Pages

31 December 2012

Sfarsit....

Ma simt mai goala pe dinauntru. Si nu pentru ca nu te-am revazut, ci pentru ca am impresia ca nu te voi mai vedea niciodata.  Am visat. Si-a fost o himera atat de frumoasa. Ireala. Fragila. Sau chiar am trait? In acest an, m-am simtit cu adevarat vie. Sangele mi-a alergat in vene la propriu. Am cunoscut oameni atat de speciali cu care am creat povesti la cate un pahar de vin. Cu toate astea, mi se pare ca pierd o parte importanta din mine. Una pe care nu o voi mai recapata. Si parca ma sfarama cineva in interior. Dar nu sunt trista. Nici macar resemnata. Doar anesteziata. 
Am simtit ca apartin in noiembrie. Si a fost poveste. Am fost intrebata de ce sunt suparata pe decembrie. Pentru ca am avut un final de toamna perfect. Iar inceputul de iarna..... 
Ma simt goala in suflet, dar stiu ca am multe de oferit. Mai ales tie. Nu te voi uita..... sper doar sa-ti mai amintesti de mine....

26 December 2012

Himera

Cateva fasii de lumina se ingramadesc sa-i surprinda chipul. Il priveste mirata invatandu-i ridurile din jurul ochilor, incruntarea care tanjeste a buze rosii de vin. Bratele puternice care i-au invadat trupul la orele tarzii ale noptii care tocmai se sfarsise. Liniile din palme care seamana cu ale ei.... genele, alunitele, orice amanunt de care ar avea nevoie pentru mai tarziu cand el nu va mai fi in apropiere. Ii e teama pana sa si respire pentru a nu-l trezi din somnul atat de usor. Era barbatul. Acel barbat pe care-l cladise din plasmuire. Era imperfect, dar perfect pentru ea. 
Lumina se incapatana sa o indeparteze de el. Nu vroia sa renunte la imaginea din fata ei : ii apartinuse pana la sange si lacrimi, ii spusese ca pentru ea asta era fericirea. O intelegea, dar refuza sa simta la fel ca femeia bruneta ce-l privea cu nesat. Era noiembrie spre sfarsit, iar frunzele se luptau pentru inca o farama de verde. 
Era spre noiembrie... spre finele clipelor in care a simtit ca e vie cu adevarat. Era... si nu a fost.... nu va mai fi.... poate doar in imaginatia ei.... si se imbata cu mirosul lui.... pentru a pastra ceva din el....

spre sfarsit

La finele anului trecut spuneam : " Te-am uitat si mi-am adus aminte de tine în cele mai nepotrivite fărâme de timp.In acest an, am învățat ca nimic nu se distruge și ca totul se transforma în ceva mai bun. Și-am mai învățat ca oamenii se schimba..." Imi doream sa nu mai pierd persoane dragi. Anul care este pe cale sa se termine mi-a adus cele mai frumoase si cele mai urate momente. Clipe in care am crezut ca o sa uit ce inseamna sa fii realmente fericita, in care am spus ca a doua zi voi muri de dor. Momente la care nici macar n-as fi indraznit sa visez. In 2012 am cunoscut multe persoane frumoase, atat pe dinauntru, cat si pe dinafara. Am iubit in franceza si romana. Am crezut ca ma dezintegrez de emotie cand am revazut o privire verde din trecut, cand am simtit iarasi mirosul marii si am auzit strigatul plin de durere al pescarusilor. Am luat in maini, alte maini atat de albe si te-am respirat iarasi dupa patru ani. Ti-am lasat inca un sfert de suflet in palme. 
In aceste luni am fost cu adevarat vie... mai ales in noiembrie. Inca am impresia ca a fost doar o himera atat inceputul lunii, cat si sfarsitul toamnei. Am privit cerul si am multumit pentru toate sufletele a caror liniste am imbratisat-o... noptile s-au transformat in povesti pe care le-am pastrat pentru o viata. 
Am trait in 2012 cat pentru o viata... iar voi sunteti viata mea....

24 December 2012

Cuvinte...

Uneori anumite persoane refuza imbratisarea pe care le-o oferi. De teama. Neincredere. Poate s-au saturat de toate mainile care le-au fost intinse la un moment dat. Se spune ca in aceasta noapte magica, minunile se intampla. Pana si cel mai rece om isi deschide sufletul. Primeste caldura celorlalti. Se dezbraca de armura si incearca sa devina mai om. Desigur aceste povesti sunt crezute de copiii care inca se ascund in zapada. Care mai construiesc castele de nea. Care inca au speranta. Mi-ar placea sa salvez oameni. Sa le salvez sufletul. As vrea sa am o astfel de forta. Poate asa m-as salva si pe mine. 
Doar ca unii oameni uita sa raspunda cu un zambet, surasului care li se ofera. Se obstineaza sa ridice ziduri peste ziduri in jurul lor crezand ca asa se vor apara de cei care vor sa le ajunga la inima. Nu stiu ca, de fapt, se ascund de ei insisi. Si-si inalta cu fiecare zi turnul doar pentru a ajunge deasupra celorlalti. Fug atat de sus pentru a ajunge la nori. Poate acolo isi vor deschide sufletul intemnitat..... E trist totusi.... mult prea trist cum ne izolam unii de ceilalti cand ar trebui sa constientizam ca strainii sunt in realitate cei mai plini de lumina tocmai pentru a ne sterge din intuneric.... Poate nu este prea tarziu...

....

Te privesc in tacere de prea mult timp. Nu stiu daca tu simti cand incerc sa-mi sincronizez respiratia cu a ta. Stiai ca lacrimile sunt sarate ? Stiai ca am plans de fericire cand m-ai cuprins ? Imi cadeau lacrimile si zambeam… imi ascultam linistea si respiratia ta sacadata. Patul alb, papadiile fugind, bratele luptandu-se, pielea-mi amestecandu-se cu a ta… Oare am visat ? Oare mi-am creat totul in minte ? Oare… ? O chitara singuratica si rece te asteapta si nu doar ea… te mai asteapta si niste maini albe, o melodie care te-ar face sa surazi, un suflet care inca-si aminteste ce inseamna sa te primeasca…. As putea fi acasa…. Ti-as putea fi orice, dar…..

7 December 2012

Uneori apropierea dintre doi oameni devine sinonima cu distrugerea sufletului. Atingerea unei alte fiinte umane implica prea multe obstacole. Monstrul ce salasluieste in fiecare este  hidos si pervers. El nu cunoaste nicio limita si se hraneste cu inocenta celuilalt pana cand este una cu el. Monstrii se intalnesc si se ucid treptat unul pe celalalt. Totul incepe cu o privire aruncata in strafunduri. Se asimileaza prin aceste priviri. Isi sug energia si se nasc alti monstrii mai periculosi ca cei de dinainte. 
Cateodata se ataseaza si incearca sa-si omoare partea intunecata pentru a lasa lumina sa patrunda in ei, insa esueaza lamentabil. Blestemata apropiere si blestemate sentimente care pun stapanire pe tine cand te astepti mai putin!

4 December 2012

Pentru ca uneori telefoanele nu mai suna cand te astepti. Nici mai mult si nici mai putin. Liniste. Dor. Asteptare. Intrebari fara raspuns. Tu esti raspunsul tuturor intrebarilor mele. O chitara neagra care ar vrea sa-mi cante o melodie care sa ma faca sa zambesc. Nimic. Mut. Absurd de mut. Tacere care doare din ce in ce mai tare. "Sunt doar a ta. Cu sufletul pentru ca de trup te-ai saturat...." Si eu...