbi mai clar decat mine... cu febra si fervexul in sange. Enjoy!

Toamna. Brate de ploaie care strapung povestile nespuse ale linistii. Cuvinte pe care nu le-am ascultat atunci cand trebuia. Blestemate atingeri care s-au oprit pe o alta piele in clipe in care nu-mi mai apartii. Secvente inexplicabile cu straini ce mi-au fost apropiati se deruleaza ca un boomerang. As vrea sa pun stop si sa apas repeat. Sans cesse. Taceri nesfarsite. Si mai ales, cinice. Priviri care nu spun nimic. Doar improsca cu venin si sange.....

Randuri pentru tine....

Te-am simtit cu adevarat cand a fost prea tarziu. Nu stiu exact de ce mi-am oprit bataile inimii exact in clipa in care nu ai mai fost in apropierea mea. De fapt, nu mi-ai apartinut vreodata in adevaratul sens al cuvantului. Nu ti-am am aflat taina nici pana astazi. As vrea sa-ti spun atat de multe lucruri. Sa-ti pastrez la nesfarsit aroma de liniste. Sa te cunosc realmente. Dar.... Nu-mi vei permite.... E mult mai bine astfel...insa....uneori imi doresc sa ma mai pierd in tine... 

• I couldn't sleep I had to listen
• To a conscience knowing so well
• That nothing comes from indifference
• I look inside of myself
• Will I find some kind of conviction?
• Will I bid the hero farewell?
• Will I be defined by things that could have been?
• I guess time will only tell
• I guess time will only tell
• [Chorus:]
• So don't let it be
• Before tomorrow comes
• Before you turn away
• Take the hand in need
• Before tomorrow comes
• You could change everything
• I curse my worth and every comfort
• That blinded me for way too long
• Damn it all I'll make a difference from now on
• Cause I'm wide awake to it all
• Cause I'm wide awake to it all
• [Chorus]
• Does anyone care it ain't right what we're doing?
• Does anyone care it ain't right where we're going?
• Does anyone dare justify how we're living?
• Does anyone here care at all?
• [Chorus]
• We could be so much more than we are
• We could be so much more than we are
• We could be so much more than we are
• Oh this much I know

  Just forgive me...

 

„Mă numesc Tudor Chirilă şi vreau să fac lucruri frumoase!”

Un material de suflet. Aparut in urma cu un an in suplimentul "Alta viata" editat de Viata Libera Galati. Enjoy...I did:)

Tudor Chirilă :

·        „Mă numesc Tudor Chirilă şi vreau să fac lucruri frumoase!”

Anumiţi oameni nu mai au nevoie de nicio prezentare, Tudor Chirilă numărându-se printre ei. Este genul de artist care dă totul atunci când se află pe scenă. Haideţi să redescoperim în rândurile de mai jos :

-         Ai declarat într-un interviu că teatrul era pentru tine în copilărie ceva fabulos. Situaţia s-a schimbat?

-         Teatrul este ceva fabulos, ie ca eu exist sau nu pe acest pământ. Este fabulos pentru că este o profesie care îţi dă posibilitatea să speri că vei face lucruri din ce în ce mai bune până spre sfârşitul vieţii. O profesie care nu îţi permite să te plafonezi şi îţi oferă posibilitatea unui nou început oricând. O dată ce termini o plajă de roluri, un segment de vârstă, începe altul, unde te poţi califica mai bine sau mai rău, dar există posibilitatea unui alt început. O dată ce nu mai poţi juca Romeo, poţi juca Mercuţio, nu mai poţi juca Mercuţio, poţi juca Hamlet şi dacă nu el, Regele Lear. Teatrul este o meserie de la 20 la 90 de ani şi acest lucru îl confirmă la 90 de ani, Radu Beligan, iar la 20 de ani toţi tinerii care aspiră.

-         În care dintre roluri pe care le-ai avut până acum te-ai regăsit cel mai mult?

- La  teatru important este să nu te regăseşti, ci să scapi de tine.

Încerci să regăseşti ceva ce nu ai, să te transformi. Povestea cu regăsirea ţine mai mult de filosofie. Sunt roluri care mi-au plăcut. Nu cred că te poţi regăsi, ci reîntrupa, transfigura, să încerci să împrumuţi din personalitatea ta. Sunt două roluri la care ţin cel mai mult : Movolio şi un rol pe care încă îl joc, Nebunul Xentivalovici din „Însemnările unui nebun” care la Teatrul de Comedie se joacă sub numele de „Ferdinand al VIII-lea, Regele Spaniei” în regia mamei mele. Este un rol pe care am vrut să-l fac de la 14 ani şi nu am reuşit decât la 30.

-         Cânţi, eşti actor şi scrii bloguri. Care dintre aceste trei activităţi crezi că te apropie mai mult de cei care te ascultă, privesc şi respectiv citesc?

