A nins peste taceri. Cuvintele s-au lovit de zidul infinit dintre noi in clipa in care am deschis ochii cu adevarat dupa ceva vreme in care am fost inerta. Am refuzat sa ma mai misc pentru ca am stiut ca doar in acest mod te pot bloca in mine. Te-am ucis treptat si am plans cu fiecare bucata de piele jupuita, cu fiecare os rupt....

A nins peste povestea din orasul in care se intampla atat de multe. S-a asternut zapada si te-am inchis in cel mai ascuns loc pe care l-am gasit. Umerii mei te-au abandonat....

Imi privesc sufletul 

in fotografii risipite,

in stanga si in dreapta 

respiratiilor pe care le gonesc din mine

in diminetile de inceput 

de suras.

Locuim unii in inimile celorlalti
si ne oprim din povestit
doar atunci cand ne privim
cu degetele,
ca cei ce si-au pierdut
ochii.

O balerina imi danseaza
in timpanul stang,
Iar carnea-i imi deseneaza calea
spre incrustata spirala
a talpilor ce nu ma mai
Dor.

Blocaj. Cuvinte care nu mai povestesc nimic. Trairi sugrumate in speranta ca sensibilitatea va disparea. Praf. Pereti. Sufocare. O senzatie care nu se mai termina. Uscaciune. Pustiu. La propriu. Ma indemni sa traiesc, sa ma eliberez din locul in care m-am inchis singura. Am inchis taraba si se sting sentimentele. Treptat. Ma vindec pentru a mia oara de mine. De tine. De...

Teama. Liniste. Prea multa tacere. Ma usuc cu fiecare zi.Este un reminder ca o data ce fantomele nu mai respira prin celulele tale, nu mai ramai decat cu imaginea din oglinda.

Am pasit pe un drum de piatra si m-am lovit de o umbra. Un om pe care am visat ca-l voi intalni. Mi-a povestit despre sufletele tari. Noaptea, ele isi strivesc de peretii odailor visele. Se lupta cu bratele de papusari cu propriile imagini. Se striga pe nume. Se imbratiseaza. Degetele le gem tacerea prea pustie. Au un dans straniu. Te infioara privirea lor pierduta. Oare...?

Alta scrisoare netrimisa

Ma certai repetandu-mi ca "suferinta ta nu are fundament. Indragostita de o himera care nu ti-a raspuns in nicio clipa la fel, doar daca tu nu insistai." Eram mult prea imbatata de iluzii pe atunci. Luciditatea te vindeca de iubire si mai ales de lumina. Nu te arunca intr-un loc intunecos, doar te curata, te aduce in stadiul in care vezi fericirea pe chipurile celor din jur si constientizezi ca este foarte usor sa fii linistit. Doar iubind.  Iti blochezi trairile si iti transformi in motto ideea potrivit careia doar lucid poti rezista. Te lupti, te superi, te revolti, te dai cu capul de pereti, te cenzurezi, te enervezi, te izolezi, iarasi te lupti, inchizi ochii cand vine vorba de lucruri care inainte te miscau, ii indepartezi iarasi pe cei dragi, insa de aceasta data o faci constient, te invinuiesti pentru a nu stiu cata ora si privesti ca un animal ranit de proprii colti in departare. Incerci sa faci lucrurile bine, sa nu mai blufezi, sa fii exemplar, sa te vindeci si iar sa te vindeci. Sa nu mai hranesti monstrul din launtrul tau, iti promiti ca maine va fi o zi mai buna. 

Te trezesti si iti dai seama ca oriunde ai fi, la Polul Nord sau in Noua Zeelanda, ar fi bine sa te vindeci de tine. Vocea interioara nu tace, nici daca o anesteziezi, nici daca-i promiti ca o sa fii cuminte. Sinucigasii renunta la viata din cauza vocii interioare. 

Poate daca am vedea miracolele care ne imbratiseaza trecerea cu fiecare zi, n-am mai fi atat de crispati de monstrii pe care chiar noi ii hranim. Liniste va doresc! Si mie imi doresc! :) 
P.S. Avant de vous faire des idees concernant mon etat d ame, je vous assure que je suis capricieuse. Un vrai caprice :)

Te pierzi in celalalt cand acesta din urma iti devine umbra. Te ascunzi dupa cuvinte sterse care ti-ar motiva alegerile, insa uiti cel mai important aspect : propria-ti persoana. 

Dimineata, cand lumina iti patrunde-n suflet, deschizi ochii brusc. Imaginea din oglinda nu-ti mai e familiara de ceva vreme. Schitezi un zambet si iarasi iti trece prin minte ca o sa-ti desfigurezi chipul curand de la prea multa cenzura. Crezi ca esti liber, numai ca te-ai transformat de-a lungul vremii, in temnita. Si iti adresezi nesfarsita dilema: Oare unde se duc sentimentele cand sufletul sangereaza? Totul se petrece in imaginatie, iar realitatea pe care o alegi poate fi alba sau neagra. 

