....

Nu se mai simte miros de coji de portocala sau de nuci măcinate. Nici măcar verdele-padure al bradului ornat cu atât de multe culori. In alți ani, Crăciunul era sinonim cu vocea tatălui meu care-mi spunea sa-ncepem sa împodobim bradul. Sau bunica care încerca sa ma tina departe de nucile pentru turte. Altădată casa se umplea de oameni care nu mai sunt printre noi. Si e amar gustul, extrem de amar si nu se îndulcește nici cu miere si nici cu zahar. 

O data ce un om dispare fizic din viata ta, socul pe care-l resimți este imens. Inițial este negarea, după furia, revolta, plânsetele si mai târziu, obișnuința. Cum se poate trai astfel? Cum sa nu mai ai cui sa-i spui "Tata" sau "Pasca". Un sentiment infinit de gol si regret mai ales. Pentru cuvintele pe care ai fi putut sa le fi spus diferit. Pentru lucrurile pe care le puteai face altfel. 

Anul trecut, pe aceasta vreme ma pregăteam sa ma duc acasă. Astăzi... conștientizez ca anumite persoane n-au apucat sa ma vadă... la 25 de ani.