Mai multe despre aceasta initiativa pe reinvented.ro

Am mintit cand am spus ca am renuntat. Si nu doar pe mine. Sau pe tine. Strazile mi-au numarat diferit pasii. Copacii si-au amintit de primaverile cand nu ma temeam de verde, de statuile ce-si strigau pustiul, de.... 

Am o minciuna frumoasa in cuvinte si-n palme. Si-mi promit zi de zi ca voi dansa iarasi in ploaie. Ca voi deschide bratele si nu-mi va mai fi frica. Dar...mint.

Mi-e dor.  Imi lipseste mirosul de ziar. Aroma de hartie care ma conducea spre oaza mea de liniste din perioada celor mai mari tulburari. Pe atunci credeam..... In adevarul pe care a patra putere din stat il detinea. In oamenii ce m-au invatat sa ...iubesc un pix si un carnetel/o agenda in care imi structuram intrebarile pentru urmatorul interviu. Traiam. Era o traire pe care nu o constientizam. Scriu la imperfect aceste actiuni pentru ca sper intr-o perioada ca aceea. As vrea sa revad totul: oamenii, povestile lor, bucuria primului articol semnat de mine, cautarea nebuna a bateriilor potrivite pentru reportofon... Angela..... Si povestea se termina aici....

Lately..... More about this here

Priveste-mi ochii. Apropie-te. Indraznesti? 

Cand suficientul va fi de ajuns? Cand povestile prafuite de timp se vor stinge si nu vor mai naste demoni? 

Am obosit....

Traiesc zile in care imi doresc sa-mi dau demisia din pozitia pe care o ocup actualmente pe toate planurile. Momente in care tot ce vreau sa fac e sa-mi las motanul razboinic sa zboare impreuna cu porumbeii pe care ii vaneaza ascuns dupa geam. Ore pe care as vrea sa le petrec trasand liniile unui alt scenariu. Sa ma reinventez. Nu cred ca am avut vreodata rabdarea sa strang toate piesele din puzzle-lului meu. Vreau zile cu soare si miros de primavara cruda. Albul a trecut in tabara dusmana de prea mult timp. 

Mi se spune ca sunt iarasi prea tacuta. Prea absenta. Prea.... De fapt, am atat de multe in mine: sentimente, senzatii, trairi si le opresc pentru ca e mai bine sa nu ma exteriozez. Nu sunt trista sau satula de oamenii din jurul meu. Doar astept vremea buna. Care intarzie sa mai apara. Sau incetinesc eu cursul firesc al lucrurilor. Ma tem de necunoscut si de schimbare. Desi inainte ma mulam perfect pe ele, astazi mi-e frica.

Recunosc : mi-e teama si dor. Insa nu ma doare. Nu ma mai dor picaturile de ploaie ce-mi ating pielea...  Mi-e sete de rasete si povesti. De muzica ciudata de pian care reusea sa ma linisteasca. 

In realitate, ma ascundeam... chiar si de mine. Nu doar de voi. Sau de tine..... Nichita o zice mai bine ca mine :

Altă matematică

Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu Ştim, vai, nu ştim cât facem.

Ah, dar o plapumă
înmulţită cu un iepure
face o roscovană, desigur,
o varză împărţită la un steag
fac un porc,
un cal fără un tramvai
face un înger,
o conopidă plus un ou,
face un astragal...

Numai tu şi cu mine
înmultiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi...

Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă!

Pe curand... insa nu stiu cat de curand....

Uof...

 A fost o perioada cand am inlocuit "bine" cu "binue" sau "ce mai faci?" cu "ceu muai fuaci?". "Da" s-a transformat in "Dua". In timpul jocurilor de rummy chicotele sau rasete ei erau nelipsite. Ea a devenit ultima mea conexiune cu marea. Cu Constanta. Cu.... niste clipe pe care nu le-as retrai. In schimb, alegerile ne-au facut sa fim aproape in anumite momente. Am sfarsit prin a ma atasa de ea si.... sa-mi fie dor. Din ce in ce mai dor. Tocmai pentru ca ne vedem rar. 

Baby.....imi lipsesti rau de tot.... :( uof....

Altceva : teatru si poezie....

In urma cu un an, l-am cunoscut mai intai pe cale virtuala pe Catalin, un tanar care din iubire pentru teatru si poezie, a inceput o "Sezatoare virtuala". Aceasta campanie vrea sa ne reamintesca emotia pe care ti-o poate transmite un text poetic. Prin intermediul unei alte arte, teatrul, protagonistii acestei povesti ne transpun, pentru cateva clipe, intr-o alta lume. Novici sau nu in acest domeniu, mai multi tineri s-au alaturat acestui fenomen care ii atrage ca un magnet pe ceilalti internauti.

