Gol. Ca și cum toată lumina s-ar fi șters o data cu distanțarea ta. Noiembrie se sfârșește atât de straniu. De parca, visele devin, pentru câteva clipe, reale, tangibile. Se materializează  detaliile: mâinile ni se apropie pentru foarte puține secunde, atât cat sa-și amintească îngemănarea fiecărei amprente. Pielea ni se mulează, pe trupurile care se mint, zi de zi, ca încă mai pot simți. Insa uita ca tristețea unei minciuni este mult mai puternica ca frenezia lor de a-și rescrie diferit diminețile.

Absent. Pași care nu ma mai poarta spre tine, ci spre nicăieri. Totuși, străzile pe care nimeni nu le cunoaște, în afara de noi, ne-au trasat o cale comuna. Greșeala m-a trezit. De parca, m-am lovit de un zid mai înalt ca tine. Dar... Inca atavic.