.....

Am inteles poate mult prea tarziu ca oamenii apropiati iti sunt luati cel mai repede si in modul cel mai crud posibil... Iar noi nu avem cum sa evitam aceasta realitate...cand te astepti mai putin. Si incerci sa ii aduci inapoi, sa le recladesti imaginea din amintiri, melodii, gesturi, tigari, scrum, uitare, umbre, cuvinte spune si nerostite, imbratisari, atingeri, priviri... si ajungi la un capat in care constientizezi ca nu reusesti... esuezi in cel mai ironic mod si uiti sa mai privesti inainte. Incepi sa te afunzi in uitare, intr-o prapastie atat de profunda incat nici capatul nu i-l atingi o data cazut/a.  Ti-a spus cineva ca toate fantomele pe care vrei sa le ucizi, te vor bantui? Sau ca toate podurile pe care le arzi, se vor reconstrui din cenusa? Nu am fost invata sa uit si nici nu vreau sa sterg nimic.... povestea ramane intiparita in amprentele tale... si nu in ale mele... da-mi linistea inapoi....