Ploaia care intarzie sa cada, desi norii se ingramadesc pe cerul tau. Ca si cum ai astepta sa te curete de oamenii care si-au lasat amprenta pe umerii tai. Amprente, vanatai, rani. Zgarieturi care se inchid si se redeschid de fiecare data cand cedezi. In momentele in care te opresti si-ti blochezi orice emotie, iar cei din jurul tau se intreaba daca esti vie sau doar inghetata. Marturisesc amar.... sunt stana de piatra si vreau sa simt iarasi caldura unor brate care stiau sa ma atinga. Inca-si mai amintesc. Insa... you were the last high....