S-au pierdut multe ore in urma ta. Ca si cum timpul meu ti-ar fi apartinut. Nu cunosteam intelesul acelor clipe. Chiar si astazi imi scapa sensul lor. Nu ar fi nimic iesit din comun. Imi placea sa cred ca nu mai am nimic, daca nu te am pe tine. De parca as putea poseda vreun om. Sau m-ai putea poseda. Nimic din ceea ce credem ca simtim, nu este adevarat. Pentru ca suntem atat de slabi si ingenunchem cand ar trebui sa fim puternici. Cine mai e astazi vinovat? Cine isi mai traseaza noptile in urma lucrurilor/oamenilor pe care i-a avut la un moment dat. Suntem atat de lasi, atat de tematori. Sa nu ne facem rau? Ne plimbam buimaci pentru a ne regasi sufletele pereche pe care le-am lasat sa dispara din drumul nostru. Ne-am inteles gresit si nu mai e cale de intoarcere....

Ti-as povesti despre mine intr-o limba pe care inca nu o cunosti, insa nu stiu daca m-ai intelege. Am redesena timid harta luminilor orasului in care te intorci la nesfarsit si nu mi-ar mai fi teama de necunoscutul pe care il ascunzi. Privirea ta care nu spune nimic, ar vorbi despre mine insa oare tu ai vrea? Nu mi-e dor... numai ca nu.... mereu...nu. Oare cate gari mai trebuie abandonate? Oare cate suflete hoinare, uitate? Mi-as dezbraca gandurile intr-un alb perfect al carui centru tu l-ai ocoli. Oare de ce? Unde? Cum? In ce fel? Si mai ales, cat? Cate povesti se pierd in ultimele clipe? Oare cate cuvinte mai trebuie spuse pentru a arata totul? Cate alunite sterse de culoare? Oare? Raspunsurile se sting, iar imbratisarile raman.... Oare doar ele? Dansam cu picioarele dezgolite peste mainile care ne-au secat de cuvinte. Te-as recunoaste si daca as fi oarba...

Perioada sarbatorilor de iarna mi-a adus aproape de fiecare data, un sentiment de liniste, insa nu a reusit sa umple golul care nu ma lasa sa respir. Sa cunosc o alta fata a oamenilor aproape de care imi cladesc ora de ora, alte si alte intamplari frumoase pe care sa le pot rememora ori de cate ori am momente de.... pustiu. Craciunuri... Un gand bun pentru voi.... oricine ati fi si m-ati citi.

Minuni

Minuni. Nu am mai crezut in ele demult. Azi-dimineata, am vazut primul om de zapada dupa ierni bune in care zapada era facultativa. A fost o minune. De curand, am trecut prin acelasi loc... iar omul de zapada cazuse. Minunile tin putin.... dar trebuie traite total.

Mainile apartin altor maini mai calde. Primeste linistea si regasteste-te in privirile celor care nu te-au uitat.... Povestea anotimpului alb acum incepe... Sarbatori cu bine....

• nu-mi aminti de aripile
• de înger
• ce-au căzut
• în acel septembrie secat
• de poveştile toamnei.
• nu-mi rosti amare cuvinte
• ce-au murmurat regretul nemuririi.
• nu-mi împânzi privirea
• cu urmele paşilor rămaşi în
• uitare.
• nu-mi plânge în palme,
• nu-mi şopti "Adio"!
• Şi nu ţi-am răstignit
• tăcerea cu palmele vremii
• numai ţi-am şters-o
• cu fum de strigăte şi vânt.
• Doar taci!

This is my wish....oups...I already been there:)

Y si fueras tu?

10 ciudatenii/realitati despre mine

Am gasit o leapsa la Catalin in urma careia se urmareste sa conturez un post egocentric. So....

1. Nu folosesc sare si piper.
2. In adolescenta, evitam sa dau papucii pentru ca ma gandeam mai mult la cel de langa mine. Drept urmare, eu eram cea care primea respectivii papuci in cel mai scurt timp posibil.
3. Am devenit foarte tacuta si interiorizata de cateva luni. Prietenii imi spun ca nu e cea mai buna miscare, insa eu sunt sigura ca este mult mai bine astfel. (Pana in vara eram o persoana foarte energica si plina de viata).
4. Am tendinta bolnavicioasa de a-mi dori cat mai multa liniste cat sunt acasa.
5. Ma eneveaza diminetile si noptile.
6. Mi-e teama de multe lucruri si nu imi explic de ce.
7. Daca inainte imi doream sa fiu in centrul atentiei cat mai mult, astazi nu mai simt aceeasi dorinta iarasi bolnavicioasa de a acapara oamenii, ci doar de a fi invizibila in multime.
8. Imi este somn mai mereu si cred ca o sa dau startul unui maraton al celor care rezista cat mai multe ore fara somn, voi iesi castigatoare cu siguranta!
9. Imi doresc sa treaca cat mai repede timpul pentru a dormi din nou.
10. Este un inceput de izolare sau mi se pare??!!?

Unde se pierde timpul? Ratacesc in el si incerc sa redesenez clipe care mi-au apartinut. Sau am crezut sunt ale mele. Ale tale, niciodata ale noastre. Oare de ce egoismul ne defineste cu fiecare zi pe care o lasam sa plece? As vrea sa ma dezbrac de egoism intr-o noapte de noiembrie. In orele pe care niciunul dintre noi nu le recunoaste.

P.S. Dementiala interpretare!