Mainile tale m-au recunoscut stangace cand vinul alb mi-a povestit. Mi-a spus timid despre picaturi de ploaie care te ineaca. In propriul tau hau.... in prapastia mea... stiu ca mirosindu-mi pielea, ai simtit acelasi poem strans de un strugure negru. Mult mai intunecat ca vocea mea. Mult mai tacut ca fumul pe care l-am inspirat pe rand. Desigur n-a fost nimic. Sau aproape nimic. Sau imi place sa cred ca a fost o proiectie nevinovata de tandrete care ne reaminteste ca suntem oameni si ca simtim. Dorinta, foamea de piele, de licoare amara ce ne fura sufletele la ore tarzii de noapte. Ti-am povestit si m-a durut, acolo unde i-am furat ultima frantura de..suflet....

Ma iubeai cu ochi blanzi in nestire. M-ajutai sa vad cat mai mult din viata pe care stiam ca nu am s-o traiesc cu toate ca incercam sa rup cat mai multa din tine. Ma jucam cu suvite din parul tau sur si incercam sa prind fasii de prezent, doar ca pescuiam doar amintiri. Mainile astea doua iti sustineau trunchiul cand te pregateai sa cazi. Atat de fragile si desculte de propria piele....  Atat de inconstiente si stangace in cantul tau perfid! 

Imi spuneai ca eu sunt libera, iar tu captiv intr-o lume pe care nu ai ales-o. Ce dulce contrast, nu-asa ? Corzile se frecau intre ele in incercarea de a scoate un sunet, o vibratie, un suflet. Iesea doar gol ca vocea ta. Inert ca trupul tau. Obosit ca oftatul tau din fiecare dimineata. Chiar eu iti numarasem deja cinzeci de oftari. Imi spuneai strengar ca respiri adanc si ca nu erai trist. Nici eu nu eram, doar ca stiam ca urma sa nu te mai vad. Sa nu te mai inspir. Sa nu te mai veghez noaptea. Sa nu mai.... 

Continuam sa te mangai fara sa constientizez ca tu.... doar o plasmuire a imaginatiei mele. Un om care nu exista decat in realitatea mea. In lumea materiala, erai doar o poveste. Aveai brate de hartie si zambet de sburator. 

En effet, rien ne compte maintenant. Ni le chant, ni le cri, ni tes yeux, ni mon sourire, ni ton ingratitude, ni.....

Despre o regasire...

Materializarea spectacolului a reprezentat pentru mine cumva regasirea mea. Inca de la inceputul cursului eram oarecum pierduta prin diferite spatii ... sau ma voiam a fi ratacita pentru ca imi placea mai mult senzatia de om ce are nevoie sa fie salvat de altii. Stiam de multa vreme ca nu ceilalti trebuie sa ma salveze, ci ca doar eu insami o pot face. Doar ca m-am obstinat sa raman astfel mult prea multa vreme.
Pe tot parcursul cursului, mi-am amintit de persoana care sunt cu adevarat insa pe care am evitat-o un timp indelungat. Treptat, am invatat iar sa ma deschid in fata strainilor, mi am amintit cum este sa oferi fara sa astepti nimic in schimb, cum sa descoperi oamenii de langa tine. A fost o perioada dureros de dulce pentru ca redescoperirea propriului eu te zguduie de vreme ce l-ai ascuns o vreme.
Mi-am mai dat seama ca reapucandu-ma de actorie, toate lucrurile frumoase pe care le'am facut la un moment dat s-au intors viata mea pe nesimtite. Sunt foarte multe cele pe care as vrea sa le ating in acest feedback, insa nu cred ca mi-ar ajunge timpul.
Mai exact, am reinceput sa scriu, sa fac presa, am cunoscut oameni speciali si m-am indragostit.  A fost o calatorie frumoasa pe care as mai face-o inca o data' insa nu cred c-ar avea acelasi impact asupra mea.
As vrea sa va multumesc fiecaruia in parte pentru momentele impartite, pentru povestile impartasite, pentru ca am legat prietenii durabile si mai ales pentru ca mi-am amintit cum e sa fii fericit. Am fost fericita si am ajuns pe scena. Si mi-am dat seama ca acolo vreau raman.