Ratacesti in tine insuti cand nu mai gasesti motive sa mergi mai departe. E ca si cum ai hrani un alt om cu fericirea de a respira. Pana la urma, tu esti singurul care poate decide pe ce drum sa mearga. Si pasesti si pasesti si te trezesti intr-o zi ca ai mers in directia total opusa. Cauti raspunsuri desi ele poposesc pe perna ta. Acolo unde pana si lacrimile se incapataneaza sa taca. In locul in care privesti in gol.... Iar pustiul se afla doar in tine. Plenitudinea. Hai, intinde-ti mana! Salveaza-te! Renunta la tine si regaseste-te! Inceputul e cel mai greu....

Treptat...

Imi plac rochiile. Cele care ma privesc de pe umerase si-mi spun : ”Hai sa ne bucuram impreuna de o zi de vara!” Imi adulmeca gandurile si-mi surad in culori atat de vii si placute, incat le-as cumpara pe toate. Am inceput sa-mi le achizitionez printr-o intamplare si imi amintesc ca ele au stiut sa-mi provoace un zambet atunci cand norii se incapatanau sa se ingramadeasca pe cerul dinlauntrul meu.

Mi-am pus in gand, in urma cu cateva luni, sa-mi canalizez toate sentimentele spre acele aspecte care ma definesc. Treptat, mi-am amintit de mine, de activitatile pe care le faceam inainte sa ma pierd intr-o lume inchisa in care tu erai centrul, Prefacandu-te in zeu, am vrut sa nu ma mai focusez pe propria-mi persoana, ci pe tine. De fapt, am incercat pentru a nu stiu cata oara, sa ma indragostesc de mine prin tine si lasandu-te pe dinafara.  Inceputul se traduce de asa maniera.

Pe parcurs, am reusit sa-ti disting acele trasaturi care ma reduc la tacere in clipele in care ne stingem foamea de carne. Iubesc norii, rochiile, tenesii, mirosul paginilor cartilor vechi, esarfele, oamenii frumosi, paharele de vin rosu in noptile de noiembrie, verdele, mestecenii…. Iubesc….iubesc… iubesc… ca sunt din ce in ce mai straina de tine, desi doare. Pentru ca tu…. Esfi partea mea intunecata, rana care, desi cicatrizata, sangereaza inca. Ador momentele in care senzatia de a-ti apartine se estompeaza si nevoia de a te poseda devine litera de lege.

Imi amintesc perfect senzatia de a te lasa dominat de omul care ti-e oglinda. In astfel de clipe, sangele ti se ingemaneaza cu al lui. Ne strivim gandurile strengareste si capitulam unul in fata celuilalt. Simti ca esti viu. Ca o inima bate. Se lupta pentru a iesi invingatoare din ploaia de emotii care te incearca. Viata de dinainte? Trairile de dupa? 

Este ca un film in care joci pentru prima data, dar ai mai rostit acele replici la un moment dat. Sunt imagini care au ramas in memoria de lunga durata cand vorbele s-au asemanat intre ele.

Imi aduc aminte ca mi-ai fost respiratie si ca lupta a fost dulce. Miere. Negru. Alb si Gol.

Zambesc pentru ca nu te-am ucis. Respiri ca in acea luni de iulie cand te-am luat in brate pentru ultima data. De fapt, m-am despartit de acea oglinda.Pentru totdeauna.

Nesincronizare

Uneori te privesc pe furis. Iti ascult respiratiile si le numar. Se intampla cand nu reusesc s-adorm. Pentru ca tu iti feliezi timpul in apropierea mea. Farama cu farama adun momentele pe care le-am respirat in prezenta ta. Ma incearca sentimente stranii astazi cand m-am decis pentru a mia oara sa ma vindec. Sa te ucid din fiecare gand. Ironic este ca e necesar sa strivesc acele trasaturi care imi apartin. Cele care-mi amintesc de mine. Nu de tine. Pentru ca nu te cunosc. Nu stiu ce culori iti plac sau ce mirosuri iti gadila narile. Pot doar sa intuiesc fara sa adresez intrebarile. N-am nici cea mai vaga idee daca vara caldura te innebuneste si vrei sa te racoresti band o bere sau un fresh. Iarasi nu pot sa ghicesc daca te atrage vulgarul sau profundul. Incerc sa-mi traduc greutatea sentimentelor pe care am revarsat-o in pielea ta. Tacere. Esti un necunoscut. O fantoma a sufletului meu care pentru cateva masuri de timp inventate de oameni s-a materializat si m-a posedat. Nevoia bolnava de a apartine cand de fapt doar mie imi apartin. Asa cum si tu-ti esti stapan. 

