Trăiesc, clipa de clipa, reminiscențele unui noiembrie care-mi lipsește. Azi, mai mult ca oricând. Te vei întreba despre cine mai scriu. Despre mine și atât. Poate și despre tine, însă tu nu-mi cunoști limba. Deși cuvintele sunt aceleași, ele nu reprezinta decât sunete pentru tine. Nu vei afla niciodată ce simt... sau ce-am simțit, nici eu nu mai știu. Nu ma întristează povestea care n-a existat intre noi, numai ca în anumite momente...   inima-mi pulsează atât de rapid pe străzile necunoscute celorlalți. De ce ar fi ei interesați? Chipuri ce transmit altceva... 

Respir, minut cu minut, un aer.... greoi. Aroma de neliniște, de cafea cu lapte, mere coapte și scorțișoara. Noiembrie... ultima suflare a toamnei... Noi, eu si tu... nu existam nici măcar în fantezie.