Treptat...

Imi plac rochiile. Cele care ma privesc de pe umerase si-mi spun : ”Hai sa ne bucuram impreuna de o zi de vara!” Imi adulmeca gandurile si-mi surad in culori atat de vii si placute, incat le-as cumpara pe toate. Am inceput sa-mi le achizitionez printr-o intamplare si imi amintesc ca ele au stiut sa-mi provoace un zambet atunci cand norii se incapatanau sa se ingramadeasca pe cerul dinlauntrul meu.

Mi-am pus in gand, in urma cu cateva luni, sa-mi canalizez toate sentimentele spre acele aspecte care ma definesc. Treptat, mi-am amintit de mine, de activitatile pe care le faceam inainte sa ma pierd intr-o lume inchisa in care tu erai centrul, Prefacandu-te in zeu, am vrut sa nu ma mai focusez pe propria-mi persoana, ci pe tine. De fapt, am incercat pentru a nu stiu cata oara, sa ma indragostesc de mine prin tine si lasandu-te pe dinafara.  Inceputul se traduce de asa maniera.

Pe parcurs, am reusit sa-ti disting acele trasaturi care ma reduc la tacere in clipele in care ne stingem foamea de carne. Iubesc norii, rochiile, tenesii, mirosul paginilor cartilor vechi, esarfele, oamenii frumosi, paharele de vin rosu in noptile de noiembrie, verdele, mestecenii…. Iubesc….iubesc… iubesc… ca sunt din ce in ce mai straina de tine, desi doare. Pentru ca tu…. Esfi partea mea intunecata, rana care, desi cicatrizata, sangereaza inca. Ador momentele in care senzatia de a-ti apartine se estompeaza si nevoia de a te poseda devine litera de lege.