Povesteam in urma cu cateva luni ca sunt fericita. Traiam senzatia de indragostire. De inceput. De nou. Miros de barbat pe care mi l-am dorit cu toata fiinta. Am mai gustat din acel interzis si mi-am dat seama ca esti om si nu himera. Insa nici in acest mod nu mi-ai devenit familiar. Cu toate ca totul era ca-ntre niste prieteni mai mult decat intimi. Se spune ca o data ce strangi mai multe intamplari in tample, minti mai frumos. Sau te lasi ametit mai cu gust de dovezile de afectiune. 

Am respirat felii de realitate placute, numai ca a venit vremea sa ma trezesc si sa te las in mine, acoperit cu beton. Poate doar asa imi voi permite iarasi sa zambesc fara sa caut un motiv in existenta ta. 

Doar ca am un gust amar.... uciderea sentimentelor.... poate chiar nu ne-am sincronizat iubirile de piele. 

inceput

Aerul serii era neasteptat de rece cand constientizase ca sfarsitul isi deschidea bratele. Nu indraznea sa-si recunoasca slabiciunea de care daduse dovada in fata acelui barbat. Un om cu nimic mai valoros ca ea, doar prin simplul fapt ca numara mai multe intamplari frumoase ingramadite in palmele cu care obisnuia sa-i atinga umerii. Mai multe fire albe si numeroase femei pe care nu stia sa le iubeasca.

Il privea cu amaraciune, iar expresia chipului lui mat nu-i mai trezea decat un sentiment de pustiu pe care cu greu l-ar fi putut masca daca nu ar fi trebuit sa-i inapoieze o carte despre realitate si un rand de chei. Refuza cu incapatanare sa-si aminteasca momentul decisiv, dar stia ca urma sa intervina ziua in care sa marturiseasca povestea din viziunea ei.

In fond ce ar fi fost mai dificil decat sa se dezbrace de toate straturile de pamant cu care-si netezise pana si cele mai ascunse colturi ale inimii? Poate asumarea finalului pe care o eluda cu hotarare inca din prima zi a sfarsitului. O tacere grea se instalase intre cei doi, insa niciunul dintre ei parea sa nu mai aiba cuvinte pentru celalalt. Doar miscari mecanice ce nu dezvaluiau decat raceala si instrainarea cu care se inconjurasera doar pentru a se apara de consecintele faptelor amandurora. Intelesesera prea tarziu ca pentru a pastra acel univers al lor era nevoie de rabdare si pace, nu de un razboi care urma sa-i extenueze din toate punctele de vedere.

Se pusese pe o ploaie torentiala, iar cei doi necunoscuti se distantara avid, lasand intr-un anumit parc din centrul capitalei o liniste amara si o poveste pentru mai tarziu.

Sa te cunosc....

Ssst! Nu folosi sunete, priviri, daramite atingeri. Doar taci! Inclesteaza-ti buzele pentru cateva momente in care permite-mi sa te cunosc. Voi incepe cu linia fetei si o voi trasa timid cat sa-ti sterg din zbuciumul de peste zi. Voi ucide amintirea orelor in care te-ai lasat zdrobit de greutatea cuvintelor strainilor. Nu te obstina sa ma indepartezi asa cum o faci de mii de clipe. Asculta-mi linistea pentru putin timp. E ca-n pasii de dans : mainile ni se cuprind si: unu, doi, unu, doi, unu, doi, unu, doi...... pauza si unu, doi, unu, doi, unu, doi, unu, doi....

Haide, nu este atat de lumesc pe cat pare. Nici macar banal. Invatam pentru a nu stiu cata oara sa ne pierdem unul in celalalt. Firesc. Animalic pe alocuri. Duios...

''Esti o hoinara! Fugi si te intorci cand ti se face foame de piele. Revii in minutele in care nu-mi mai percepi mirosul dulceag de necunoscut. Te ascunzi dupa un suras strengar si-mi spui ca ma..... ma.... nu ma....! Hoinaro! Copilo!"

Ssst!!! Fii orfan de cuvinte, te rog. Asculta-mi respiratia. E cruda si cu urme de vin. Nu-i licoarea care ne fura sufletul noaptea. Nici pe departe. Hai, da-mi mana si pune-o pe sanul stang. Numara-mi bataile. Recunoaste-ma. Te temi, asa-i? Iarasi unu, doi, unu, doi, unu, doi, unu, doi...... pauza si unu, doi, unu, doi, unu, doi, unu, doi....

Mie nu-mi mai este teama de nimic. M-am impacat cu mine. Mai putin cu tine.... ssst!