Je finis chaque jour par oublier. Les instances. Les mains. Tes doigts le long de mon peau.

De mon passe....

Daca nu stiti ce inseamna norocul, cititi aici!

De vreo cinci ani sunt norocoasa pentru ca lucrez cu niste oameni nemaipomeniti. Daca in Galati, eram inconjurata de foarte multi cunoscuti, cand am ajuns in Bucuresti, ma aflam printre straini. Cert este ca cei de acum imi sunt dragi astazi. 

Vale. Mi-e greu sa o caracterizez pentru ca nu cred ca sunt cuvinte care sa descrie cat imi este de draga. Deunazi, o priveam si-mi exclama "Femeie nebuna, nu te mai uita astfel la mine ca ma intimidezi!". Ca sa-ti raspund draga mea, ce-i frumos si lui Dumnezeu ii place.

Livaia. Te pup, te sun eu. Livaia e un om mult prea matur pentru varsta pe care o va implini pe 26 decembrie. "Sunt viitorul Ceausescu, doar am venit cand l-au dat pe el jos." Nu esti viitorul Ceausescu, esti un om mare, ambele cu majuscule. 

Andra. Ea este egala cu respectul. Si nu afirm asta pentru ca imi este supervizore. Ci pentru ca este adevarul. Pur si simplu. "Ce face fetele?" De fiecare data cand aud, ma trezesc din reverie si-mi amintesc de ce ma aflu acolo.

Mina. Pe post de constiinta din prima zi. Si ea e pur si simplu. Pentru ca nu am cuvinte sa o descriu. 

Hitlerica. Are inocenta pe care eu am pierdut-o. Si e atat de simpatica, chiar si atunci cand incearca sa fie dura si-mi spune sa ma trec in pauza. 

Fiecare om din prezentul meu e un real cadou. De Craciun nu-mi doresc lucruri materiale. Doar sa-i am aproape pe cei de mai sus, pe Salah, pe Roxana, Tania, Sonaia, Gabi, Irina, Alina, Hefe, Rebeca, Oani, pe Estelle (ce dor imi e de ea... les sovenirs sont la, ma belle)... sunt asa multi, iar eu ma simt mai bogata cu fiecare zi pentru ca ei sunt langa mine. Cu bune, cu rele.... Je vous appelle de la part de BTT:)

Spre sfarsit...

Nu-mi mai fac planuri pentru ca arareori totul se deruleaza conform lor. Imi place mai mult sa traiesc momente spontane si pline de oameni care-mi erau straini in trecut. La dorinte am renuntat in urma cu putin timp. Lor le cresc aripile pentru cateva secunde. Mai apoi, isi risipesc umbra si ma abandoneaza in singuratate.  Imi place sa cred ca sunt speciala. Prin intensitatea cu care simt anumite secvente, melodii, atingeri, cuvinte. Fiecarui om pe care l-am iubit/am crezut ca-l iubesc sau ca-l...ceva anume, i-am oferit bucati din mine. Putin cate putin. De curand, am numarat inca o iarna si am realizat ca sunt numerosi cei care se gandesc la mine, dintr-un motiv sau altul. Nu stiu exact de ce am fost trista in acea zi. Simteam ca imi lipseste ceva. Sau cineva. Mai multe ceva-uri si mai multi...cineva-uri (stiu ca nu exista aceste pluraluri). Devin adult si...e ciudata senzatia. Inca din adolescenta, mi-am dorit libertate. A venit in doze mici, ca fiecare lucru, de altfel. La timpul lui. Astazi, ma bucur de independenta dupa care am tanjit multa vreme, insa-mi lipsesc cafelele din Seven cu Oana, cele din Gallery cu Ana, noptile din camine, bataile cu zapada din facultate de la 3 dimineata, artarii de acasa, mirosul din acea iarna, micile barfe de la munca sau imbratisarile Angelei. Cred ca cea mai frumoasa urare pe care am primit-o a fost "Sa fii un om puternic!".

