Sa nu te intrebi in nicio clipa de ce iubesc privirea ta blanda. Nici eu n-am aflat pana acum. Stiu doar ca mi-a fost dor de ea. Si nu doar de ea, ci si de starea pe care mi-o provoaca. Ca si cum nimeni n-ar mai exista in preajma noastra. Insa tu ai uitat sa ma mai vezi. Te-ai obstinat sa ma ucizi din trecutul tau. De fapt, noi nu am avut nimic. Au fost doar sincronizari in care ne-am impartit atingeri si zambete. Dar si cuvinte. Unele lipsite de sens. Pentru amandoi. Niciodata n-am vorbit aceeasi limba. Doar ne-am mintit ca ne intelegem. Ca e de ajuns sa ne cunoastem cutele pielii si caldura trupurilor.
In schimb, liniile din maini si alunitele ne-au fost gemene. S-au intalnit pe acea cale care se pierde in mare...marea prapastie ce ne desparte atat de crud. Sau poate... atat de real. Povestile nu vor fi nicicand sinonime cu realitatea. Doar cu fantezia unui om fara inima. Nici macar n-am existat. Ne-am materializat accidental si ne-am ucis unul pe celalalt cu fervoare. Sangele curgea siroaie si se prelingea pe siluetele noastre mincinoase.
Sa nu te intrebi de ce mi-e dor. Si mai ales... de cine.
No comments:
Post a Comment