Pages

7 May 2016

Am iubit durerea. Si ea pe mine. A existat intre noi o reciprocitate cum rar intalnesti. De curand, am renuntat la ea. Sau am renuntat noi intre noi. La noi insene. Inca nu am aflat despre ce a fost vorba. Sau nu voi sti.
Spuneam mai devreme ca am abandonat acel sentiment dulce-amarui. La senzatia in sine pe care mi-o provocau oamenii. La vinovatie. La negru.
Am lasat lumina sa ma imbratiseze. Ca si cum as fi fost un nou-nascut. Pentru ca, intre noi fie vorba, aproape trezeci de ani am trait o viata care nu mi-a apartinut. Am scris despre o durere care mi-a fost transmisa fara voia mea. Iar ce poate fi mai linistitor decat prima respiratie de dupa furtuna? Ce te poate face sa zambesti mai mult decat momentul trezirii?
Clipa in care deschizi ochii dupa ce i-ai avut lipiti cu mii de straturi de adeziv?
Povesteam mai sus ca am renuntat la durere si la o viata care masurata in ani se traduce printr-o jumatate din cat ne e dat sa respiram in acest cadru.
Infiorator! Acesti aproape treizeci de ani devin sinonimi cu un blocaj.
Dar ii multumesc durerii totusi. Fara ea, nu as fi putut sa iubesc si sa va iubesc.
In lipsa ei, acest blog ar fi murit. Fara ea...eu nu as mai fi ajuns aici.
Din toata inima unui nou-nascut, iti multumesc Mara!

20 April 2016

Iti scrii vanataile pe colturile sufletului meu. Stii ca te-am blocat inauntru? De teama sa nu ma mai pierd. Sau sa nu te mai pierd. Nici eu nu-mi mai cunosc motivele. Daramite tu. De aproape o suta douzeci de zile imi aprind tigarile cu o bricheta care are un zar inserat in plastic. Atunci cand ma uit la ea, ma intorc la momentul in care mi-ai daruit-o. Stii ca aceasta bricheta e singurul lucru pe care il mai detin in forma materiala de la tine? Straniu cum ma leg de oameni datorita obiectelor. Candva mi-ai zis ca iti doresti ca vorbele noastre sa devina realitate. Si stiu ca la acel moment nu te temeai sa te deschizi. Nu cu trupul, ci cu sufletul. Te-am avut gol de atatea ori in fata mea, insa iti aveai sufletul zidit... ascuns sub nenumarate invelisuri... ti-am spus azi-noapte ca te iubesc. De fapt, ma iubesc pe mine prin tine. Am obosit, dragule... sunt putin franta... obosita sa bat drumuri spre suflete ranite. Dragostea nu ar trebui sa se transforme intr-o lupta. Pentru ca ea se simte din cap pana in picioare. Din corp pana in inima. As vrea sa intelegi ca n-am talent. Nici la desen. Nici la cuvinte. Nici la oameni. Nici la suflete. Mai ales la al meu... ne revedem dezbracati de traume, DA? In viata asta, nu urmatoarea, da?

14 March 2016

M-ai privit de parcă m-ai fi stiut pe dinăuntru. Fără să-mi fi dezvelit sufletul. Fără sa fi rupt fâșii din el. Fără sa-mi fi vorbit. Si ai continuat sa-mi strângi pielea cu ochii, sa-mi patrunzi acolo unde doare dulce. Ca si cum nelumescul te-ar fi imbratisat doar pentru a ajunge la mine. Ce-i cu foamea asta de necunoscut din mine ? Cum se oprește înainte sa-mi intre vene si sa înceapă sa-mi curga nesat din nord pana in sud ? Cum ma traduci? Cum sa te traduc? Hai, ia-ma din realitate. Rupe-ma de tot ce cunosc. Lasa-ti culorile sa se ascunda in mine. Pe ale mele le-ai prins deja in hora. Si nu... Nu mi-e teama de ... Mine.