Ploua de prea multa vreme. Cumva sunetul ploii ma duce cu gandul la tine.  La acele momente in care ne ascundeam in acel loc fara nume.  Nu rosteam niciun cuvant. Doar ne priveam. Nu ne saturam unul de celalalt . Era semi-intuneric, iar singura lumina perceptibila era cea a sufletelor noastre. Ma cuprindeai si-mi numarai coastele ca si cum nu ai mai fi simtit pana la acel moment.... piele de femeie indragostita de viata si fluturi. Dar.... cateva clape de pian se loveau timid de  parca de abia atunci s-ar fi cunoscut. M-ai imblanzit cand te uram cel mai tare. Si ai fugit...

Povesteam saptamana trecuta ca te-am ucis dupa doisprezece ani. O vreme in care nu am fost constienta de ceea ce am simtit. Te-am cautat in bratele care m-au primit pentru cateva masuri de timp. M-am lasat imbatata de acorduri de chitara care mi-au linistit furtuna. Sau mi s-a parut ca au mai temperat-o.  Desigur ca totul a fost doar o impresie. Sentimentele nu s-au redus, iar nevoia de tine s-a dublat. Fara sa constientizez m-am risipit in tine si in altii. 

M-am intrebat de nenumarate ori daca drumul pe care am pasit, a fost cel potrivit insa intrebarile s-au inmultit. Cand am crezut ca s-a schimbat aerul in plamanii mei, ai reaparut din neant.  Ca o fantoma ma bantui si vrei sa ma sufoci, sa ma dai iar peste cap. Cumva am invatat sa traiesc in absenta ta si da poate ca sunt nebuna uneori si exagerez, insa nu ai cum sa te intorci. Nu ai de ce si mai ales pentru ce.!

Si da, e cu dedicatie si blesteme!

Eu nu cunosc culoarea macilor salbatici. Nici ei nu o stiu pe a mra, insa cantul nostru este asemanator. Ei zboara pe aceleasi note ca si mine in fiecare noapte de iunie. Se iau la intrecere cu florile de tei.....

De fapt, eu nu-ti disting nici macar culoarea si nu constientizez daca e din cauza distantarii noastre fizice sau doar pentru ca asa este firesc. In lumea ta, nu in a mea. In universul meu, iadul e rai.... acolo respir fara tine. Plamani-mi respira..., aici.... imaginea ta se stinge cu fiecare bataie de inima....

Dar stai! Tu ai o inima? Nu cred....

Ti-am furat pielea si m-am imbracat in ea in timp ce dormeai. Ai simtit si ai zambit usor si m-ai lasat sa ma lupt in continuare cu invelisul tau. De fapt, ai devenit parte din mine cand m-am asteptat mai putin si cumva te zidesc din clipele pe care nu le mai posed. Si nici nu cred ca le voi mai avea prea curand. Cu toate ca stiu ca te vei intoarce in mine, ma simt ca si cum nu ai fi fost adevarat si ca totul nu a reprezentat decat reverie. Si pana la urma de ce nu ar fi fost asa ? Au fost doar cateva sute de ore in care m-ai invadat pana in suflet si m-ai mintit frumos ca manile ni se vor intalni undeva..... 
Mi-s tamplele grele de lumina. O lumina alba si tacuta ce se revarsa din tine. M-ai privit pentru prima oara ca si cum as fi fost goala si n-as fi avut cum sa ma mai ascund. Nici de mine. Nici de tine. Mi-ai trasat un drum dificil spre noi. Oare il voi termina? Oare se va sfarsi cumva? Oare visez? Oare de ce ai pus punct ?

Astazi te-am ars. De-abia acum am avut curaj sa te ard pana la scrum. M-am vindecat de tine dupa doisprezece ani. Mi-a fost teama de acest moment pentru ca am stiut ca o data cu sosirea lui, pana si sentimentele mele se vor stinge si nu va mai ramane nimic. Pana la urma, chiar a fost nimic, de la piele, cuvinte, voci, atingeri, framantari de carne mincinoase care mi-au luat mintile! Nici scarba nu-mi mai trezesti. Doar un gust amar pentru ca te-am iubit cu toata fiinta mea. Ironia gandurilor mi-a purtat ieri pasii in locul in care mi-am pierdut inocenta in urma cu opt ani. Cand te-am privit si mi-ai intrat adanc in suflet. Si a fost dureros de dulce si tacut. Mi-a urlat pielea de dor si degetele mi-au devenit inerte. De ce naiba te-am lasat????? Ce mi-ai facut? Asta sa fie fericirea ?! Pe naiba! 

