Eden...

Motto : "Iti spuneam in urma cu ceva timp ca ma tem de singuratate, intuneric si uitare. Ai ras cand ti-am spus asta pentru ca nu-ti venea sa crezi. Nici mie nu-mi vine sa cred ca tu ai devenit o amintire mult prea indepartata. Iar eu.... o umbra in plus pe lista neagra. Sa ne iertam? Noi intre noi? Eu pe mine? Tu pe tine? Sau viceversa? Nici eu nu mai stiu, dar sunt sigura ca nici tu nu ai nici cea mai vaga idee de ce s-a rupt astfel. Fara nicio privire din partea fiecareia. Stiu doar ca imi lipsesc noptile albe cand vorbeam pana ne amorteau mainile pe tastatura, cand povestile tale se ingemanau cu alte mele, cand ne spuneam cate o vorba buna pentru a mai stinge setea de razbunare pe care o aveam impotriva barbatilor din viata noastra sau a altora. Cand am pierdut drumul spre tine? Nu mai stiu, cert e ca era foarte multa lumina "

Realitate. Am visat si am trait. Sau poate nu. Am simtit. Mi-am amintit. Atat de departe totul. Ochi verzi. Eden. Am respirat impreuna si am simtit. Iarasi dupa prea multa vreme ti-am simtit sufletul aproape. Si mi-am amintit ca te iubesc. Mai mult ca pe orice barbat care a fost la un moment dat. Am trait cu FIECARE CELULA. Si am poposit. Inca o data in sufletul tau. Si in al meu.... pian. Clape care m-au trezit....  in surdina am avut marea in noiembrie. Si a fost dulce. Te-am iubit, dar niciodata nu te-am urat. Doar m-am rugat sa iti amintesti de mine. De rau. 

"Am rezonat in trairi si ganduri. Am incercat sa ne intelegem haosul care ne inconjoara. Sau mai bine spus care aveam impresia ca ne inconjoara. Treptat, am realizat ca unele evenimente au puncte comune si merita sa fie spuse pentru a nu ramane in tacere. Straniu.... esti a doua persoana care a reusit sa ma linisteasca. Pentru asta iti voi multumi incontinuu si voi incerca sa-ti dau inapoi linistea. Nu te pierde, copil atomic ! Inca mai ai nevoie de tine si altii mai au... Liniste.... invata acest limbaj si te vei regasi...."

Ouch. A durut placut sa te respir iar. Si iar. Si n-am uitat... niciodata....