foto

Toamna nu este doar tăcere. Nu este doar sanctuarul tristelor cuvinte îngemănate cu griul cerului. Este şi o stare de spirit, un moment în care ridicăm privirea spre anotimpuri. Spre ceea ce se afla dincolo de noi. Vreau să vă spun povestea toamnei în care mă regăsesc. Trebuia să fi ajuns mai demult. Să fi desluşit mai devreme semnificaţia visului. Un corb plouat cu vânt mă privea insistent.Mi-aş fi dorit să-i fi spus cât însemna toamna pentru mine, dar ceva mă oprise. Un fior cu iz de tristeţe m-a străpund.Am ridicat privirea. O cărare se întindea în faţa mea. Da m-am temut de culoarea ei. Am ezitat. Apoi... mi-am reamintit: "Povestea noastră s-a împletit în visul ploii..." A devenit o certitudine: nu puteam ajunge acolo.Ceva mă reţinea. O umbră împietrită în tristeţe m-a atins. Am rupt tăcerea. Şi nu mai ştiu dacă toamna e tăcere. Calea spre tine e gravată în pietrele gândului, dar calea spre mine...Prăpastia norilor îmi împânzeşte privirea.