25 February 2016

Am strâns ochii de teama ca am halucinații. Mi se întâmplă destul de des sa-mi las imaginația liberă si eu sa mă pierd o dată cu ea. Nu știam daca trăim in realitate sau daca ma copleșise o himeră. Am refuzat sa-mi ciupesc pielea pentru ca nu voiam sa mai adaug o altă vanataie la colecția pe care o aveam deja. Mi-am lipit pleoapele si mi-am rostit liniste in gand. Însă zgomotul masinilor devenise treptat mult prea puternic in comparatie cu puterea mea de concentrare de la acel moment. Am întins mâinile si am simțit o masă dura. Cumva un corp. Am început sa vad cu degetele încet, desenând forma trupului. As fi vrut sa fi fost doar un mulaj, nu era ca si cum as fi avut o astfel de putere. Urcând spre umeri, am recunoscut alunițele proeminente din acea zona. Am știut chiar atunci ca ma apropii de adevăr. Sau nu... Teama crestea pe măsură ce inaintam in descoperire. Daca te-ai fi sfărâmat ? Sau daca in stângăcia mea te as fi îndepărtat? M-am obstinat sa nu-mi deschid ochii. Sa te recunosc oarba fiind de lumină. Să-i permit întunericului sa te contureze.
Am urcat timid spre chip si ti-am simtit barba. Ma infioram in primele zile pentru ca nu cunosteam senzația. Sa nu crezi ca tremuram. Poate putin din cauza emotiei sau a fricii. Nici eu nu mai stiam, darămite tu.
Am deschis ochii. Întuneric si pustiu...

20 January 2016

Mi-ai stins setea de carne cand ma asteptam mai putin. Si mi-ai arătat ca încă se mai poate sa te trezești aproape de un suflet cald. Unul ca al tau. Silențios, bun, ireal de frumos. M-am îndrăgostit iarăși. Si de data asta e pe bune. Pentru ca m-ai făcut a ta de nenumărate ori. Si m-am pierdut in tine. M-am lăsat purtata in harta corpului tau. Mi-ai descoperit fărâmă cu fărâmă, inima cârpită. A început sa bata din nou asa cum nu a mai făcut-o de ceva timp. Si te-am primit in mine crezând ca te voi vindeca. Însă, vezi tu... M-am îmbolnăvit eu. De tine. De mirosul pielii tale. M-ai sufocat cu aromă de acasă. Sa fi fost încă o data doar in mintea mea? Sa mă fi pripit pentru a nu stiu cata oara? Cum se traduce o întâmplare ca asta pe limba inimilor cârpite? Cum se uita? Cum? Cum?
In ce fel te transformi dupa potop? Amintește-mi sa nu mi mai aduc aminte de culoarea mâinilor tale. Si nici de mirosul tau
Am mintit. Si nu mai stiu... Adevărul...

17 January 2016

Ninge cu fulgi imensi si pufosi. Se așează peste noi si peste sufletele noastre. In speranta ca se vor stinge incendiile care le consumă. Care le sfărâmă continuările de carne si piele. Ca si cum nu am mai sti o alta limba decât pe cea a zăpezilor de altădată. Noi ne-am cunoscut intr-o iarnă infamă si ne-am umblat unul in celălalt cand ne așteptam mai putin. Ne-am învățat numele mult prea târziu. Atunci cand ne-am trezit cu o lumina vișinie pe chipuri. Acolo unde am schimbat suferința pe o monedă de plăcere. Acolo unde cântă un vinil despre sirop si miere. Despre banii pe care nu ar trebui sa ii atunci pe trupuri lipsite de greutate. Despre simpla atingere ce poate vindeca. Cârpește-mi sufletul cu litere mincinoase. Stii ca eu miros a tine? Încă am gustul tau pe umeri si pe inimă. Tu... Nu...