Am apartinut clipe nesfarsite unui barbat. Un copil in trup de barbat. Un om care a avut curaj sa ma cunoasca. Care nu s-a speriat. Care a crezut in zambetul meu si care a stiut sa faca din bratele lui, acasa. Mi-ai spune "Il t'a pourri aux autres...." Insa nu-i chiar asa. Problema a avut alte date multe prea complicate pentru a le scrie pe o hartie cu liniuta. Stiu doar ca m-a posedat si ca m-a iubit. Insa nu i-am permis prea multe lucruri. Nu l-am lasat sa-mi gaseasca bataiile inimii. M-am obstinat sa-l indepartez si mai mult de parca eram amandoi la o distanta de doua continente unul de celalalt, desi eram fizic la cativa milimetrii. Ca si cum eram dusmani si ne luptam pentru supravietuire. 

Gasisem un motiv cam acum un an. Credeam ca voi fi fericita. Mai fericita ca toti oamenii care mi-au atins la un  moment dat, sufletul. Insa nu aveam de unde sa stiu ca eram pentru a mia oara naiva.

Se spune ca lucrurile bune se intampla celor care stiu sa astepte. Poate-mi voi salva sufletul de intuneric. Trebuie doar sa-mi amintesc ca pot.