Mi-am lasat mai mult de jumatate de suflet la mare. L-am abandonat in urma cu patru ani pe niste strazi care duc spre nicaieri. Am crezut ca am uitat, ca mi-am smuls din suflet ochii tai verzi. Te-am privit cu neincredere, iar cand mi-ai luat palmele in ale tale, am crezut ca ma dezintegrez. Muta. Ca atunci cand ni s-au intalnit privirile in acea de zi de inceput/sfarsit. "Si privirea pe care o aveai inainte sa pleci...." Nu-mi mai amintesc nimic de atunci pentru ca am sters. Ori eu, ori acele imagini. Pana la urma am fost, ori tu, ori eu. "Cine ar putea intelege ce se intampla intre noi?" Nici macar noi, doar inimile noastre.
Povesteam ca mi-am parasit mai mult de jumatate din suflet la mare. Ti l-am lasat tie, sa ai grija de el si sa mi-l inapoiezi cand ai sfarsit cu el... eu nu-l mai vreau. Arunca-l in valuri, poate ele-l vor spl de pacate. E prea intunecat, insa in mainile tale devine alb... din ce in ce mai luminos... si doar pentru ca-l atingi tu....