Punct si de la capat.

Visez universuri paralele in care oameni pe care i-am iubit la un moment dat, iau forme hidoase si pleaca cand ma astept mai putin. Alerg langa ei si strig cuvinte pe care le-au uitat in lumea mea, dar nu e suficient. Se distanteaza, se transforma si se ucid intre ei pentru o farama de fericire pe care nici ei nu o inteleg, dar cred in ea pana la sange. Se pierd in urma unor intamplari care nu i-au definit nici atunci si nici astazi, dar se agata cu obstinatie si pasiune. Sterg chipuri care mi-au fost icoane in trecut. Timpul pe care nu-l pot intoarce nici cu ghearele mintii, iar calatoria acerba in care m-am aruncat nu mai cunoaste nici inceput, nici sfarsit, nici cale de mijloc. Let's enjoy the ride...

Si alguna vez fui malo lo aprendi de ti

foto

In fiecare el, un alt tu. Simt diferit si parca la fel ca atunci. Ating timid mainile si uit sa le mai eliberez din temnita bratelor mele. Redesenez trasatura cu trasatura. Zambet cu zambet. Rid cu rid. Lacrima cu lacrima. Alunita cu alunita. Dar mana-mi stanga nu se mai ingemaneaza cu niciuna din cele pe care le-a invadat. Trecutul dinaintea ta. Trecutul dupa tine. Timpuri atat de confuze in care visul era realitate, iar fantomele, fum. Se vor mai sparge mii de pahare si vor mai arde multe ore in urma ta....

Se spune ca cele mai frumoase cuvinte se pierd cand ramai singur cu propria-ti imagine. Oglinda nu trebuie sa arate adevarul pe care il crezi tu, ci cel pe care il cred ceilalti. Oameni dragi pe care nu ai cum sa ii minti, chiar daca ti-ai dori sa le dezvalui si ultima amprenta pe care ai lasat-o pe drumul spre ei. Ce te-ar impiedica sa faci asta? Absolut nimic, doar niste reguli idioate care te indeparteaza de adevarata cale spre redescoperire. Te obstinezi sa nu te lasi prada aspectelor care te-ar da de gol in fata proprie-ti imagini. O minciuna pe care ai dus-o la nesfarsit doar ca sa fii tu cea corecta. Afla ca nu esti! Afla ca esti slaba si neajutorata. De parca ar fi pericole de care sa te pazesti sau persoane pe care sa le impiedici sa iti dezvaluie esenta ascunsa de mii si mii de valuri. Doar acordurile joase ale unei chitari pierdute in memoria de lunga durata te mai sperie. In rest, praf si pulbere.

Nu as fi vrut, dar trebuie...

Daca ma intrebi despre anul pe care l-am incheiat atat de devreme, ti-as arata, pentru ca de cele mai multe ori imaginile iti povestesc aspectele pe care nu le poti reda in cuvinte. Here we go:

As vrea sa-ti povestesc atat de mult, dar cuvintele se obstineaza sa fuga....

"Mi-as fi dorit sa fi avut putina incredere in mine, sa incerci sa ma cunosti asa cum sunt, sa nu ma analizezi la sange, sa nu ma faci sa ma simt ca o papusa care sta in fata papusarului si asteapta sa primeasca verdictul daca trece sau nu inapoi in fabrica." Ii treceau prin minte fraze din discutiile lor si isi lovea cu agresivitate degetele de clapele pianului. "Simt ca lumina nu este suficienta pentru a ucide intunericul din mine. Priveam deunazi norii si brusc mi-am dat seama ca sunt singurii care mi-au fost aproape cand mi-a fost rau, dar si bine. Ma incearca senzatii atat de stranii si as vrea sa strig pentru a uita; simt ca te pierd si ca ma pierd."

S-au pierdut multe ore in urma ta. Ca si cum timpul meu ti-ar fi apartinut. Nu cunosteam intelesul acelor clipe. Chiar si astazi imi scapa sensul lor. Nu ar fi nimic iesit din comun. Imi placea sa cred ca nu mai am nimic, daca nu te am pe tine. De parca as putea poseda vreun om. Sau m-ai putea poseda. Nimic din ceea ce credem ca simtim, nu este adevarat. Pentru ca suntem atat de slabi si ingenunchem cand ar trebui sa fim puternici. Cine mai e astazi vinovat? Cine isi mai traseaza noptile in urma lucrurilor/oamenilor pe care i-a avut la un moment dat. Suntem atat de lasi, atat de tematori. Sa nu ne facem rau? Ne plimbam buimaci pentru a ne regasi sufletele pereche pe care le-am lasat sa dispara din drumul nostru. Ne-am inteles gresit si nu mai e cale de intoarcere....

Ti-as povesti despre mine intr-o limba pe care inca nu o cunosti, insa nu stiu daca m-ai intelege. Am redesena timid harta luminilor orasului in care te intorci la nesfarsit si nu mi-ar mai fi teama de necunoscutul pe care il ascunzi. Privirea ta care nu spune nimic, ar vorbi despre mine insa oare tu ai vrea? Nu mi-e dor... numai ca nu.... mereu...nu. Oare cate gari mai trebuie abandonate? Oare cate suflete hoinare, uitate? Mi-as dezbraca gandurile intr-un alb perfect al carui centru tu l-ai ocoli. Oare de ce? Unde? Cum? In ce fel? Si mai ales, cat? Cate povesti se pierd in ultimele clipe? Oare cate cuvinte mai trebuie spuse pentru a arata totul? Cate alunite sterse de culoare? Oare? Raspunsurile se sting, iar imbratisarile raman.... Oare doar ele? Dansam cu picioarele dezgolite peste mainile care ne-au secat de cuvinte. Te-as recunoaste si daca as fi oarba...

Perioada sarbatorilor de iarna mi-a adus aproape de fiecare data, un sentiment de liniste, insa nu a reusit sa umple golul care nu ma lasa sa respir. Sa cunosc o alta fata a oamenilor aproape de care imi cladesc ora de ora, alte si alte intamplari frumoase pe care sa le pot rememora ori de cate ori am momente de.... pustiu. Craciunuri... Un gand bun pentru voi.... oricine ati fi si m-ati citi.

Minuni

Minuni. Nu am mai crezut in ele demult. Azi-dimineata, am vazut primul om de zapada dupa ierni bune in care zapada era facultativa. A fost o minune. De curand, am trecut prin acelasi loc... iar omul de zapada cazuse. Minunile tin putin.... dar trebuie traite total.