Spuneam ca nu-mi mai fac planuri. Pentru ca ele nu reprezinta decat niste pretexte pentru a ne organiza orele sau vacantele si aproape niciodata nu le respectam. Ne place sa le facem pentru a bifa inca o casuta din lista interminabila pe care o purtam ca o povara zilnic.

Plec acasa. Ma intorc la voi. Insa le multumesc oamenilor care s-au gandit vineri la mine. Gandurile mele bune sunt tot timpul pentru voi si aproape deloc pentru mine. Linistea si imbratisarile sa va copleseaca lumea in aceste zile care sunt pentru noi.

P.S. Trei amintiri la care tin... si parca a trecut o viata de atunci.

Obisnuiam sa cred ca distantarea se produce doar la nivel fizic. Acele momente in care atingerile de demult sunt inlocuite de mangaieri straine, iar amprentele care odata iti povesteau clipe, astazi devin...nimic. Praf si pulbere. Crampeie dintr-o viata de care nu esti totalmente convins/a ca ai trait-o.
Indepartarea fizica nu doare atat de tare pe cat simteam la un moment dat. In esenta, oamenii sunt facuti pentru a-i abandona pe ceilalti. Din motive credibile sau nu. Prea putin conteaza. De vreme ce dispar, inseamna ca nu aveau ce cauta de la bun inceput intr-un anumit spatiu sau timp. Cu alte cuvinte, persoanele nepotrivite in locurile nepotrivite. 
Insa cel mai greu se resimt legaturile sufletesti care se rup. Inimi care se intelegeau din priviri. Maini care se regaseau in multime atat de usor. Cuvinte ce nu aveau nevoie sa fie rostite. Mi-e dor de cei/cele cu care am rezonat in trecut. Ne-am pierdut, unii de altii, mult prea repede. 
Distantarea nu se produce doar la nivel fizic. Distantarea e...DEFINITIVA!

Ore ploioase pe care nu le inteleg. O tresarire si un gol nesfarsit in stomac la auzul vocii tale. Oare sunt singurele reactii pe care le pot avea cand esti in preajma? Sau doar imi place sa cred ca sentimentele pe care le aveam pentru tine inca mai rasuna in mine?  

"Si s-au iubit pana cand nu au mai stiut unul de celalalt...." povestea un batranel, intr-o dupa-amiaza de noiembrie. O toamna care se sfarsise mult prea devreme. Ori prea tarziu in anotimpul lui."Si s-au iubit pana au uitat ce-i legase cu adevarat..."

Seri care plang. Un fior si o durere muta in clipa regasirii. Oare sunt unicele senzatii pe care mi le poti provoca? Si ploua..si continua sa ploua... in timp ce tu-ti poposesti povestile in mine...

Sfârşit de noiembrie. Dimineţi cu aromă de linişte. Un sentiment care mi-e străin de ceva timp. În realitate, nu cred că l-am trăit în toată plenitudinea lui. Au fost doar secvenţe ieftine în care am avut o impresie vaga că sunt în singuranţă. Acele momente în care lumea se oprea. Până şi ceasurile îşi curmau bătăile în clipele în care rămâneam captivă în braţele tale şi nimic nu mai conta. 

Fine de toamnă. Cu frunze arămii care parcă-ţi ţipă absenţa în locul meu. Clape de pian... si gol.

Yiruma - ''River flows in you''

Vezi mai multe video din muzica

Nu obişnuiesc să scriu despre necunoscuţi. Sau mai bine spus, nu am deprins încă obiceiul de- a-i cunoaşte realmente pe oamenii pe care-i amintesc în acest.... roman virtual. Pe Miruna, am descoperit-o relativ târziu, în 2008, pe vremea când mai credeam în zâmbete adevărate şi-n coincidenţe. Pe atunci, Bucureştiul sufletului meu cuprindea podurile de pe Dâmboviţa, Cismigiul pe care-l vizitasem o singura dată până la acel moment, dar şi...imaginile pe care le desprindeam din rândurile ei. Nu aveam de unde să ştiu că peste doi ani, acest loc va deveni...acasă. Blonda mea preferată... mi-e mai dragă cu fiecare sentiment sau senzaţie cărora le dă formă prin intermediul cuvintelor care, lately, se obstinează să rămână în...... undeva.... 

