Te pierzi in celalalt cand acesta din urma iti devine umbra. Te ascunzi dupa cuvinte sterse care ti-ar motiva alegerile, insa uiti cel mai important aspect : propria-ti persoana. 

Dimineata, cand lumina iti patrunde-n suflet, deschizi ochii brusc. Imaginea din oglinda nu-ti mai e familiara de ceva vreme. Schitezi un zambet si iarasi iti trece prin minte ca o sa-ti desfigurezi chipul curand de la prea multa cenzura. Crezi ca esti liber, numai ca te-ai transformat de-a lungul vremii, in temnita. Si iti adresezi nesfarsita dilema: Oare unde se duc sentimentele cand sufletul sangereaza? Totul se petrece in imaginatie, iar realitatea pe care o alegi poate fi alba sau neagra. 

Ratacesti in tine insuti cand nu mai gasesti motive sa mergi mai departe. E ca si cum ai hrani un alt om cu fericirea de a respira. Pana la urma, tu esti singurul care poate decide pe ce drum sa mearga. Si pasesti si pasesti si te trezesti intr-o zi ca ai mers in directia total opusa. Cauti raspunsuri desi ele poposesc pe perna ta. Acolo unde pana si lacrimile se incapataneaza sa taca. In locul in care privesti in gol.... Iar pustiul se afla doar in tine. Plenitudinea. Hai, intinde-ti mana! Salveaza-te! Renunta la tine si regaseste-te! Inceputul e cel mai greu....