Noaptea ploioasa de septembrie cand am indraznit sa te privesc pentru prima oara ca pe omul din noptile mele de singuratate. Nu m-as fi asteptat sa gasesc in tine caldura si siguranta. Chiar daca le-am simtit doar pentru putina vreme, te-am recunoscut in fiecare centimetru al pielii. Am ametit doar respirandu-ti mirosul si n-am mai vrut sa ma trezesc din aceasta poveste. Ti-am mai spus ca ador sa ma pierd in tine? Chiar si din amintiri. Ti-am simtit inima batand si nu doar din cauza apropierii dintre noi, ci pentru c-ai inteles. Si mi-ai zambit... "Ochii tai albastrii"!
Am fost acasa pentru cateva clipe, atat cu sufletul meu neobisnuit si cu trupul. Si te-am primit in inima mea pentru totdeauna. Ti-am apartinut, desi inca sunt a nimanui. As vrea doar sa mai deschid ochii si sa-ti gasesc mana langa a mea si sa poposesc pe bratele tale. Esti al tuturor, dar putini te-au privit ca mine.
N-am sa uit, straine nici gustul vinului, nici aroma pielii tale, nici puterea cu care m-ai dominat si nici macar zambetul meu....
Si inca visez....
No comments:
Post a Comment