Ploua marunt si absent in acelasi timp. Sunetul apasator al tocurilor mele ti-a zdruncinat linistea si te-ai trezit din letargia zilnica. Atunci m-ai intrebat natural: "Vrei sa impartim umbrela pana cand drumurile noastre se vor desparti?" Am tresarit brusc. De ce sa nu imi doresc? De ce nu te-am refuzat? Intrebari retorice... Cateva ore mai tarziu am impartit aceeasi banca in Cismigiu.... am numarat speciile de lebede si gaste...iti amintesti? Sau de stradutele tacute din Lipscani-ti-aduci aminte? Momente atat de intense si de indepartate astazi.... Mi-a ramas intiparita in minte privirea ta blanda... si nu stiu nici acum daca m-ai privit cu adevarat sau...doar mi-am inchipuit..... As vrea sa stii ca nu te voi uita....Nu te voi sterge atat de usor din trecutul meu doar pentru ca TU iti doresti asta. Nu! Stii de ce? Pentru ca am indragit atat secventa imbratisarilor... a clatitelor...a noptilor pe care le-am........Mi-e DOR....
No comments:
Post a Comment