Ca si cum ideea unei clipe a încremenit în tine. Dar și în mine. Poate chiar în noi. Cine poate ști cu exactitate ce s-a petrecut în acel moment? Este doar un minut. Sau mai multe. In care noi am simțit. Chiar am avut senzația ca trăim. Doar respiram și ne atingem. Deloc tandru. Sălbatic. Primordial. Ca atunci când ne-am invadat trupurile. Fara sa ne gândim prea mult la consecințe sau la reacții. Ne doream doar sa simțim ca ne bate o inima în partea stânga a pieptului. In locul sânului care zvâcnea. Da! Am simțit amândoi. Când ne-am strigat pe nume : NORD si SUD. Doua puncte care niciodată nu se intersectează. Care se ignora unul pe celalalt.
Da, străine! Am simțit amândoi și ne-am speriat de acel sentiment atât de nelumesc. Ideea unei clipe indescriptibile. Am fost unul in celalalt. Am fost un întreg. Perfect. O singura data in existenta noastră banala simțim ca trăim. Ai vrea sa mai fii in preajma mea?