Îmi povestesc la ore târzii, în nopți fără prea puține atingeri, ca tu n-ai existat niciodată.  Doar te-am plămadit dintr-o nevoie continua de perfect. Insa tu te-ai obstinat sa prinzi viata. Să-ți intinzi basmul nesfârșit în lumea mea mult prea mica pentru NOI. Știu, iarăși greșesc. Tu chiar nu ai ce cauta în trecut, darmite în prezent. Ai fost doar un dulce-amar al unei nopți de august timpuriu.  Nevoie de ideal? Iar povesti... Mai sunt dimineți când frunzele sunt doar galbene și atunci conștientizez ca noiembrie se apropie...