...

Alergam de prea multa vreme. Atat de tare incat nici sa respir nu mai puteam. Sau nu-mi aminteam. Ma sufocam sau imi luai aerul. Ma jucam de-a Baba Oarba si vroiam sa vad cine urma sa cedeze primul. N-a fost o lupta dreapta, desi analizam fiecare miscare. Sau ma minteam spunandu-mi ca fac asta. 

Desi constientizasem raul din propozitie, am ales sa continui. Era un drum ciudat. Ma pierdusem de ceva vreme si credeam ca ma voi regasi prin tine. N-a fost asa. Am sfarsit prin a ne pierde si unul pe celalalt si pe sine pe acea strada. Iti marturisisem ca-mi place sa privesc. Oameni. Detaliile lor. Alunitele. Tenul perfect. Mat.Curat.  

Sufletul.  Imi povestea o domnita cu ochii verzi, ca inima, sufletul... acel...loc... este in fiecare farama din noi. Atingerile creeaza liantul. Insa stii care reprezinta legatura din punctul meu? 

Forta de a recrea cu sufletul acele momente mici odata traite. Clipe in care te ascunzi dupa o piele. O piele mata, aproape perfecta. Un om. Acel cineva care-ti arata cine esti tu cu adevarat. 

Am continuat sa ma ascund in oameni. In franturi pe care daca le voi potrivi, va iesi acel puzzle. Cu toate astea, inca n-am aflat raspuns la intrebarea : Ce se intampla cu sentimentele atunci cand oamenii fug?

Pana si ele, sentimentele, se afund intr-un loc. Acolo. Suflet. Inima. Ratiune. Spirit. 

Stii ce e cel mai straniu? Ca ma regasesc pe zi ce trece si mi-e teama. Ma tem de mine. Sau de acea persoana pe care am sufocat-o pe o strada pietruita, stramta, dar cu niste cladiri atat de vechi si impozante incat mi se pare ca m-am nascut intr-o alta vreme. Poate pe la inceputul secolului XX, in Rusia. Sau intr-un stat oriental. Sau intr-o tara din Africa. Sau.... exploram. 

Pot fi cine vreau, cand vreau, unde vreau. Am puterea de a visa cu ochii deschisi si de te preschimba in broscoi sau in print. Pot fi cine vrei tu... sau cine vreau eu insa...cine sunt?