Cum ar fi viata noastra, daca dupa o zi stresanta, ne-am relaxa cu un minut sau doua de poezie imbinata cu teatru? Sa ne mai descretim fruntile si sa ne amintim si de ce nu, chiar sa participam la acest maraton de cultura. And the story goes on....

Buffa....

Despre EA as putea spune nenumarate lucruri si as scrie randuri intregi. A fost in apropierea mea in ultimii 14 ani atat in perioada ciclului gimnazial, in liceu, cat si in facultate, in aceeasi grupa. Unde mai punem la socoteala si locul de munca pe care l-am impartit timp de patru ani. Ne-am apropiat relativ tarziu, iar Buffa greu se deschide realmente in fata cuiva. In urma cu patru ani, eram in stare sa dau cu masina peste ea daca aveam un carnet de conducere si o masina in dotare din cauza unui copil pe care eu il placeam si care ulterior s-a dovedit a fi un capriciu. I-am admirat dintotdeauna nonsalanta si spranceana pe care o ridica de fiecare data cand incerca sa domine discutia/jocul. I-am urat narcisismul pe care ulterior l-am adoptat pentru ca am realizat ca fara el, nu poti sa supravietuiesti acestei jungle numite Bucuresti. Cu ea am impartit multe amintiri de la prima impresie in urma cu 14 ani cand mi s-a parut foarte speriata de bombe, la nunta ei care a fost memorabila. 

Maine implineste un sfert de secol. Ii doresc sa nu uite in nicio clipa ca voi fi langa ea, cu toate ca ne despart sute de km. Nu voi fi originala in cuvintele de sfarsit insa ele exprima cel mai bine ceea ce inseamna pentru mine: 

"Mi-e dor sa te vad in pantalonii tai gri.. si mi-e dor sa te vad cu geaca asta pe tine...si mi-e dor sa iti vad pana si spatele :|.... imi e dor de tine zi de zi....... nu credeam ca-mi va fi atat de dor de tine, Panseluto...... te iubesc mult de tot...."

Prea putine cuvinte pentru a povesti despre tine.... 
Sa nu ma astepti in ploaie
Nu ma voi intoarce. 
Inchide-ti umbrela.
Picaturile de gol s-au oprit...
Nu ma mai astepta,
Nu ma voi mai intoarce niciodata....

Fericita.

Am trait clipe in care acordurile de chitara ma infiorau si-mi cantau povestea intr-un limbaj cunoscut doar de mine. Si de tine. Nu noi. Pluralul n-a definit si nu va defini vreodata conexiunile dintre mine si tine. Numai ca, amintindu-mi fervoarea si entuziasmul in ceea ce te-a privit, o lacrima ca un ciob de oglinda sparta, isi sapa drumul pe obrajii mei. Explicatie sau motiv pentru o asa reactie n-am gasit pana in prezent. Stiu doar ca-mi tremurau degetele de.....prea multe sentimente. Stomacul mi se micsora si-si povestea durerea pe care tu ai refuzat sa o intelegi. Stiu ca sunt dificila si deloc usor de iubit. Constientizez ca eforturile mele nu reprezinta nimic altceva decat un strigat mut de atentie. Nu a ta. Nici a lor. Ci propria-mi disponibilitate de a analiza placerea asta stranie si austera de a ma rani. De a ma pedepsi pana la un punct pe care nimeni nu l-ar putea intelege. Mi se ureaza liniste. Nu vreau tacere. E sinonima cu anularea si anestezierea ultimelor sentimente. 

Mi se reproseaza ca ma ascund. Dupa un monitor. Intre patru pereti. Fug de cei dragi dintr-o dorinta nebuna de a fi uitata, lasata in pace si nu gasesc o explicatie plauzibila pentru asta. Caut in trecut fantome care nici atunci, daramite astazi, n-au dat un cent pe mine. Poate si eu ma incadrez aici. Sunt iubita si nu stiu de ce. Imi caut lucrurile pentru care sunt iubita si nu gasesc ceva....viabil. Doar ambitia mea idioata de a-mi cauta nod in papura pentru fiecare pas, cuvant rostit sau nu, gand. Si-mi refuz constient dreptul la tacere.

Trebuie sa uit. Sunt bine. Vreau doar o atentie pe care nu o merit si pentru aceasta realitate doar eu sunt vinovata.

Fiecare melodie de pian imi aminteste de tine. Imi tremura carnea pe mine si ma simt strapunsa de secventele cand tu ma imbratisai. Linistea am trait-o doar in apropierea ta...Iarta-ma...