Astazi te-am ars si am renuntat si la HIMERE, CHITARI, NOIEMBRIE SI MAI.... Azi, 9 iunie,  te-am ucis si m-am eliberat. Astazi, am inceput sa traiesc cu adevarat..... Adio, R......

Pentru cateva mii de minute, inima mi-a batut in sincron cu a ta. Si mi-am amintit ce inseamna sa zambesti de cand rasare soarele si pana cand apune. Inca nu am aflat daca am respirat cu adevarat fericirea sau doar mi s-a parut. Mi-e atat de strain acest sentiment. Aproape ca am uitat ce inseamna sa apartii. Sa nu te sufoci daca ii permiti cuiva sa se apropie atat de tare de tine. Sa te mulezi pe pielea lui, sa te usture atat de tare ochii dar sa nu conteze nisipul pe care-l ai in ei, sa fii avida de mirosul pielii, sa-ti amintesti ce inseamna inocenta dintre doi oameni. 

Ti-am numarat alunitele si le-am pierdut numarul pentru ca nu m-ai lasat sa termin. M-ai invatat un limbaj atat de frumos al mainilor care se recunosc desi nu s-au mai atins pana atunci. In o suta nouazeci si doua de ore m-ai lasat sa ma ghemuiesc in tine. Si am oftat a fericire.... Doua mii o suta sase ore.... mi-e pielea ploaie de mai si talpile-mi canta o poveste cu nuante de verde si portocaliu...

Epilog....

Un strigat mut si cateva cuvinte din acele timpuri. Momente in care am apartinut cu adevarat si in care am permis sa fiu a cuiva. Desi am construit clipe de neuitat cu tine, cumva vrei sa ma lasi pe drum, iar acesta din urma este atat de anevoios... te-ai intunecat astazi in mine si am constientizat ca-mi vei lipsi cu adevarat. 
De fapt, n-am stiut sa te pastrez cu toate ca am crezut ca ti-am aratat suficient cat de pretios esti pentru mine. Sa-mi fie cu iertare daca te-am dezamagit, dar si tu ai facut-o si eu, spre deosebire de tine, te-am primit inapoi in inima mea. Bad choice, in fact. 
Imi spui ca din acest motiv exista alegerile. Ei bine, eu am optat pentru fericirea mea desi nu am crezut ca a ma alege pe mine insami inseamna sa te pierd. Poate nu ai fost niciodata al meu, insa nu ma poti forta.Dar deja e prea mult. 
As vrea sa stii ca nu te voi uita niciodata si mai ales ca te voi pastra in mine. Asa cum am facut-o si in vara in care nu a fost pentru noi. Intr-un fel o data cu tine s-a rupt o bucata foarte importanta din interiorul meu si as vrea sa nu uiti ca imi voi aminti de tine, desi tu m-ai dat afara pentru atat de putin. Ce crud contrast! 
Iar acordurile de chitara bass devin din ce in ce mai mute si mai grele, iar mainile mele iti plang umerii, doar ca tu esti prea surd pentru asta....

Dimineata lumina imi gadila pleoapele si ochii mi se deschid brusc. Imaginea din fata mea ramane aceeasi cu fiecare zi care alearga in calendar. Tu ma trezesti zambindu-mi usor si atingandu-mi pe rand obrajii, redesenandu-mi linia fetei si mai ales numarandu-mi ridurile. Pe ale tale le-am ghicit din prima clipa. Mi te-ai dezvaluit brusc si m-ai socat. Poate datorita inflexiunilor vocii tale inconfundabile ce-mi murmura numele jucaus si ....

Mi-ai rulat portjartierul si mi l-ai aruncat in spatele canapelei. Mi-ai luat calcaiele in palmele tale si mi le-ai adulmecat incet ca si cum era prima data cand vedeai niste terminatii ale picioarelor. Mi-ai luat alunitele intre buze si le-ai atins cu limba. Ai inceput sa tremuri de frenezie si mi-ai replicat :

" - De ce nu te-am cunoscut mai devreme ? De ce nu ai insistat? Puteai face mai mult de atat, stii bine!"

