.....

Am poposit pentru o vreme in bratele tale. Ti le-am analizat cu atentie : ti-am numarat alunitele, cicatricele, liniile din maini, dar mai ales culoarea. O piele atat de neteda si mata. Pierdeam clipe bune, atingandu-le, simtindu-le caldura. La un moment dat, am incercat sa avansez in cunoasterea lor. Am surprins alte alunite pe care le-am imbratisat cu privirea si mi le-am intiparit profund in memorie. Pentru mai tarziu cand urma sa nu le mai vad. Cand urmau sa se instraineze de mine. 

Am continuat cu buzele spre umeri si m-am speriat pentru cateva momente. Nu se mai sfarseau, iar eu eram atat de mica incat imi era teama sa nu ma strivesti. Nu m-ai sfaramat, in schimb m-ai oprit pasii. Am gresit drumul iarasi. M-am intors de unde am plecat si am incercat sa recunosc repere, dar nici ele nu se mai aflau in locurile pe care le identificasem in urma cu atat de putin timp. 

Am ridicat privirea si am ramas muta. M-am indragostit mult prea devreme si am uitat ca sentimentele nu sunt suficiente pentru a trasa harta. Imi lipseau creioanele, rigla si cel mai important : hartia.

N-am talent la desen. Nici macar la cuvinte. Insa am desenat in mine o poveste atat de diferita, incat am inceput sa mi-o soptesc noaptea.

Numai ca....

Am poposit pentru cateva clipe in bratele tale. Si mi-am gasit linistea. Am crezut ca nu te vei pregati prea curand de plecare. Am vazut bagajele in hol, dar am continuat sa zambesc cu jumatate de gura in speranta ca sunt valizele mele. Le-am uitat dintr-un motiv sau altul la usa. 

M-am oprit pentru cateva farame de timp in inima ta. Si am fost fericita. Iarta-mi mainile daca nu-si mai amintesc culoarea de atunci. Ele nu au nicio vina. Doar .....