Despre acasa ar fi foarte multe de povestit. Prea multi oameni de reamintit. Suficiente strazi de descris, cladiri de....recladit din.... imagini pe care tu nu le-ai intelege. Nu stiu daca as putea reda in adevaratul sens al cuvantului sentimentele mele despre acasa..... Hai sa incercam. 

Galatiul copilariei mele povesteste despre niste plopi din fata blocului in fata carora pierdeam sute de ore admirandu-i. Sau mai exact invidiindu-i pentru simplul motiv ca sunt inalti. Iar eu eram mult prea mica pentru a ma remarca....in multimea privirilor care ii.... iubeau.... Deh... acele timpuri imi mai amintesc de teii de pe Domneasca si trasurile pe care le vedeam trecand doar in imaginatia mea suficient de bogata. Imi mai aduc aminte de cimitirul Eternitatea care adapostea mii de suflete chinuite sau nu. Cu statui infatisand ingeri cazuti sau chipuri pierdute in... infinit. Anumite secvente legate de copaci si anume... salcami sau.. tei... (sunt obsedata de tei sau artari... mesteceni...). Copilaria mi-a fost populata si de multeeeeeeeeeeeeeeeeee mate.... pisici cum vreti sa le numiti.... din spatele sau fata blocului... ratacite printre boscheti sau catarate prin plopii despre care vorbeam mai devreme... O alta imagine e cea a bunicii care a murit de putina vreme cand imi ghicea in cafea. Petreceam ore intregi, daca puteam ore in compania ei povestindu mi despre viitorul pe care... mi-l imaginam... ar mai fi atat de multe de povestit si astazi insa ea nu mai este acum prezenta pentru a-mi dezvalui viitorul, poate doar trecutul pe care il recladesc din amintiri....

Galatiul imi mai aminteste de dupa-amiezile in care ma plimbam pe drumul spre tine. Care TU? Te cunosti prea bine insa nu vrei sa recunosti. Revenind.... Mi e dor de Galatiul meu... to be continued.