-         Cred că sunt acelaşi. Este adevărat că în ultima vreme cu blogul, au descoperit o altă partea de-a mea, neştiind că eu scriu, nici eu nu ştiam.  Pentru este o formă de a perfecţiona ceva ce deja am început, dar nu cred una dintre aceste trei ipostaze mă apropie mă apropie mai mult. Poate că muzica m-a făcut cel mai cunoscut, nu ştiu dacă şi cel mai apropiat. Poate că teatrul prin profunzimea trăirii intense a spectatorilor mă duce într-o zonă mai profundă a comunicării cu publicul meu. Muzica în general poate pluti în jurul unei superficialităţi şi atunci relaţia să nu fie atât de strânsă, dar n-aş putea spune.

-         Dintre 17 şi 18 ani, care consideri că este cea mai frumoasă vârstă?

-         Între 17 şi 18 ani totul e frumos până la sfârşit. Nu ştiu dacă aş vrea să am acum 18 ani, sunt foarte fericit în pielea în care mă aflu. Mintea de acum care mi-a mai venit la cap e confortabilă cu corpul pe care îl am şi cred că este o bună simbioză între mintea şi trupul meu. Îmi dau seama că este foarte frumos la 18 ani, de fapt noi tânjim după ceva ce am vrea să regăsim cu mintea de acum, tânjim după o utopie şi zicem „ah, ce frumos era la 18 ani!” Atunci vroiam să fim aici unde suntem acum. E greu de spus. Pe atunci, nici nu realizam de frumos poate fi. Oscar Wilde spunea că „tragedia bătrâneţii nu este că îmbătrâneşti, ci că rămâi tânăr.”

-         Cum te-ai simţit cel mai bine : în perioada petrecută cu Vama Veche sau în cea de acum cu Vama?

-         Nu pot nega un trecut care a fost absolut extraordinar. „Vama Veche” este un capitol fabulos, cu ea am scris istorie în muzică. A fost absolut frumos, dar nu a mai mers şi decât amintirile urâte să prevaleze peste o poveste frumoasă mai bine, se opreşte. E bine să opreşti poveştile la timp. Cred că „Vama Veche” e o poveste care s-a oprit la timp. „Vama” continuă şi noi cântăm şi cântecele „Vama Veche” pentru că am muncit la ele, atât eu, cât şi Eugen, sunt toate versurile mele acolo, o parte din muzica pe care am compus-o. Nu mă pot dezice de nu trecut pe care nici nu vreau să îl dezic. Este al meu, sunt mândru de ceea ce am făcut, lumea încă ne strigă „Vama Veche”. Dar „Vama” este ceea ce suntem noi acum, ceea ce am în cap să transmit, ce vreau să fac şi este o provocare nouă, o altfel de muzică. Muzica se schimbă, noi trebuie să ne schimbăm o dată cu ea şi ea o dată cu noi.

-         Te simţi singur?

-         De multe ori, da. Îmi lipsesc multe însă ar fi groaznic să le enumăr pe toate. Singurătatea e mai degraba nevoia de confirmare decât singurătatea în sine. Nu putem înţelege ad litteram cuvântul. În spatele ei sunt alte nevoi şi definiţa singurătăţii este foarte diferită de la om la om. Este mai mult lipsuri, frustare. Sunt multe lucruri pe care le-am pierdut în detrimentul profesiei, lucruri pe care le voi recâştiga cândva poate mai devreme sau mai târziu. Deocamdată nu pot să ascund că mă simt de multe ori singur şi învăţ să trăiesc cu asta. Dar nu cred că sunt un om singur, în niciun caz. Am mulţi prieteni şi pe cei adevăraţi pe degetele de la o mână îi pot număra şi ei sunt acolo, dacă am nevoie.

-         Ce le transmiţi tinerilor?

-         Muzica mea pe care o cânt împreună cu colegii mei. De fapt eu mi-am găsit o definiţie de curând : „Mă numesc Tudor Chirilă şi vreau să fac lucruri frumoase”.

Text şi foto :

Raluca Mihai

Iubirea nu are nume. nici culoare, nici forma. Are doar....tacere.

Inca nu stiu daca am intalnit iubirea care, citez din blonda mea preferata care îţi dă aripi şi ţie, nu numai fluturaşilor din burtă.  Am impresia ca am iubit si pasional si linistit. Am vrut sa mut muntii din loc, sa rup lanturi imaginare, sa patrund in universurile unor oameni pe care ii consideram superiori spiritului meu. Dar....  je me suis trompee. Iubirea nu o regasesc cand scriam in urma cu aproape doi ani : 

"A fost o singura clipa in care am lasat capul pe spate si tu m-ai privit. In surdina se auzea "Tu" si un vers "M-am pierdut cautand ochii tai/ tu erai langa mine/m-ai salvat pentru tine..." M-ai imbratisat atat de natural si de neasteptat incat nu eram sigura daca visez sau daca traiesc aceasta realitate. Nu stiam cum sa reactionez : am ales sa ma pierd in tine si sa nu ma mai regasesc niciodata. Lasa-ma sa ma ratacesc si nu-mi da drumul.
Canta-mi un cantec care sa ma faca sa zambesc, am nevoie...."

