Jumatate de gand...

Ninge linistit peste orasul in care se intampla prea multe. In bataile de clipe tacute, iti desenez din fum silueta. Nu-mi mai amintesc clar liniile chipului tau. Era semi-intuneric in acea noapte de sfarsit. Te intrebi daca scriu despre tine? Nu-ti pot raspunde pentru ca nici eu nu mai stiu pe cine mai inchid in aceste randuri. Poate incerc sa te pastrez aici, pentru ca in inima mea nu mai este deloc spatiu. Ar trebui sa dau un Delete sanatos. Sau un Format C. 

Ninge in continuare tacut in orasul in care uneori nu se petrece nimic. Sau in care au loc prea multe din cand in cand. Gandurile se contopesc. Se simt. Traiesc. Poate si incep sa se cunoasca. Cine mai stie despre ce este vorba in propozitie? Sau in fraza? Sau in fictiune? In realitate..... 

Inca ninge si se aud acorduri de chitara... dintr-un trecut indepartat....

Te simt in franturi de clipe care nu-mi mai apartin de ceva vreme. Te respir din secvente cu acorduri pe care nu le-am inteles la acel moment din toamna. Anotimpul in care nu am mai fost eu, ci am jucat niste roluri pe care nu le-am invatat cand trebuia. Totul se desfasura la trecut si nu la prezent. Si respir in unele franturi de clipe acelasi aer de atunci si parca zambesc la fel. Ce nu stiu este daca doar mi se pare sau chiar se intampla... Si ma intreb daca... voi mai trai vreodata acea fericire. Poate doar cu o himera care mi canta la chitara un cantec pe care nu-l voi mai auzi... decat in vis.

N-am mai iubit demult..... dar tu m-ai putea face sa simt iarasi....

....

M-am ascuns pentru o vreme in bratele tale. Nu erau puternice, insa au reusit sa ma cuprinda si ma apere de lumina. Am stiut ca nu vei intarzia in a te distanta, dar am sperat ca himera va dura mai mult de aceasta data. Chiar daca era vorba doar de cateva ceasuri tarzii. Desi nu reprezentam decat o alta femeie pentru tine. O alta. O necunoscuta a careia harta o cunosteai prea bine. Surprinzator de bine. Sa fi fost povestile rostite la un pahar de vin? Sa fi fost irealul care era cat se poate de palpabil? Sa fi fost cantecul mut pe care-l interpretam fara sa vreau cand te priveam dormind? Nici eu nu mai stiu... 

 Am poposit in tine pentru cateva farame de clipe. Si-am fost fericita. Ce cuvant strain.... as putea fericita pentru ca respir, dar in absenta ta aerul e risipit... e degeaba. Parca totul e pe pilot automat. Ma trezesc, imi pun masca zilnica, socializez. Vine noaptea. Vine ora.... si eu astept. Nu-s constienta exact ce mai astept. Stiu doar ca totul pare derizoriu si futil. 

Ti-as scrie. Insa n-as avea ce sa-ti povestesc. Simt ca traiesc pentru a mai sterge inca o zi din calendar. Si trece timpul... iar eu nu mai am rabdare cu el. N-am nici cea mai vaga idee de unde are el.... parca nu i se mai sfarseste.... 

M-am pierdut in tine de cateva ori..... si-am fost intreaga si am apartinut pana la sange si vanatai. Si n-aveam nevoie nici de aer, nici de lumina sau de oameni. Doar de tine..... De fapt, de mine....

Marturisire...

Se intampla lucruri. Lucruri frumoase in viata mea. Mai ales oameni. Apar de nicaieri. Imi amintesc ca nu totul se rezuma la un acord de chitara pe care te trezesti in linistea diminetii. Scara spre cer implica mai multe. Lacrimi. Surasuri. Nopti in care crezi c-ai atins absolutul doar devenind un intreg, cand in realitate totul este compus din suflete care rezoneaza la un pahar de vin. O amestecatura de povesti stiute de persoane straine. Care se cunosc de secole spiritual. E un sentiment straniu de apropiere. De ocrotire si blandete pe care nu l-am mai avut de prea multa vreme. Si zambesc cu adevarat. Asa cum n-am mai facut-o din noiembrie. Cand m-am simtit vie. Desi eram moarta de ani. Si ma tot intreb... de ce o chitara... ma face sa respir... fie ea bas sau solo. Traiesc. E suficient. Te simt dincolo de cuvinte si sunete....