Niciodata nu am crezut in persoana pe care o vedeam in oglinda. De fiecare data cand o surprindeam in acel spatiu, brusc imi doream sa o sterg : fie cu o radiera, cu smirghelul sau cu orice lucru care imi cadea in mana, numai sa ma pot elibera odata de hidosenia pe care o aveam in fata ochilor. Astazi mi-a reamintit cineva, aparent drag, cu inocenta caracteristica unui copil de maxim trei-patru ani, cat de putina incredere am in mine insami, desi ar trebuie sa nu ma mai las influentata de demonii pe care nici la momentul actual nu i-am omorat. M-am invinovatit ani la rand pentru omul care nu reuseam sa fiu si ii admiram/admir pe cei/cele care reuseau sa se desprinda de oamenii dragi si puteau sa isi faca o viata a lor in care nu mai depindeau de nimeni si unde nimeni nu le reprosa nici macar rolul de mama. Evaziva sau nu, maturisesc ca ma tem. De oamenii pe care i-am ranit, de cei a caror comportament nu il inteleg, de timpul liber de care dispun actualmente, de.... tine, de mine in clipele in care iar imi amintesc de ura infinita pe care o simt in privinta proprie-mi persoane, de acei oameni care imi lipsesc enorm, insa acum nu mai au timp de mine sau de altii. Nu sunt de condamnat insa astfel se pierd legaturile. Poate sunt temeri prostesti si poate ca ar trebui sa ma desprind de ele insa.... Mi-e teama....
1 comment:
gaseste ceva in care sa crezi, ceva care sa te inalte, ceva ce e perfect care sa te bucure care sa fie cu tine si apoi uita-te in jur si o sa vezi ca sunt atat de multi care nu ar trebui sa aiba ochi pt a te privi pe tine..
super melodia, cred ca am ascultat-o de 100 de ori:))
Post a Comment