Ti-as povesti despre mine intr-o limba pe care inca nu o cunosti, insa nu stiu daca m-ai intelege. Am redesena timid harta luminilor orasului in care te intorci la nesfarsit si nu mi-ar mai fi teama de necunoscutul pe care il ascunzi. Privirea ta care nu spune nimic, ar vorbi despre mine insa oare tu ai vrea? Nu mi-e dor... numai ca nu.... mereu...nu. Oare cate gari mai trebuie abandonate? Oare cate suflete hoinare, uitate? Mi-as dezbraca gandurile intr-un alb perfect al carui centru tu l-ai ocoli. Oare de ce? Unde? Cum? In ce fel? Si mai ales, cat? Cate povesti se pierd in ultimele clipe? Oare cate cuvinte mai trebuie spuse pentru a arata totul? Cate alunite sterse de culoare? Oare? Raspunsurile se sting, iar imbratisarile raman.... Oare doar ele? Dansam cu picioarele dezgolite peste mainile care ne-au secat de cuvinte. Te-as recunoaste si daca as fi oarba...