Pages

25 September 2010

Toamna. Brate de ploaie care strapung povestile nespuse ale linistii. Cuvinte pe care nu le-am ascultat atunci cand trebuia. Blestemate atingeri care s-au oprit pe o alta piele in clipe in care nu-mi mai apartii. Secvente inexplicabile cu straini ce mi-au fost apropiati se deruleaza ca un boomerang. As vrea sa pun stop si sa apas repeat. Sans cesse. Taceri nesfarsite. Si mai ales, cinice. Priviri care nu spun nimic. Doar improsca cu venin si sange.....

23 September 2010

Randuri pentru tine....

Te-am simtit cu adevarat cand a fost prea tarziu. Nu stiu exact de ce mi-am oprit bataile inimii exact in clipa in care nu ai mai fost in apropierea mea. De fapt, nu mi-ai apartinut vreodata in adevaratul sens al cuvantului. Nu ti-am am aflat taina nici pana astazi. As vrea sa-ti spun atat de multe lucruri. Sa-ti pastrez la nesfarsit aroma de liniste. Sa te cunosc realmente. Dar.... Nu-mi vei permite.... E mult mai bine astfel...insa....uneori imi doresc sa ma mai pierd in tine... 
  • I couldn't sleep I had to listen
  • To a conscience knowing so well
  • That nothing comes from indifference
  • I look inside of myself
  • Will I find some kind of conviction?
  • Will I bid the hero farewell?
  • Will I be defined by things that could have been?
  • I guess time will only tell
  • I guess time will only tell
  • [Chorus:]
  • So don't let it be
  • Before tomorrow comes
  • Before you turn away
  • Take the hand in need
  • Before tomorrow comes
  • You could change everything
  • I curse my worth and every comfort
  • That blinded me for way too long
  • Damn it all I'll make a difference from now on
  • Cause I'm wide awake to it all
  • Cause I'm wide awake to it all
  • [Chorus]
  • Does anyone care it ain't right what we're doing?
  • Does anyone care it ain't right where we're going?
  • Does anyone dare justify how we're living?
  • Does anyone here care at all?
  • [Chorus]
  • We could be so much more than we are
  • We could be so much more than we are
  • We could be so much more than we are
  • Oh this much I know
  Just forgive me...
 

19 September 2010

„Mă numesc Tudor Chirilă şi vreau să fac lucruri frumoase!”

Un material de suflet. Aparut in urma cu un an in suplimentul "Alta viata" editat de Viata Libera Galati. Enjoy...I did:)

Tudor Chirilă :
·        Mă numesc Tudor Chirilă şi vreau să fac lucruri frumoase!
Anumiţi oameni nu mai au nevoie de nicio prezentare, Tudor Chirilă numărându-se printre ei. Este genul de artist care dă totul atunci când se află pe scenă. Haideţi să redescoperim în rândurile de mai jos :
-         Ai declarat într-un interviu că teatrul era pentru tine în copilărie ceva fabulos. Situaţia s-a schimbat?
-         Teatrul este ceva fabulos, ie ca eu exist sau nu pe acest pământ. Este fabulos pentru că este o profesie care îţi dă posibilitatea să speri că vei face lucruri din ce în ce mai bune până spre sfârşitul vieţii. O profesie care nu îţi permite să te plafonezi şi îţi oferă posibilitatea unui nou început oricând. O dată ce termini o plajă de roluri, un segment de vârstă, începe altul, unde te poţi califica mai bine sau mai rău, dar există posibilitatea unui alt început. O dată ce nu mai poţi juca Romeo, poţi juca Mercuţio, nu mai poţi juca Mercuţio, poţi juca Hamlet şi dacă nu el, Regele Lear. Teatrul este o meserie de la 20 la 90 de ani şi acest lucru îl confirmă la 90 de ani, Radu Beligan, iar la 20 de ani toţi tinerii care aspiră.
-         În care dintre roluri pe care le-ai avut până acum te-ai regăsit cel mai mult?
- La  teatru important este să nu te regăseşti, ci să scapi de tine.
Încerci să regăseşti ceva ce nu ai, să te transformi. Povestea cu regăsirea ţine mai mult de filosofie. Sunt roluri care mi-au plăcut. Nu cred că te poţi regăsi, ci reîntrupa, transfigura, să încerci să împrumuţi din personalitatea ta. Sunt două roluri la care ţin cel mai mult : Movolio şi un rol pe care încă îl joc, Nebunul Xentivalovici din „Însemnările unui nebun” care la Teatrul de Comedie se joacă sub numele de „Ferdinand al VIII-lea, Regele Spaniei” în regia mamei mele. Este un rol pe care am vrut să-l fac de la 14 ani şi nu am reuşit decât la 30.
-         Cânţi, eşti actor şi scrii bloguri. Care dintre aceste trei activităţi crezi că te apropie mai mult de cei care te ascultă, privesc şi respectiv citesc?
-         Cred că sunt acelaşi. Este adevărat că în ultima vreme cu blogul, au descoperit o altă partea de-a mea, neştiind că eu scriu, nici eu nu ştiam.  Pentru este o formă de a perfecţiona ceva ce deja am început, dar nu cred una dintre aceste trei ipostaze mă apropie mă apropie mai mult. Poate că muzica m-a făcut cel mai cunoscut, nu ştiu dacă şi cel mai apropiat. Poate că teatrul prin profunzimea trăirii intense a spectatorilor mă duce într-o zonă mai profundă a comunicării cu publicul meu. Muzica în general poate pluti în jurul unei superficialităţi şi atunci relaţia să nu fie atât de strânsă, dar n-aş putea spune.
-         Dintre 17 şi 18 ani, care consideri că este cea mai frumoasă vârstă?
-         Între 17 şi 18 ani totul e frumos până la sfârşit. Nu ştiu dacă aş vrea să am acum 18 ani, sunt foarte fericit în pielea în care mă aflu. Mintea de acum care mi-a mai venit la cap e confortabilă cu corpul pe care îl am şi cred că este o bună simbioză între mintea şi trupul meu. Îmi dau seama că este foarte frumos la 18 ani, de fapt noi tânjim după ceva ce am vrea să regăsim cu mintea de acum, tânjim după o utopie şi zicem „ah, ce frumos era la 18 ani!” Atunci vroiam să fim aici unde suntem acum. E greu de spus. Pe atunci, nici nu realizam de frumos poate fi. Oscar Wilde spunea că „tragedia bătrâneţii nu este că îmbătrâneşti, ci că rămâi tânăr.”
-         Cum te-ai simţit cel mai bine : în perioada petrecută cu Vama Veche sau în cea de acum cu Vama?

