Mi-ai stins setea de carne cand ma asteptam mai putin. Si mi-ai arătat ca încă se mai poate sa te trezești aproape de un suflet cald. Unul ca al tau. Silențios, bun, ireal de frumos. M-am îndrăgostit iarăși. Si de data asta e pe bune. Pentru ca m-ai făcut a ta de nenumărate ori. Si m-am pierdut in tine. M-am lăsat purtata in harta corpului tau. Mi-ai descoperit fărâmă cu fărâmă, inima cârpită. A început sa bata din nou asa cum nu a mai făcut-o de ceva timp. Si te-am primit in mine crezând ca te voi vindeca. Însă, vezi tu... M-am îmbolnăvit eu. De tine. De mirosul pielii tale. M-ai sufocat cu aromă de acasă. Sa fi fost încă o data doar in mintea mea? Sa mă fi pripit pentru a nu stiu cata oara? Cum se traduce o întâmplare ca asta pe limba inimilor cârpite? Cum se uita? Cum? Cum?
In ce fel te transformi dupa potop? Amintește-mi sa nu mi mai aduc aminte de culoarea mâinilor tale. Si nici de mirosul tau
Am mintit. Si nu mai stiu... Adevărul...