Himera

Cateva fasii de lumina se ingramadesc sa-i surprinda chipul. Il priveste mirata invatandu-i ridurile din jurul ochilor, incruntarea care tanjeste a buze rosii de vin. Bratele puternice care i-au invadat trupul la orele tarzii ale noptii care tocmai se sfarsise. Liniile din palme care seamana cu ale ei.... genele, alunitele, orice amanunt de care ar avea nevoie pentru mai tarziu cand el nu va mai fi in apropiere. Ii e teama pana sa si respire pentru a nu-l trezi din somnul atat de usor. Era barbatul. Acel barbat pe care-l cladise din plasmuire. Era imperfect, dar perfect pentru ea. 

Lumina se incapatana sa o indeparteze de el. Nu vroia sa renunte la imaginea din fata ei : ii apartinuse pana la sange si lacrimi, ii spusese ca pentru ea asta era fericirea. O intelegea, dar refuza sa simta la fel ca femeia bruneta ce-l privea cu nesat. Era noiembrie spre sfarsit, iar frunzele se luptau pentru inca o farama de verde. 

Era spre noiembrie... spre finele clipelor in care a simtit ca e vie cu adevarat. Era... si nu a fost.... nu va mai fi.... poate doar in imaginatia ei.... si se imbata cu mirosul lui.... pentru a pastra ceva din el....