Ii surprindeam umbra greoaie pe strazi atat de familiare incat le recunosteam si cu ochii inchisi. Daca se intampla sa mi se incetoseze privirea, stiam ca tot pe drumurile nestiute de nimeni il voi regasi. Nu consitentizasem pana atunci ce inseamna fericirea de a-ti intalni accidental pe strada tatal. Cat adevar amar in aceste cuvinte! Imi amintesc de atentia pe care mi-o dadea atunci cand ii povesteam despre evenimentele de peste zi, iar eu nu am stiut sa pretuiesc acele minute, putine de altfel in care ii permiteam sa ma cunoasca. Si nu m-a cunoscut prea bine.... la un moment dat, l-am abandonat asa cum am facut cu toti oamenii dragi din orasul de langa Dunare. Am incercat sa-i uit pe toti de la un capat la celalalt. N-am reusit. In schimb....mi s-a facut mai dor de ei...

Tatal meu a plecat intr-o lume mai buna...unde ne asteapta.