Despre mine si oameni....

Fiecare om cunoaște în drumul lui spre eliberare alte persoane care-i marchează într-un mod pozitiv sau negativ puterea de implicare.  Fie ca este vorba despre o relație în adevăratul sens al cuvântului în care se lasă iubit, descoperit sau călcat în picioare din prea multe sentimente sau una fără prea multe obligații . O data ce se ajunge la astfel de situații în care rănile sapa mai adânc în sufletul lui ca nicio alta legătura, individul respectiv se călește și alege sa nu mai simtă. Se închide în sine și alege sa uite ce înseamna liniștea care îl/o încearcă atunci când știe toate cutele din palmele celuilalt.

Astfel apar egoismul și prețuirea momentelor în care iți aparții. In urma cu ceva timp, am iubit un astfel de om, un om care refuza sa mai simtă. Bucureștiul încă nu ma ra(ta)cise si m-am lăsat prinsa într-o poveste pe care mi-am creat-o singura. Pe-atunci aveam nevoie de povesti și oameni. Doar ca ființele pe care le-am ales, nu au fost cele mai potrivite.  Au fost mai degrabă oamenii nepotriviți care mi-au provocat sentimentele cele mai nepotrivite. Eram încă mica si neexperimentata în cunoașterea celorlalți. Cu toate ca aveam 23 de ani, Ii aveam doar în buletin, iar naivitatea mea nu mai avea sa rămână prea multa vreme prietena cu vârsta.

Au trecut multe nopți de atunci și cred ca la putina vreme după ce m-am mutat în capitala mi-am dat shut down sentimentelor.... Nu stiu cand ma voi mai deschide ca atunci... insa... incerc si incerc....