Deodata, ti-ai urcat degetele si ai inceput sa-mi surprinzi, farama cu farama, harta trupului. Te-ai oprit la abdomen si mi l-ai sarutat ca si cum ai fi sarutat pantecul unui nou-nascut. Am gemut incet..... tepii din barba ta m-au trezit din reverie. Mi-ai incalzit genunchii si mi-ai scos usor si celalalt portjartier. M-ai tras spre tine si m-ai strans la pieptul tau de parca urma sa te abandonez in intuneric. Te-am luat in brate la randul meu si te-am cuprins cu stangacie. Dintotdeauna ai avut umerii mult mai mari ca ai mei. Am stiut ca va urma o lunga noapte neagra.... atat de neagra incat doar ochii mei puteau fi distinsi in intuneric. Ti-am spus doar ca nu voi ramane a ta si nici eu nu stiam de ce. Mi-ai smuls bluza cu nesat si mi-ai luat sfarcurile intre buze ca si cum erau cele materne. Ai incetat cucerirea lor si mi-ai spus:

"- Credeai c-am terminat? Nici macar n-am inceput! Haide, preda-te-mi-te!"

Ti-ai coborat degetele si ai intrat in cel mai de pret loc al meu.... ai sursurat de nebunie si ai inceput sa bolborosesti intr-o limba necunoscuta mie ca si cum ai fi incantat spirite .Respiratia mi s-a blocat si m-ai invadat violent in urmatoarele ore de parca m-ai fi iubit cu adevarat. Stiam ca nu era asa, doar ca am vrut sa cred ca nu va ramane doar pentru o fractiune de timp pielea mea in a ta. 

 Dimineata lumina imi gadila genele si mana ta imi alearga respiratiile. 

"-  Stii ca sunt a ta ?

 -  Stiu, insa nu inteleg de ce....

 -  Nici eu, doar ca..... doar ca mi-ai oprit pasii si m-ai invatat ca inca ma pot odihni  cand talpile-mi sangereaza bucati din tine....

- Esti doar un copil! Sa fii cuminte si sa nu ma uiti.... eu o voi face pentru ca eu nu iubesc femeile...."

Dimineata.....

Uneori petrec minute bune invadandu-ti culoarea. E atat de diferita de a mea si atat de mata. Oare cum poate naste nuante asa frumoase contrastul nostru?  Si mai ales cum de ne regasim in atat de multe culori ?

Refuz sa ma opresc din vanatoarea de curcubeu..... ma transforma si ma face sa-mi cant zambetele din ce in ce mai des. Am constientizat de curand ca inca simt. Si nu putin, ci un amalgam de senzatii. Cum? De ce? In ce fel ? Si mai ales ce mi-ai facut de vreme ce nu te-am scos din mine cu nimic ? M-am imbracat in tine in urma cu mii de momente. Mi-ai schimbat pielea din lapte in vanilie. M-ai transformat. Si inima imi bate din ce in ce mai tare. O ia la goana spre tine. Si bate si bate si bate si ma oboseste si ma odihnesc in tine si ....

Cateodata te respir din mine. Mi-ai lasat ce ai avut mai bun. Ma imbat cu mirosul tau si incerc sa-mi amintesc..... 

Nu te-am iubit, nici macar nu te-am adulat. Stiu doar ca ti-ai sapat un loc in plamanii mei, iar ei nu cunosc un alt limbaj decat pe al tau....

M-am oprit din a-mi mai aminti gustul tău. Te-am abandonat și acum sunt decisa mai mult ca niciodată sa te sufoc din mine. Pentru ca iarăși ori tu, ori eu. M-am ales pe mine. Tu.... ai fost mereu facultativ. Sau nu. Am descoperit ceaiul de ghimbir și m-am îndrăgostit iremediabil de senzația care te pișcă ușor de limba. Mi-ar plăcea sa bem unul într-o zi în care vom reuși sa ne iertam unul pe celalalt și mai ales noi intre noi. Poate astfel vom ști sa zâmbim fără sa ne mai privim atât de amar. Îți mai amintești?

Miros de mar ars și de mentol, păpădii care încearcă sa-și zboare drumurile, pași ce nu mai povestesc a tine, fiare cu colți care au vrut sa muște din mine....

Am încetat sa te mai desenez din fărâme de toamna sau primăvară. De data asta, te voi ucide. Iar când îmi vei mai respira numele, voi avea grija sa-mi astup urechile si gura. De teama ca te voi auzi si te voi chema iar in mine doar pentru a ma rupe din mine. 

Ne-am șters căile, iar un singur creion de cărbune nu e de ajuns ca sa ma învețe sa desenez. N-am talent la tine, deși m-ai mintit dulce ca ma pricep la cuvinte, desen si iubire. Sa nu uiti sa iubesti oamenii, locurile si mai ales momentele care nu mor....