• My last obssession  

Niciodata nu am stiut adevarul. Poate o minciuna era mai buna in locul lui cu toate ca mereu am vrut sa-l spun. De fiecare data era altceva : atmosfera era de asa natura incat sa ma reduca la tacere sau el nu merita sa afle acel adevar. Nu am nici cea maivaga idée. Dar ce stiu? Ca am aflat ceva ce nu trebuia? Ca el nu a vrut asta? Doare.. sa dau vina pe mine? Dar oricum a cui e vina? E dificil sa vezi, sa vorbesti,

sa spui… Imi povestea despre importanta sinceritatii in toate clipe si tocmai el a fost cel care a mintit. Ironic. Sau nu.

De fapt nu a eliberat niciun cuvant. Doar a tacut. Sopteste-mi ominciuna frumoasa… o poveste despre o fata care nu a stiut sagaseasca forta necesara pentru a spune clar si raspicat… ea simte…suficiente neadevaruri, nu vrea sa te mai stie atat de adanc in toata fiinta ei… Spune-mi.. e tot ce iti cer.. fara niciun scop. Numaiintrebari retorice. Raspunsurile le ai tu. Sau eu si nu vreau sa le accept? Nu vreau sa victimizez, e prea usor sa fiu considerata o victima. Stiu doar ca te vreau inapoi. Daca vrei, te urasc pentru a te ierta. Numai ca nu constientizezi cat de mult contezi…

O tigara stinsa. Ore tarzii de noiembrie. Noapte fara.... imi pierd trecutul foarte indepartat. In realitate, am inceput sa te uit. Pe masura ce-ti sterg imaginea, imi amintesc de el. Au fost clipe in care nu distingeam amintirile cu tine si cele care-l includeau pe barbatul din vietile amandurora. Va uit si doare...

"Am nevoie de confirmari cand ma astept mai mult. In mod ironic, le primesc mult prea tarziu. Sau chiar deloc. Imi doresc atat de mult sa le ascult pentru ca ele sunt singurele care imi pot crea o senzatie de siguranta. In fond, acest sentiment dispare cand pamantul pe care pasesc, se pierde.
Mi-e dor de imbratisari pentru ca ele imi amintesc de stabilitate, sentiment pe care nu-l mai recunosc.... Mi-e teama si nu de ceea ce este in jur, ci de haul din mine, prapastie pe care pe zi ce trece o acopar mai mult cu o senzatie necunoscuta de optimism.
As vrea ca noiembrie sa nu se termine niciodata. "

Am iarasi nevoie de un acord de chitara care sa ma faca sa zambesc.

Necunoscuti care-mi marturisesc emotia pe care o simt cand imi citesc randurile. Persoane pe care le-am iubit din lumea virtuala. Straini de pe strada a caror poveste as vrea s-o aflu. Oameni trasi la indigo in fiecare zi. Existenta mea se invarte in astfel de cercuri. Uneori am impresia ca joc intr-un film prost. Sau poate rolul este exagerat. Insa dintotdeauna viata a batut filmul. In nicio clipa, happy ending-ul nu e real. As vrea sa ma opresc si sa poposesc pentru cateva minute in lumea ta. Intrebarea potrivita ar fi...Despre universul cui vorbesc? Nici asta nu mai stiu. Dar stiu ceva? 

Lasand la o parte aberatiile... e inca noiembrie...si mi-e dor de mare..... mult prea dor.... 

Untold

• Miroase-a toamnă-n noi,
• A dor de linişte
• şi plâns de femeie rănită.
• Ţipă copacii-a uitare,
• pe străzi pustii ce închid oamenii...
• uitati-ntr-o clipă de noiembrie.
• şopteşte-a moarte-n noi....
• şi-a ţigară stinsă...

What if a wound is already too big and too infected to be healed? Do they make soul transplants, also?