Nicio minune nu tine prea mult si... se pare ca furtuna care a inceput de cateva zile nu ma poate opri din scris. Am mai incercat in urma cu un an sa renunt la blog, insa se pare ca e singurul loc in care ma pot ..desfasura. Nu ca ar atinge pe cine ar trebui gandurile mele sau... Deunazi, o persoana draga mi-a ordonat practic sa incetez sa ma mai disturg....desi nu stiu ce ar mai fi de anulat... strainii din viata mea au luat totul lasandu-mi o bruma de...mine...Alt om drag mi-a spus ca valorez mult...nu-mi imaginez cat de mult..Asa o fi? Deja am distrus ceva si imi pare nespus de rau.. 

• Mi-ai zâmbit când ţi-am spus că-mi va fi dor de tine. Am simţit că va fi ultima noastră clipă, ultima ta privire, ultimul sărut. Ţi-am spus că suntem îngeri cu o singură aripă şi că trebuie să ne îmbrăţişăm pentru a putea zbura, dar iarăşi mi-ai zâmbit. Ţi-am spus că am devenit sclava cuvintelor. Ţi-am simţit răsuflarea, era rece, şi totuşi m-ai atins...M-ai privit cu tristeţe şi mi-ai zâmbit încă o dată. Te-ai ridicat. Sunetul paşilor tăi. Tăcerea ta. Te-ai întors: ultima privire. Erai atât de pierdut. Mi-ai atins obrajii. Cât de rece erai... o lacrimă mi s-a despins de pleoapă şi s-a oprit la tine în palmă. Oare va trăi? M-agăţ de trupul secundei ultimului nostru sărut. Adio... 
• •  
    
    Literele aleargă
  • 
    
    pe hârtia fără de care eu nu aş mai fi
  • 
    
    fără de care rândurile n-ar mai smulge
  • 
    
    umbrele de ceară ale asfinţitului.
  • 
    
    Scrisoarea de adio a trupu-mi
  • 
    
    şi-a împrăştiat în vid trăirile
  • 
    
    daţi-mi un suflet!
  • 
    
    Întins-am mâini de omm singur
  • 
    
    spre cerul de toamnă,
  • 
    
    într-o clipă când tu ai uitat
  • 
    
    să laşi otrava acelui noiembrie,
  • 
    
    la rădăcina plânsului Evei.
  • 
    
    Umbra acelui martir al munţilor
  • 
    
    de piatră se pierde-n zenitul cuprins de alt soare. 
     Hai la re...