S-au pierdut multe ore in urma ta. Ca si cum timpul meu ti-ar fi apartinut. Nu cunosteam intelesul acelor clipe. Chiar si astazi imi scapa sensul lor. Nu ar fi nimic iesit din comun. Imi placea sa cred ca nu mai am nimic, daca nu te am pe tine. De parca as putea poseda vreun om. Sau m-ai putea poseda. Nimic din ceea ce credem ca simtim, nu este adevarat. Pentru ca suntem atat de slabi si ingenunchem cand ar trebui sa fim puternici. Cine mai e astazi vinovat? Cine isi mai traseaza noptile in urma lucrurilor/oamenilor pe care i-a avut la un moment dat. Suntem atat de lasi, atat de tematori. Sa nu ne facem rau? Ne plimbam buimaci pentru a ne regasi sufletele pereche pe care le-am lasat sa dispara din drumul nostru. Ne-am inteles gresit si nu mai e cale de intoarcere....

Alandala

În nicio clipă, nu am crezut că te vei transforma în eter. Poate pentru simplul motiv că nu ai ştiut să îmi oferi decât o senzaţie de ireal şi nu una de materialitate. Iar dacă astăzi m-ai întreba de ce am ales să mă pierd în blandeţea ochilor tăi, nu aş cunoaşte răspunsul pe care impulsivitatea mea În nicio clipă, nu am crezut că te vei transforma în eter. Poate pentru simplul motiv că nu ai ştiut să îmi oferi decât o senzaţie de ireal şi nu una de materialitate. Iar dacă astăzi m-ai întreba de ce am ales să mă pierd în blăndeţea ochilor tăi, nu aş cunoaşte răspunsul pe care impulsivitatea mea ar putea să ţi-l dea. Fără îndoială, tu ai tace şi m-ai lăsa pe mine să descriu ultimele secvenţe ale acelui film prost regizat de la bun început. Însă nu ai de ce să te îngrijorezi, sunt mult mai puternică decât ai fi crezut vreodată şi nu am de ce să mă supar pe tine. Nici măcar pe mine. Poate doar pe simpla stare de fapt pe care mi-ai creat-o fără să conştientizezi. Şi timpul trece cu fiecare respiratie pe care o eliberez spre neant. E futila ideea pe care mi-am creat-o.... si tu nici macar... Prea putin conteaza acum...

Leave out all the rest

• Maybe this song speaks louder than my own words

Somewhere....

• Daca m-as pierde in umbra ta,
• ti-as redesena cu fum de tigara neaprinsa
• liniile fetei, buzele, degetele, ochii de noapte
• zambetul ce-mi risipea cuvintele,
• iar linistea ma abandona in bratele tale atat de ireale...
• Te-as zidi din mine insami si m-as rataci la nesfarsit in vama sufletului tau...

Citind ganduri astazi, mi-am amintit de o melodie care imi definea total interiorul. Am ramas si voi ramane o idealista. Nu stiu cum sa iti mai strig prezenta in desertul in care imi risipesc timpul. Oare tu....oare tu iti mai aduci aminte de mana care te-a speriat intr-o noapte tacuta de iarna? Sau de privirea mea in intunericul din noi insine? Oare notiunea de "noi" a existat doar in imaginatia mea sau chiar am reusit sa ne materializam temerile, obsesiile, fantomele.... ? As vrea sa te mai privesc inca o data si cred ca as putea sa merg mai departe de asfintit.....

Povestea nespusa....

E straniu sentimentul de pustietate care ma invadeaza de fiecare data cand te regasesc in straini. Necunoscuti care raman placut surprinsi cand afla ca nu exista vinovati in povestea pe care mi-ai spus-o intr-un inceput neaspteptat. Robbie Wiliams spunea "no regrets they don't work/no regrets, they only hurt..." I guess ca am fost singura care a crezut in "noi". Ce ciudat suna acest pronume, atat de plin de.... lucruri impartite in miez de intuneric si inceput de lumina. "Al nostru" e si mai dificil. Cuvintele ucid ultima umbra... iar eu nu imi amintesc daca "acasa" erai tu...

• 5 minute in care :
• uiti ca iertarea este singurul limbaj pe care il cunosti
• iti amintesti ca privirea lui era suficienta pentru a te linisti
• te gandesti din ce in ce mai des la ceea ce ai pierdut, desi nu vroiai sa se intample asta.
• promiti si iti promiti ca nu iti vei mai aduce aminte de oamenii care te-au sters din trecutul si prezentul lor.
• inveti sa respiri un aer diferit cu toate ca cel de dinainte te completa.
• Invata-ma sa nu te uit…. nu vreau

:) Here we go again...

Mi se spunea "Cobra".... am vrut sa mi se spuna astfel pentru ca....am crezut ca astfel ma voi putea apara de cei din jurul meu. Nu constientizasem ca de fapt urmaream sa ma protejez de mine insami. Am fost un copil foarte problematic, ascultam la zece ani Compact "Fata din vis" si plangeam. Dumnezeu stie de ce. Eu nu mai stiu. Pe de-alta parte, am inceput sa-mi traduc emotiile si trairile prin scris tot la acea varsta. Astazi cand imi amintesc, mi se pare foarte ciudat.... cum sa plang dupa EL la 10 ani??? O absenta permanenta a unei imbratisari, a unei mangaieri sau a unei atingeri. Nu s-au schimbat prea multe de atunci. Lipsa este la fel de constanta ca atunci, numai ca am invatat sa-mi ucid anumite senzatii inainte sa le eliberez in eter. Imi spuneau "Cobra", "Cobrisoara" sau "Cobruta".... inca incercam sa-mi anulez trecutul, insa nu reuseam decat sa il fac sa devina mai prezent la fiecare pas pe care il pierdeam in drumul spre lumina. Lumina cui? Who knows? Dintotdeauna am vrut sa..... ma reneg.... sunt si raman un emo total....:))