Nici acum cateva luni cand simteam ca ma dezintegrez de emotie cand il priveam pe omul care imi provoca astfel de imagini :

"Simplitatea povestii o regasesti printre aceste randuri. Pierduta in litere pe care te obstinezi sa le traduci in limbajul tau ascuns. In lumea mea, intamplarea se rataceste in prea putine date ale problemei. Timpul nu imi masoara respiratiile, lumina nu-mi traseaza niciun pas, in schimb imi sterge linia punctata a..... privirii tale. Diferentele ne distanteaza, insa tot ele ne redeseneaza valul clipelor pe care ni le furam din duratele care nu ne mai apartin de ceva vreme. Nu mint. Doar..... m-am prins intr-un joc al cuvintelor. Nu scriu despre tine... tu ai dat forma sentimentelor mele. Dor, frenezie, orgasm intelectual sau fizic, furie, tristete, fericire.... E un uragan in care vreau sa raman cat mai mult pentru a-mi reaminti cum era. Si nu cum a fost. Pentru ca iubirile mele nu se vor sfarsi niciodata. Le recunosc in ochi albastrii, in caprui, negrii, in piele alba, ciocolatie, in vorbe necunoscute, in maini care imi numara lacrimile de... nu mai stiu de.... provocate de emotii.... Cine mai stie... ce va decide timpul? Sunt a ta.... Abandoneaza-ma in tine..... Inca mai miros a tine si as vrea sa......sparg parfumul tau de talpile mele pentru a invata sa pasesc...in sange, in durere,... in tine...."

Sentimentul de plenitudine se intampla. Nu stiu daca in prezent, dar apare intr-un mod neasteptat. Soudainement, cum ar spune francezul. Iubirea nu are nume. nici culoare, nici forma. Are doar....tacere.

Randuri...

Ne cladim povestile din oamenii pe care ii intalnim zi de zi. Ii lasam sa ne ascunda in spatele intamplarilor pe care le traiesc si mai ales in urma celor pe care le regreta. Inevitabil, devenim inerenti trecutului lor si ne amestecam ca-ntr-un cocktail de lacrimi amare si zambete mai mult sau mai putin adevarate. Sa fie acesta mersul firesc al lucrurilor? In lumea cui? In care cod al vietii este scris? Si mai ales pe cine incercam sa mintim astazi? Mai are sens sa ne construim clipele pe astfel de actiuni? Dar...

Isi plimba degetele prin carliontii lui si credea ca viseaza. Nu mai traise de ceva vreme un asemenea sentiment si se temea sa nu se sfarseasca prea devreme. Oare el are incredere in NOI? Oare sunt singura care simte realmente? Oare...?

Si-a pierdut minutele in necunoscut si astazi e ...ancorata in istoriile oamenilor pe care ii cunoste zi de zi in drumul spre ea insasi si care-i aduc aminte de...niste carlionti blonzi....

Linistea pe care mainile tale mi-o cladesc clipa de clipa. Treptat, pielea nu-mi mai apartine si ma pierd tacuta in lumea ta atat de diferita de cea pe care o cunosteam. Am inceput sa-mi uit cuvintele. sa-mi sterg urmele pasilor si sa scrijelesc amprentele tale pe drumu-mi. Stiai ca ti simt lumina? N as vrea inca sa ma rup din hora.. tu ai vrea?

Cuvinte sau...nu

Am inceput sa pierd din franturile trecutului pe care l-am impartit la un moment dat. Nu stiu daca iti pasa sau daca a contat in vreo clipa pentru tine pierderea mea. De fapt, nu m-ai avut in adevaratul sens al cuvantului. Doar m-ai posedat. M-am mintit cu iluzia unei dorinte carnale care nu se va sfarsi prea curand. Numai ca.... s-a terminat la fel de inopinant cum a debutat. 

Astazi pasii m-au condus spre locurile in care ne sarutam ca adolescentii. Unde mi-ai spus ca...... ma intreb unde se pierd aceste clipe. Unde dispar toate trairile, atingerile, cuvintele.... toti fluturii pe care ii simteam cand ma imbratisai desi stiam ca e o minciuna totul... ce se intampla? Cum stim ca trec mai repede ca o pocnire de degete? Esti inca ancorat in lumea mea... si nu stiu daca vreau cu adevarat sa te eliberez....