Ma intorc la tine doar atunci cand simt ca ies la suprafata sentimentele. Candva mi-a spus o femeie ca oamenii au inventat notiunea de timp. Poate tot ei au fabulat in privinta iubirii. De sine. De aproape. De frumos. De natura. Pastrez intr-un telefon care mai are putin si-si da duhul, o insiruire de cuvinte prin care mi-ai povestit demult ce ai trait in raport cu mine. Dimineata, cand deschid ochii si aud sunetele pasarilor din copaci, am impresia ca e aceeasi dimineata din urma cu fix 365 de zile cand am fost fericita. Sau am iubit. Sau cum naiba se chema starea de reverie pe care am trait-o. Atunci. In acel timp. Insa eu nu stiu sa te uit si nici nu vreau. Si simt uneori ca ma strivesc pe interior doar pentru a amuti durerea...
1 comment:
Cândva, cumva, totul se uită, fie că vrei, fie că nu, el rămânând în tine pretutindeni şi nicăieri.
Semnat Camelia, cea pe care o ştiai de pe blogul vechi.
Post a Comment