-         Nu pot nega un trecut care a fost absolut extraordinar. „Vama Veche” este un capitol fabulos, cu ea am scris istorie în muzică. A fost absolut frumos, dar nu a mai mers şi decât amintirile urâte să prevaleze peste o poveste frumoasă mai bine, se opreşte. E bine să opreşti poveştile la timp. Cred că „Vama Veche” e o poveste care s-a oprit la timp. „Vama” continuă şi noi cântăm şi cântecele „Vama Veche” pentru că am muncit la ele, atât eu, cât şi Eugen, sunt toate versurile mele acolo, o parte din muzica pe care am compus-o. Nu mă pot dezice de nu trecut pe care nici nu vreau să îl dezic. Este al meu, sunt mândru de ceea ce am făcut, lumea încă ne strigă „Vama Veche”. Dar „Vama” este ceea ce suntem noi acum, ceea ce am în cap să transmit, ce vreau să fac şi este o provocare nouă, o altfel de muzică. Muzica se schimbă, noi trebuie să ne schimbăm o dată cu ea şi ea o dată cu noi.
-         Te simţi singur?
-         De multe ori, da. Îmi lipsesc multe însă ar fi groaznic să le enumăr pe toate. Singurătatea e mai degraba nevoia de confirmare decât singurătatea în sine. Nu putem înţelege ad litteram cuvântul. În spatele ei sunt alte nevoi şi definiţa singurătăţii este foarte diferită de la om la om. Este mai mult lipsuri, frustare. Sunt multe lucruri pe care le-am pierdut în detrimentul profesiei, lucruri pe care le voi recâştiga cândva poate mai devreme sau mai târziu. Deocamdată nu pot să ascund că mă simt de multe ori singur şi învăţ să trăiesc cu asta. Dar nu cred că sunt un om singur, în niciun caz. Am mulţi prieteni şi pe cei adevăraţi pe degetele de la o mână îi pot număra şi ei sunt acolo, dacă am nevoie.
-         Ce le transmiţi tinerilor?
-         Muzica mea pe care o cânt împreună cu colegii mei. De fapt eu mi-am găsit o definiţie de curând : „Mă numesc Tudor Chirilă şi vreau să fac lucruri frumoase”.
Text şi foto :
Raluca Mihai


18 September 2010

Iubirea nu are nume. nici culoare, nici forma. Are doar....tacere.

Inca nu stiu daca am intalnit iubirea care, citez din blonda mea preferata care îţi dă aripi şi ţie, nu numai fluturaşilor din burtă.  Am impresia ca am iubit si pasional si linistit. Am vrut sa mut muntii din loc, sa rup lanturi imaginare, sa patrund in universurile unor oameni pe care ii consideram superiori spiritului meu. Dar....  je me suis trompee. Iubirea nu o regasesc cand scriam in urma cu aproape doi ani : 

"A fost o singura clipa in care am lasat capul pe spate si tu m-ai privit. In surdina se auzea "Tu" si un vers "M-am pierdut cautand ochii tai/ tu erai langa mine/m-ai salvat pentru tine..." M-ai imbratisat atat de natural si de neasteptat incat nu eram sigura daca visez sau daca traiesc aceasta realitate. Nu stiam cum sa reactionez : am ales sa ma pierd in tine si sa nu ma mai regasesc niciodata. Lasa-ma sa ma ratacesc si nu-mi da drumul.
Canta-mi un cantec care sa ma faca sa zambesc, am nevoie....
"

