Am pierdut. 

Am constientizat ca te risipesc tot mai mult pe masura ce timpul se dilata, iar degetele mele se obstineaza sa caute drumuri. Inca n-am aflat din ce motiv mi-au ramas intiparite pe retina farame din tine. Si mai ales cum de nu am obosit sufocandu-te in mine. 

M-am pierdut.

Mi-am dat seama ca m-am mintit milioane de secunde ca nu mai simt. Ca nu-mi mai provoci nicio reactie. Nimic. Mi-am povestit realitati paralele si le-am crezut. Sunt puternica, stiu, doar ca de data asta nu mai este vorba despre sentimente fragile. Nici despre cesti de cafea impartite in dimineti tomnatice sau primavaratice. 

M-am regasit. 

Am realizat ca m-am blocat. Mi-am inchis senzatiile si trairile. Te-am transformat in nimic din chipul cioplit al aerului tau. Si-am incercat sa-mi traduc lumea prin boabe de orez pictate sau linii trasate pe hartii ce au pretentia sa fie arta. O exteriorizare a luptei din mine. 

Doar ca... m-am redeschis. Iar sentimentele m-au lovit cu o intensitate de inceput de noiembrie. Iar eu... invat iar sa respir fara sa ma sufoc amintindu-mi ca te...zidesc in fiecare cuta si alunita a trupului meu strans....