Pages

30 August 2013

Alta scrisoare netrimisa

Ma certai repetandu-mi ca "suferinta ta nu are fundament. Indragostita de o himera care nu ti-a raspuns in nicio clipa la fel, doar daca tu nu insistai." Eram mult prea imbatata de iluzii pe atunci. Luciditatea te vindeca de iubire si mai ales de lumina. Nu te arunca intr-un loc intunecos, doar te curata, te aduce in stadiul in care vezi fericirea pe chipurile celor din jur si constientizezi ca este foarte usor sa fii linistit. Doar iubind.  Iti blochezi trairile si iti transformi in motto ideea potrivit careia doar lucid poti rezista. Te lupti, te superi, te revolti, te dai cu capul de pereti, te cenzurezi, te enervezi, te izolezi, iarasi te lupti, inchizi ochii cand vine vorba de lucruri care inainte te miscau, ii indepartezi iarasi pe cei dragi, insa de aceasta data o faci constient, te invinuiesti pentru a nu stiu cata ora si privesti ca un animal ranit de proprii colti in departare. Incerci sa faci lucrurile bine, sa nu mai blufezi, sa fii exemplar, sa te vindeci si iar sa te vindeci. Sa nu mai hranesti monstrul din launtrul tau, iti promiti ca maine va fi o zi mai buna. 
Te trezesti si iti dai seama ca oriunde ai fi, la Polul Nord sau in Noua Zeelanda, ar fi bine sa te vindeci de tine. Vocea interioara nu tace, nici daca o anesteziezi, nici daca-i promiti ca o sa fii cuminte. Sinucigasii renunta la viata din cauza vocii interioare. 
Poate daca am vedea miracolele care ne imbratiseaza trecerea cu fiecare zi, n-am mai fi atat de crispati de monstrii pe care chiar noi ii hranim. Liniste va doresc! Si mie imi doresc! :) 
P.S. Avant de vous faire des idees concernant mon etat d ame, je vous assure que je suis capricieuse. Un vrai caprice :)

19 August 2013

Te pierzi in celalalt cand acesta din urma iti devine umbra. Te ascunzi dupa cuvinte sterse care ti-ar motiva alegerile, insa uiti cel mai important aspect : propria-ti persoana. 
Dimineata, cand lumina iti patrunde-n suflet, deschizi ochii brusc. Imaginea din oglinda nu-ti mai e familiara de ceva vreme. Schitezi un zambet si iarasi iti trece prin minte ca o sa-ti desfigurezi chipul curand de la prea multa cenzura. Crezi ca esti liber, numai ca te-ai transformat de-a lungul vremii, in temnita. Si iti adresezi nesfarsita dilema: Oare unde se duc sentimentele cand sufletul sangereaza? Totul se petrece in imaginatie, iar realitatea pe care o alegi poate fi alba sau neagra. 
Ratacesti in tine insuti cand nu mai gasesti motive sa mergi mai departe. E ca si cum ai hrani un alt om cu fericirea de a respira. Pana la urma, tu esti singurul care poate decide pe ce drum sa mearga. Si pasesti si pasesti si te trezesti intr-o zi ca ai mers in directia total opusa. Cauti raspunsuri desi ele poposesc pe perna ta. Acolo unde pana si lacrimile se incapataneaza sa taca. In locul in care privesti in gol.... Iar pustiul se afla doar in tine. Plenitudinea. Hai, intinde-ti mana! Salveaza-te! Renunta la tine si regaseste-te! Inceputul e cel mai greu....

8 August 2013

Treptat...



Imi plac rochiile. Cele care ma privesc de pe umerase si-mi spun : ”Hai sa ne bucuram impreuna de o zi de vara!” Imi adulmeca gandurile si-mi surad in culori atat de vii si placute, incat le-as cumpara pe toate. Am inceput sa-mi le achizitionez printr-o intamplare si imi amintesc ca ele au stiut sa-mi provoace un zambet atunci cand norii se incapatanau sa se ingramadeasca pe cerul dinlauntrul meu.
Mi-am pus in gand, in urma cu cateva luni, sa-mi canalizez toate sentimentele spre acele aspecte care ma definesc. Treptat, mi-am amintit de mine, de activitatile pe care le faceam inainte sa ma pierd intr-o lume inchisa in care tu erai centrul, Prefacandu-te in zeu, am vrut sa nu ma mai focusez pe propria-mi persoana, ci pe tine. De fapt, am incercat pentru a nu stiu cata oara, sa ma indragostesc de mine prin tine si lasandu-te pe dinafara.  Inceputul se traduce de asa maniera.
Pe parcurs, am reusit sa-ti disting acele trasaturi care ma reduc la tacere in clipele in care ne stingem foamea de carne. Iubesc norii, rochiile, tenesii, mirosul paginilor cartilor vechi, esarfele, oamenii frumosi, paharele de vin rosu in noptile de noiembrie, verdele, mestecenii…. Iubesc….iubesc… iubesc… ca sunt din ce in ce mai straina de tine, desi doare. Pentru ca tu…. Esfi partea mea intunecata, rana care, desi cicatrizata, sangereaza inca. Ador momentele in care senzatia de a-ti apartine se estompeaza si nevoia de a te poseda devine litera de lege.