Nici acum cateva luni cand simteam ca ma dezintegrez de emotie cand il priveam pe omul care imi provoca astfel de imagini :

"Simplitatea povestii o regasesti printre aceste randuri. Pierduta in litere pe care te obstinezi sa le traduci in limbajul tau ascuns. In lumea mea, intamplarea se rataceste in prea putine date ale problemei. Timpul nu imi masoara respiratiile, lumina nu-mi traseaza niciun pas, in schimb imi sterge linia punctata a..... privirii tale. Diferentele ne distanteaza, insa tot ele ne redeseneaza valul clipelor pe care ni le furam din duratele care nu ne mai apartin de ceva vreme. Nu mint. Doar..... m-am prins intr-un joc al cuvintelor. Nu scriu despre tine... tu ai dat forma sentimentelor mele. Dor, frenezie, orgasm intelectual sau fizic, furie, tristete, fericire.... E un uragan in care vreau sa raman cat mai mult pentru a-mi reaminti cum era. Si nu cum a fost. Pentru ca iubirile mele nu se vor sfarsi niciodata. Le recunosc in ochi albastrii, in caprui, negrii, in piele alba, ciocolatie, in vorbe necunoscute, in maini care imi numara lacrimile de... nu mai stiu de.... provocate de emotii.... Cine mai stie... ce va decide timpul? Sunt a ta.... Abandoneaza-ma in tine..... Inca mai miros a tine si as vrea sa......sparg parfumul tau de talpile mele pentru a invata sa pasesc...in sange, in durere,... in tine...."

Sentimentul de plenitudine se intampla. Nu stiu daca in prezent, dar apare intr-un mod neasteptat. Soudainement, cum ar spune francezul. Iubirea nu are nume. nici culoare, nici forma. Are doar....tacere.

16 September 2010

Randuri...

Ne cladim povestile din oamenii pe care ii intalnim zi de zi. Ii lasam sa ne ascunda in spatele intamplarilor pe care le traiesc si mai ales in urma celor pe care le regreta. Inevitabil, devenim inerenti trecutului lor si ne amestecam ca-ntr-un cocktail de lacrimi amare si zambete mai mult sau mai putin adevarate. Sa fie acesta mersul firesc al lucrurilor? In lumea cui? In care cod al vietii este scris? Si mai ales pe cine incercam sa mintim astazi? Mai are sens sa ne construim clipele pe astfel de actiuni? Dar...
Isi plimba degetele prin carliontii lui si credea ca viseaza. Nu mai traise de ceva vreme un asemenea sentiment si se temea sa nu se sfarseasca prea devreme. Oare el are incredere in NOI? Oare sunt singura care simte realmente? Oare...?
Si-a pierdut minutele in necunoscut si astazi e ...ancorata in istoriile oamenilor pe care ii cunoste zi de zi in drumul spre ea insasi si care-i aduc aminte de...niste carlionti blonzi....

8 September 2010

Linistea pe care mainile tale mi-o cladesc clipa de clipa. Treptat, pielea nu-mi mai apartine si ma pierd tacuta in lumea ta atat de diferita de cea pe care o cunosteam. Am inceput sa-mi uit cuvintele. sa-mi sterg urmele pasilor si sa scrijelesc amprentele tale pe drumu-mi. Stiai ca ti simt lumina? N as vrea inca sa ma rup din hora.. tu ai vrea?

5 September 2010

Cuvinte sau...nu

Am inceput sa pierd din franturile trecutului pe care l-am impartit la un moment dat. Nu stiu daca iti pasa sau daca a contat in vreo clipa pentru tine pierderea mea. De fapt, nu m-ai avut in adevaratul sens al cuvantului. Doar m-ai posedat. M-am mintit cu iluzia unei dorinte carnale care nu se va sfarsi prea curand. Numai ca.... s-a terminat la fel de inopinant cum a debutat. 
Astazi pasii m-au condus spre locurile in care ne sarutam ca adolescentii. Unde mi-ai spus ca...... ma intreb unde se pierd aceste clipe. Unde dispar toate trairile, atingerile, cuvintele.... toti fluturii pe care ii simteam cand ma imbratisai desi stiam ca e o minciuna totul... ce se intampla? Cum stim ca trec mai repede ca o pocnire de degete? Esti inca ancorat in lumea mea... si nu stiu daca vreau cu adevarat sa te eliberez....

4 September 2010

Ii placea sa creada ca pielea-i tipa de dor in absenta lui. Ca degetele-i sangerau atingeri pe care niciun barbat din viata alteia nu le-ar fi inteles. Oare el le-ar fi deslusit sensul cu adevarat? Sau ar fi omis in maniera-i caracteristica pana si un simplu "Te caut"? Ochii-i taceau, desi ar fi vrut sa-i spuna atat de multe. Cu toate ca si timpul le era potrivnic. Nu... stia ca singurul lucru care-i ramasese era dulcea minciuna a unei deziluzii...