Photos by Alina Orel

Luminile grele ale oraşului stins se jucau pe chipu-i obosit când îşi amintise de viaţa de dinaintea lăsării întunericului. Nu putea distinge din acel film decât o cameră în care fericirea se risipise mai repede decât o boare de mai. Obiecte fără nicio legătură aparenta între ele erau răsfirate de-a lungul covorului tocit de timpul care nu-i mai aparţinea. Căuta cu fervoare parfumul ei de tei în hainele care rămăseseră întinse pe patul roş-purpuriu, însă tot ce întâlnise în calea spre ea nu era decât o aromă stranie de moarte. Şi nu îşi dădea seama dacă îşi găsise propriul sfârşit sau doar amintirea ştearsă a unei fantome care până de curând îi desena albul inocenţei pe umbră. Încercă să deschidă ochii pentru a cuprinde cu privirea marea de bucăţi din ea, însă noaptea nu îl lăsa să se ridice. Îi învinsese orice urmă de curaj şi îi râdea perfid, murmurând un limbaj lipsit de înţeles pentru ceilalţi, dar atât de clar pentru el. Cuvinte care nu ucideau deloc senzaţia latentă de negru. Ridicau infinite ziduri de alabastru în juru-i şi îi striveau trupul încet ca o melodie mută de clapele pianului ce încetase de prea multă vreme să-i mai aducă liniştea. Frânturi de discuţii rupte din altă lume i se perindau în faţă şi vroia avid să le dea un alt sens decât cel pe care l-au avut atunci. Îşi eliberase pleoapele într-un acces de luciditate şi se înfricoşa de fiinţa care îi apăruse în faţă. Una care nu ştia să-i oprească tremuratul mâinilor mai zbârcite ca un trup de bătrân. Expresia chipului i se preschimbase în groază şi nu reuşea să-şi tempereze respiraţia. Creatura îl privea mult mai speriată ca el şi nu înţelegea reacţia-i ciudată la vederea ei în propria-şi oglindă. Groaza se întipărise în amprentele-i mai tare ca o petece şi îi înţepenise până şi răsuflarea. Se întreba retoric dacă pâna aici a trăit într-o reverie sau dacă realitatea se traducea prin făpturi nelumeşti şi clipe de încordare maximă. Dintr-o dată, sunetul pianului se preschimbase în acorduri grave de chitară, iar creatura din faţa-i începuse să cânte într-o limbă atât de cunoscută încât începu să se zbată şi să lase spasmele să-i curgă în colţul gurii de dor.... Să fi fost cea din existenţa de dinainte sau singura femeie care îl mai putea salva din camera obscură în care se pregătea de liniştea eternă? Se schimonosise şi îşi lăsă mâinile să cadă violent în spatele-i în clipa în care melodia se pierdu în negrul fără început şi final. Gol….şi mai ales…..